Performanța individuală a directorilor de cluburi sportive universitare din subordinea Ministerului Educației va fi evaluată anual. Dacă este nesatisfăcătoare, directorul riscă eliberarea din funcție – proiect de ordin

Foto: © Rido | Dreamstime.com

Directorii cluburilor sportive universitare care se află în subordinea Ministerului Educației și Cercetării (MEC) vor fi evaluați anual, din punct de vedere al performanțelor profesionale individuale, potrivit unui proiect de ordin pus în consultare pe 3 iulie. Acesta se bazează pe un ordin vechi de 14 ani, prin care a fost stabilit Regulamentul-cadru privind organizarea și funcționarea cluburilor sportive studențești.

Potrivit proiectului, metodologia propusă acum pentru evaluarea directorilor este valabilă pentru cluburile din subordinea ministerului, iar pentru cele din subordinea universităților ea „constituie un model de referință, care poate fi adaptat și adoptat ulterior prin hotărâre a senatului universitar”. – Vezi lista cluburilor sportive aflate în subordinea MEC, respectiv în subordinea universităților

Evaluarea se face pe baza raportului de activitate pe care directorii de club trebuie să îl întocmească anual. În cadrul evaluării sunt luate în calcul 5 obiective de management, cu punctajul aferent:

Punctajul maxim ce poate fi acordat, în total, pentru aceste obiective este de 100 de puncte. Pentru 81-90 de puncte de obține calificativul „Bine”, iar pentru 91-100 de puncte – „Foarte bine”. Pentru 71-80 de puncte calificativul este „Satisfăcător”, iar pentru maxim 70 de puncte – „Nesatisfăcător”.

Potrivit metodologiei, comisia de evaluare, formată dintr-un președinte și doi membri, va formula obligatoriu recomandări și măsuri de îmbunătățire a activității manageriale pentru directorii care obțin calificativele „Satisfăcător” și „Nesatisfăcător”. Ministrul poate ordona eliberarea din funcție a directorului care obține calificativul „Nesatisfăcător”. Iar, dacă unul obține 2 ani consecutivi calificativul „Satisfăcător”, acesta va putea, de asemenea, să fie eliberat din funcție.

Proiectul de ordin pus în consultare de Minister, cu anexe:

Foto: © Rido | Dreamstime.com Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount. 

Exit mobile version