Petiție online pentru suspendarea tezelor, pentru testarea non-invazivă a tuturor elevilor și pentru măsuri care să nu mai fie “modificate peste noapte”, lansată de Consiliul Național al Elevilor la adresa miniștrilor Educației și Sănătății

Foto: Captură Declic.ro

“Vă solicităm introducerea unui algoritm de calcul care să stea la baza deciziei privind funcționarea școlilor, suspendarea organizării tezelor în semestrul I al acestui an școlar și înlocuirea acestora cu evaluări sumative cu subiect unic pentru toate clasele, fără notare, cu feedback din partea profesorilor”, se arată într-o campanie online lansată de Consiliul Național al Elevilor (CNE) și adresată ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, și ministrului Sănătății, Cseke Attila. În petiția “Nu mai jucați ping-pong cu educația din România!”, semnatarii mai cer “testare periodică non-invazivă pentru toți elevii, posibilitatea testării antigen în afara programului școlar, dar și asumarea publică a faptului că un set de măsuri odată stabilite nu vor mai fi modificate peste noapte”.

CNE mai cere celor doi miniștri să nu mai ia “măsuri din scurt, fără consultare, fără bază științifică, astfel încât să bulversați un întreg sistem”, pentru că “stările de nesiguranță și de incertitudine trebuie să dispară. Elevii, părinții și profesorii nu mai înțeleg nimic din măsurile schimbate peste noapte”.

Petiția mai arată că “Ministerul Educației și Ministerul Sănătății iau decizii fără să țină cont că perioada de adaptare a actorilor implicați este mult mai mare decât perioada de aprobare a unor noi măsuri”.

Din textul petiței online:
Exit mobile version