Premierul Ciucă, acuzat de plagiat, s-a întâlnit cu rectorii mai multor universități: Pentru învăţământul românesc, adaptarea la piaţă este esenţială

Foto: gov.ro

Premierul Nicolae Ciucă a afirmat, la o întâlnire cu rectorii din reţeaua RO European Universities, că pentru învăţământul românesc, „adaptarea la piaţă este esenţială şi în mod cert investiţiile din zona de cercetare şi inovare sunt cele care pot aduce valoare adăugată”, scrie G4Media.ro.

La întâlnirea de la Guvern au aparticipat membri din conducerea următoarelor universități:

A fost analizată tema redefinirii spațiului european din perspectiva învățământului superior bazat pe cooperare, pe punerea în comun a resurselor umane și infrastructurii, pe incluziune și mobilitate, potrivit Guvernului.

„Subiectele abordate au vizat, printre altele, rolul și implicarea active ale universităților românești în alianțele din care fac parte, dar și asumarea unor inițiative care să ducă la crearea unui cadru legislativ modern în domeniile educației și cercetării în România. Astfel, a fost punctată importanța mobilităților studenților, a cadrelor didactice și a cercetătorilor și crearea unor sisteme simple și eficiente pentru recunoașterea perioadelor de studii și a activităților desfășurate inclusiv sub forma micro certificărilor.

Un alt subiect dezbătut a fost cel al creării entităților legale aferente alianțelor universitare europene, instrument care va ușura acordarea diplomelor comune și integrarea acestui concept în cultura academică europeană.

Integrarea universităților din România în alianțe de universități europene este un proces care se realizează treptat, iar premierul Nicolae Ciuca a subliniat că va sprijini universitățile românești membre ale alianțelor în procesul de consolidare a statutului lor. ,,Pentru învățământul românesc, adaptarea la piață este esențială și în mod cert investițiile din zona de cercetare și inovare sunt cele care pot aduce valoare adăugată. Iar asta se poate face cel mai bine în instituțiile de învățământ. Vă pot spune că aveți tot sprijinul meu și vă încurajez să îi determinați și pe ceilalți să se implice în demers”, a transmis premierul Nicolae Ciucă în cadrul discuției.

România are în prezent zece universități care fac parte din alianțe europene, iar în viitorul apropiat, alte universități românești vor fi incluse ca parteneri cu drepturi depline. Cele zece universități românești membre în alianțe europene reprezintă peste 160.000 de studenți, din totalul de peste 450.000 de studenți înmatriculați la universitățile de stat din România (35,5% din total). Aceștia fac parte din zece comunități de studenți ale alianțelor europene pe care le reprezintă universitățile românești membre, însumând un milion și jumătate de studenți la nivel paneuropean. În urma extinderilor preconizate pentru alianțele  europene în anul 2022, la care se vor alătura și universități din România, în curând, aproape 50% din studenții români vor fi afiliați unor astfel de alianțe și vor beneficia de oportunitățile pe care acestea le oferă”, potrivit comunicatului citat.

La întâlnire, alături de prim-ministrul Nicolae Ciucă și rectorii universităților românești, membre ale alianțelor universitare europene, au participat Gigel Paraschiv, secretar de stat în cadrul Ministerului Educației, consilierii Primului Ministru Marilen Gabriel Pirtea și Sorin Costreie, Robert Santa, consilier în cadrul Administrației Prezidențiale, Departamentul de Educație și Cercetare și Mădălin Bunoiu, președintele ARACIS”.

Exit mobile version