Prefectul din Covasna: Îi îndemn pe tineri să meargă să se înscrie la facultate, chiar dacă acum unii cred că nu o să le folosească acele diplome la nimic

Pregătire gratuită la istorie

Foto: Facebook.com / Facultatea de Istorie

Prefectul din Covasna, Raduly Istvan, îi îndeamnă pe absolvenţii de liceu care au luat examenul de Bacalaureat să se înscrie la facultate, menţionând că numai în judeţ au la dispoziţie două instituții de învăţământ superior, relatează Agerpres.

Acesta a declarat că fiecare şcoală absolvită dezvoltă personalitatea şi contribuie la o viziune mai bună şi mai completă asupra vieţii, iar, contrar unor percepţii publice, o diplomă contează chiar şi din punct de vedere financiar.

Eu aş dori să îi  încurajez pe tinerii care au terminat liceul să se înscrie la o facultate. Avem această posibilitate în judeţul Covasna, să avem chiar două universităţi – Universitatea Babeş-Bolyai, cu mai multe facultăţi, cum ar fi Facultatea de Economie şi Gestiunea Afacerilor, Ştiinţele Mediului şi Administraţie Publică, iar pe lângă aceasta mai avem un program de studii la Universitatea Sapientia, de Agricultură şi Silvicultură. (…) Eu vreau să vă spun că e mare păcat ca să nu urmeze studii superioare aceşti tineri (…) – chiar dacă acum unii cred că nu o să le folosească acele diplome la nimic, pentru că este mai uşor să te duci să culegi căpşuni în Occident. (…) Îi îndemn pe toţi tinerii să meargă să se înscrie la facultate. Dacă vor să meargă la Bucureşti, la Iaşi, la Cluj, unde vor ei, dar dacă nu îşi permit din punct de vedere financiar au aici, acasă, în judeţ posibilitatea să se înscrie, pentru că nu putem altfel să ne dezvoltăm decât cu oameni pregătiţi, cu oameni cu studii şi care se implică în viaţa publică“, a fost mesajul prefectului Raduly Istvan.

În judeţul Covasna, rata de promovare la prima sesiune a Bacalaureatului a fost de 61,72%, faţă de 60,89% cât a fost în sesiunea similară din anul precedent, cele mai bune rezultate fiind obţinute de elevii de la liceele teoretice, unde rata de promovare a fost de 78,74%, scrie Agerpres.

La filiera vocaţională rata a fost de 50,59%, în timp ce la liceele tehnologice s-a situat la doar 23,32%.

Promovarea în rândul elevilor înscrişi la secţia română a fost de 75,94%, în timp ce la secţia maghiară a fost de 55,92%, diferenţa fiind făcută în cea mai mare parte de notele la Limba română.

Peste 430 de absolvenţi de liceu din judeţul Covasna care au susţinut examenul de Bacalaureat au depus contestaţii, mai mult de jumătate dintre aceştia solicitând reevaluarea lucrărilor la proba de Limba şi literatura română.

Potrivit conducerii Inspectoratului Şcolar Judeţean Covasna, din totalul celor 434 de contestaţii, 225 au fost depuse la Limba română, 103 la Matematică şi Istorie, 68 la proba la alegere şi 38 la Limba maghiară.

Foto: Facebook.com / Facultatea de Istorie

Exit mobile version