Un număr de 45 de elevi și 12 profesori din județul Suceava se află în prezent în Orientul Mijlociu și urmează să fie repatriați în România, a anunțat inspectorul școlar general al ISJ Suceava, Ciprian Anton, la Radio Iași România, pe 2 martie. Grupurile sunt blocate în contextul restricțiilor de transport aerian din regiune.
- Amintim că 28 de elevi din Vrancea sunt blocați în Dubai. Au plecat în vacanță cu două profesoare în ciuda riscului major de securitate din Orientul Mijlociu
Inspectoratul Școlar Suceava transmite că toate persoanele sunt cazate în siguranță și se află în afara oricărui pericol. Repatrierea acestora va fi realizată imediat ce zborurile comerciale vor fi reluate și procedurile consulare finalizate, potrivit sursei citate.
”Avem un număr de 45 de copii, respectiv 12 profesori, care sunt blocați în Orientul Mijlociu. Sunt în zone din Oman, sunt în zona din Ierusalim. Sunt și două curse ale unor părinți cu copiii din alte zone, Thailanda, Maldive. Sunt toți blocați și nu pot ajunge în România. Mare parte sunt din municipiu Suceava, dar avem și din Gura Humorului, avem și de la Fălticeni. Cele mai importante grupuri sunt două grupuri de câte 10, respectiv 11 elevi de la Colegiul Național ”Petru Rareș”. O parte dintre ei sunt însoțiți de 4 profesori, 10 copii și 4 profesori, ceilalți sunt pe cont propriu”, a declarat Ciprian Anton, pentru Radio Iași România.
Elevii și cadrele didactice se află în mai multe locații, inclusiv în Oman, Ierusalim și Dubai, iar alte grupuri de elevi se găsesc în Thailanda și Maldive, unde se aflau în vacanță împreună cu familiile, potrivit inspectorului Ciprian Anton.
Grupuri de elevi din mai multe licee și școli
Cele mai numeroase grupuri sunt formate din elevi ai Colegiului Național „Petru Rareș” din Suceava:
- două grupuri de câte 10 și 11 elevi;
- unul dintre grupuri este însoțit de 4 profesori;
- alți elevi au călătorit pe cont propriu.
Cel mai dificil de contactat a fost grupul format din 11 elevi majori de la Colegiile Naționale „Petru Rareș” și „Mihai Eminescu”, plecați în vacanță fără însoțitori. Cu sprijinul Consulatului General al României, autoritățile au reușit să ia legătura cu aceștia, a spus Ciprian Anton.
Elevii sunt cazați într-un apartament din Dubai și se află în afara oricărui pericol, urmând ca un reprezentant consular să finalizeze procedurile de repatriere.
Un alt grup, format din 10 elevi, 4 profesori și 6 părinți, se află tot în Dubai, fiind cazați la hotel. Excursia a fost organizată printr-o firmă de turism, care a asigurat măsurile necesare pentru siguranța participanților.
Autoritățile locale acoperă cheltuielile de cazare pe perioada șederii, iar reluarea zborurilor este așteptată după 9, 10 ale lunii, potrivit informațiilor transmise familiilor, conform sursei citate.
