Spun iarăși răspicat dintru început: După reacția promptă a greviștilor din învățământ la binecunoscutele A sta strâmb și a judeca drept, Capul plecat sabia nu-l taie sau Stai în banca ta! a venit vremea să ne aducem aminte de A te culca pe-o ureche, în cazul nostru, pe-o ureche a recentei greve generale din învățământul românesc.
Pentru că, se poate observa deja cu ochiul liber, cu excepția unor știri fugitive de tipul ”Premierul Ciolacu are consultări cu sindicatele din Educație, vineri la ora 14:00, în a doua zi de mandat” sau ”Miniştrii Educaţiei, Muncii şi Finanţelor se vor întâlni din nou, marţi (20 iunie, n.n.), cu reprezentanţii sindicatelor din învăţământ pentru a discuta aplicat cu privire la grila salarizării din Educaţie care urmează să se regăsească în noua Lege a salarizării unitare…”, potrivit G4 Media.ro (care citează Agerpres), febra examenelor naționale în desfășurare acoperă acum ecourile grevei și promisiunile ei (împlinite în accepțiunea liderilor sindicali !) cu un început de uitare.
În fapt, nici nu ar trebui să vorbim despre ”promisiuni împlinite” (majorarea salarială și includerea în ordonanța de urgență a principiului ca salariul debutantului să fie egal cu salariul mediu brut pe economie în noua grilă de salarizare), pentru că ele, chiar dacă vor fi puse întocmai în practică, sunt, în realitate, nesemnificative. Nesemnificative în sensul că ”împlinirea” acestora nu rezolvă integral nici măcar o problemă (salarizarea) din nenumăratele probleme grele ale învățământului românesc. Plus că salarizarea ”decentă” în învățământul românesc la nivel de debutant ar urma să fie raportată incorect la salariul mediu brut pe economie, adică la o anumită sumă brută, Învățământul/Educația neavând de-a face în esența lor nici cu nivelul mediu, nici cu brutul, raportarea trebuind făcută la încadrarea corectă în grila generală de salarizare și la coeficienții reprezentativi pentru această profesie și pentru acest domeniu de activitate considerat și asumat legal ca prioritate națională. Coeficienți care, în actuala grilă, sunt apropiați de coeficienții de remunerare în profesii slab calificate sau chiar necalificate. Vă reamintesc ce scriam în precedenta mea intervenție pe Edupedu (dovadă de netăgăduit): coeficient de salarizare astăzi de maximum 2,61 pentru un profesor de liceu (din totalul de 14 coeficienți ai grilei, de la 1 la 14) și de maximum 4,75 pentru un profesor universitar!?
Acești coeficienți nu numai că sunt derizorii, dar sunt deopotrivă jignitori și descalificanți pentru categoria profesională a cadrelor didactice. Reiterez, într-o evaluare ca la școală, adică cu note de la 1 la 10, în baza acestor coeficienți, nota atribuită profesorilor ca valoare a muncii lor de statul român este acum de 1,86. Adică, cu rotunjire, nota doi. Și de aici, o problemă de calcul elementar și de bun-simț, cum poți să-i ceri unei categorii profesionale pe care o evaluezi cu maximum nota 2 să presteze în realitate o activitate profesională și socială cât mai apropiată de nota 10?!
Spun încă o dată și ar trebui să scandăm cu toții aceste cuvinte până când ele vor fi auzite și asumate de către decidenții politici: Dacă vrem școală de nota 10, este nevoie ca cei mai buni dintre tinerii noștri (absolvenții de nota 10) să fie motivați spre a se îndrepta spre această profesie, spre cariera didactică. Și, ca acest lucru să fie posibil, coeficientul de salarizare în învățământul românesc trebuie să înceapă, pe grila-standard actuală, de la 10 din 14 și nu de la 1,2 până la maximum 2,61 cum se întâmplă acum. Adică, pentru a mă exprima foarte clar, imaginea aceasta rușinoasă în care, pe un podium al importanței muncii și al salarizării bugetare în România cu 14 trepte (treapta a 14-a fiind cea mai înaltă și cea mai bine plătită), cu învățământul înghesuit între treptele 1 și 3 ale podiumului, trebuie ștearsă pentru totdeauna și uitată de urgență. Pentru că, altfel, riscăm să așezăm pe aceleași locuri derizorii și viitorul țării noastre.
Insist pe nevoia unei negocieri corecte a coeficienților de salarizare în Învățămînt/Educație, conștient fiind că sunt multe alte boli cronice ale învățământului românesc ce trebuie vindecate de urgență (boli despre care voi vorbi aplicat în articolele următoare), pentru că, dacă declarațiile decidenților politici și ale noului Guvern Ciolacu sunt corecte, în următoarele două săptămâni această nouă grilă ar trebui finalizată. Numai că, și aici sunt convins că sunteți de acord cu mine, sunt slabe speranțe, în ciuda disponibilității declarate a noului Guvern, ca actualii reprezentanți ai sindicatelor din învățământ, ineficienți 30 de ani și salarizați în regim apropiat de cel special, să riște să-și pună în joc mandatul reprezentativității lor pentru realizarea acestui deziderat.
Reiau, scriind cu aldine, dacă în viitoarea grilă de salarizare a bugetarilor profesia didactică nu va fi încadrată cu coeficienți de la 10 în sus (dintr-un total de 14) sau de la 7 în sus (dintr-un total de 10), recenta greva generală din învățământ a fost zadarnică, făcând loc suspiciunii că încrederea și speranțele cadrelor didactice participante sau simpatizante ale grevei în reprezentativitatea și onestitatea ”liderilor” sindicali au fost trădate.
Negocierile din zilele viitoare pe noua grilă de salarizare sunt și un bun și necesar moment de valorificare a analizei lucide a ceea ce s-a dorit și s-a realizat prin recenta grevă generală. Și, mai ales, de recunoscut că, dacă rezultatele nu se văd în reașezarea corectă a Învățământului/ Educației în noua grilă de salarizare bugetară, greva a fost și este un mare eșec. Situație în care ar trebui să încetăm să mai punem mereu vina pe alții (politicieni, guverne, președinte etc., care, desigur, au partea lor de responsabilitate!) și să ne uităm mai întâi foarte atenți și cu grijă în ”grădina” noastră și la cine ne reprezintă!
Altfel, cu sau fără greve, în timp ce în alte țări profesorii și cercetătorii discută cu interes și pasiune despre designul inteligent nonaleatoriu în Educație, valorificând pedagogic și psihologic consecințele deja celebrului Efect Flynn, noi vom rămâne prizonierii sindromului nivelului de referință în scădere perpetuă, procrastinați și blocați în metainducția pesimistă a eternei noastre lamentări mioritice.