Pregătire pentru Bacalaureat: Cursuri gratuite de matematică, în format hibrid, organizate de Universitatea Politehnica Timișoara

Universitatea Politehnica din Timișoara / Foto: Facebook - UPT

Universitatea Politehnica din Timişoara organizează o nouă serie de cursuri gratuite de pregătire la Matematică pentru Bacalaureat şi admitere la facultate, în fiecare sâmbătă, în perioada 25 februarie – 10 iunie, potrivit Agerpres.

 Universitatea precizează că, deși sunt adresate în special celor care doresc să devină studenții acesteia, “indiferent de facultatea pentru care optează şi independent de forma admiterii (concurs cu probe de verificare sau concurs de dosare), participanţilor la cursuri nu li se solicită niciun fel de angajament faţă de UPT”.

Cursurile organizate prin Departamentul de Matematică al Universităţii Politehnica Timişoara se vor mai desfăşura în sistem hibrid, în perioada 25 februarie – 10 iunie, în fiecare sâmbătă, începând cu ora 10,00, elevii având posibilitatea să aleagă cum doresc să participe – fizic, în amfiteatrul D1, clădirea Electro, corpul D, Bd. Vasile Pârvan, nr. 2, Timişoara sau Via Zoom, accesând link-ul de înscriere.

După completarea formularului, participanţii vor primi link-ul de conectare la platforma Zoom. De asemenea, lecţiile vor fi transmise şi live pe pagina de Facebook a universității.

Accesarea platformei de comunicare audio-video Zoom se va putea realiza în fiecare sâmbătă, începând cu ora 09,45, iar accesul în amfiteatrul D1 până la ora 09,55.

Temele dezbătute urmează conţinutul Culegerii de probleme de matematică pentru examenul de admitere din anul 2023 la Universitatea Politehnica Timişoara, publicată la Editura Politehnica, pusă gratuit la dispoziţia celor interesaţi, în format electronic.

Exit mobile version