Peste 800 de neurologi și cercetători în medicină participă la Cursul European de Neuroabilitare, pe 2 și 3 septembrie, organizat în format hibrid la Eforie Nord

Foto: © Katarzyna Bialasiewicz | Dreamstime.com

Peste 800 de neurologi și cercetători în medicină participă, pe 2 și 3 septembrie, la cea de-a 12-a ediție a Cursului European de Neuroabilitare, organizată în format hibrid (fizic și online) în Eforie Nord, potrivit unui comunicat de presă primit de EduPedu.ro de la Societatea pentru Studiul Neuroprotecţiei și Neuroplasticității din Cluj-Napoca.

La acest eveniment științific vor fi prezenți medici rezidenți și specialiști, reputați profesori și cercetători științifici neurologi din țări precum: SUA, India, Brazilia, Nigeria, Coreea de Sud, UK, Germania, Austria, Israel, Italia, Elveția, Olanda, Rusia, Ucraina, Belarus, Uzbekistan, Kazahstan și România.

“Printre temele lucrărilor științifice ce vor fi prezentate în cadrul evenimentului se numără: „Recuperarea proporțională post Accident Vascular Cerebral sau COVID lung”, „Conceptul de rezervă neurobiologică și impactul acesteia în procesul de recuperare după AVC”, „Instrumente de reabilitare într-o lume digitală și metavers” sau „Esența neuroreabilitării într-o interpretare filozofică”. De asemenea, din paleta extinsă a acestei manifestări științifice, dedicată neuroreabiltării, nu vor lipsi nici prezentările unor cazuri clinice extrem de complexe”, scriu organizatorii.

Procesul de recuperare neurologică este unul complex, iar finalizarea reabilitării formale, care în principiu durează 3-4 luni de la producerea unui AVC, nu ar trebui să însemne sfârșitul acestui demers terapeutic complex”, a precizat prof. dr. Dafin Mureșanu. Acesta a adăugat că “interesul central al cercetătorilor științifici, precum și cel al factorilor de decizie constă în necesitatea unei mai bune înțelegeri a impactului îngrijirii de reabilitare care diferă din punct de vedere al rezultatelor, de la un pacient la altul, în special în ceea ce privește utilizarea resurselor și costurilor, încercându-se în permanență găsirea unor soluții de eficientizare”, se mai arată în comunicat.

Astfel, Cursul European de Neuroreabilitare va da continuitate programelor științifice medicale, al căror concept și dezvoltare se derulează sub egida Fundației Societăţii pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii (SSNN) în parteneriat cu Societatea de Neurologie din România (SNR) , Institutul de Cercetare RoNeuro din Cluj-Napoca și Academia de Ştiinţe Medicale din România, precum  şi un consorţiu internaţional de universităţi, sub egida Federaţiei Europene a Societăţilor de Neuroreabilitare (EFNR) şi a Federaţiei Mondiale de Neuroreabilitare (WFNR), potrivit comunicatului.

Comunicatul, în format .pdf:

Foto: © Katarzyna Bialasiewicz | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Exit mobile version