O petiţie online pentru redeschiderea activităţilor nocturne ale Observatorului Astronomic din cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” din Galaţi a fost iniţiată de Gabriel Cristian Neagu, potrivit Agerpres. Acesta este cunoscut pentru descoperirea a peste 100 de stele variabile, dintre care multe poartă denumiri care includ numele sau iniţialele sale.
Gabriel Cristian Neagu, în vârstă de 22 de ani, este pasionat de astronomie încă din copilărie. La vârsta de 14 ani, pe când era elev la Liceul „Carol I” din Galaţi, s-a înscris în Clubul de Astronomie al Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă”, unde şi-a cultivat pasiunea, descoperind stele precum Beta din constelaţia Dragonul, Alfa din constelaţia Apus sau NGCA-V20, aflată în nebuloasa Messier 17.
Câştigător al concursului european „Prinde o stea” şi ambasador al Asociaţiei Americane a Observatorilor de Stele Variabile, tânărul a transmis un apel public pentru redeschiderea activităţilor nocturne ale Observatorului Astronomic din Galaţi.
„Dragă comunitate, observatorul astronomic din cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii ‘Răsvan Angheluţă’ din Galaţi este un loc de inspiraţie, cunoaştere şi educaţie pentru toţi cei interesaţi de univers. Din păcate, în prezent, activităţile nocturne, observaţiile astronomice şi programele educaţionale cu publicul nu mai sunt disponibile. Dacă îţi pasă ca acest observator să revină la viaţă, semnează petiţia care solicită redeschiderea activităţilor de seară şi implicarea publicului”, a scris Gabriel Cristian Neagu, pe contul său de Facebook.
În textul petiţiei, el solicită relansarea programului de observaţii nocturne, reluarea programului educaţional „Astroclubul Călin Popovici” şi redeschiderea Observatorului Astronomic în condiţiile existente înainte de reabilitarea energetică a muzeului.
„Observatorul Astronomic al Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii ‘Răsvan Angheluţă’ Galaţi a fost, timp de 15 ani, un loc de fascinaţie, educaţie şi descoperire pentru mii de copii, tineri şi pasionaţi de astronomie. Deşi Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii ‘Răsvan Angheluţă’ Galaţi a fost redeschis pe 20 septembrie 2025, după finalizarea lucrărilor de reabilitare energetică a clădirii, porţile Observatorului au rămas închise seara – exact atunci când cerul oferă spectacolul său cel mai frumos. Cerem redeschiderea activităţii cu publicul a Observatorului Astronomic din Galaţi, pentru a permite din nou realizarea de observaţii astronomice nocturne, activităţi care au inspirat generaţii întregi şi au contribuit la formarea unei culturi ştiinţifice autentice în comunitate. Solicităm ca acest program cu publicul să fie reluat în aceleaşi condiţii ca înainte de închiderea muzeului pentru lucrările de reabilitare energetică, respectiv în zilele de luni, miercuri, vineri şi sâmbătă, iar condiţiile de acces ale elevilor şi vizitatorilor să rămână aceleaşi”, mai scrie acesta.
De asemenea, solicită reluarea programului educaţional Astroclubul Călin Popovici, destinat elevilor, studenţilor şi astronomilor amatori, care, potrivit acestuia, a avut un rol esenţial în apropierea tinerilor de ştiinţă şi în pregătirea viitorilor specialişti în domeniul astronomiei şi astrofizicii, potrivit Agerpres.
„Totodată, cerem repornirea activităţilor de pregătire pentru proba observaţională a Olimpiadei de Astronomie şi Astrofizică, activităţi dedicate elevilor din Galaţi, Brăila şi alte judeţe. Observatorul a fost un centru de excelenţă pentru aceşti tineri, oferind nu doar instrumentele, ci şi mentoratul de care aveau nevoie. Observatorul Astronomic din Galaţi este o resursă valoroasă a comunităţii, iar închiderea sa pentru public reprezintă o pierdere majoră pentru educaţia ştiinţifică locală şi naţională. Facem apel la conducerea Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii ‘Răsvan Angheluţă’ Galaţi, la Consiliul Judeţean Galaţi şi la toate instituţiile abilitate să sprijine redeschiderea şi reluarea activităţilor educaţionale şi publice ale Observatorului. Cerem ca cerul Galaţiului să fie din nou deschis tuturor”, se arată în petiţie.
Referitor la această petiţie, managerul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii din Galaţi, Cătălin Popa, a precizat că, în prezent, se lucrează la un nou regulament de vizitare şi la stabilirea unui program optim pentru reluarea observaţiilor astronomice pe timp de noapte.
„Pentru observaţiile astronomice de noapte se lucrează la un regulament de vizitare şi la stabilirea unui program cât mai optim, atât pentru vizitatori, cât şi pentru personalul de serviciu. Ne dorim ca, într-un timp cât mai scurt, să realizăm acest lucru, cu respectarea legislaţiei în vigoare. Menţionăm că, în acest moment, Observatorul Astronomic este deschis vizitatorilor pentru observaţii de zi, conform programului afişat pe site-ul instituţiei”, a declarat, pentru Agerpres, Cătălin Popa.
De asemenea, Consiliul Judeţean Galaţi, în subordinea căruia funcţionează Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” a anunţat că, urmare a informaţiilor apărute în spaţiul public, a fost dispus un audit intern pentru clarificarea tuturor aspectelor care ţin de activitatea instituţiei.
„Date fiind o serie de informaţii care au apărut în spaţiul public, începând de luni, 13 septembrie, s-a dispus efectuarea unui audit în vederea clarificării raporturilor şi a cauzelor tensiunilor care au apărut între conducerea Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii din Galaţi şi unii dintre angajaţi. În funcţie de concluziile auditului, vor fi luate măsurile care se impun. Auditul va lămuri toate aspectele care ţin de activitatea Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii din Galaţi”, a transmis, Consiliul Judeţean Galaţi, potrivit Agerpres.
Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” din Galaţi a fost redeschis în luna septembrie, după finalizarea lucrărilor de reabilitare energetică, investiţie de 15,1 milioane de lei realizată de Consiliul Judeţean Galaţi cu fonduri europene prin PNRR. Muzeul şi-a redus consumul de energie cu peste 90% şi emisiile de carbon cu aproape 97%, fiind una dintre cele mai ample modernizări de acest tip din ţară. Înainte de reabilitare, instituţia înregistra aproape 100.000 de vizitatori anual, iar Observatorul Astronomic era considerat un centru de excelenţă în educaţia ştiinţifică şi astronomică, unde numeroşi elevi şi studenţi au făcut primii paşi spre cercetarea universului.
Pețiția online poate fi semnată aici.
