Scriitorii Gerald Murnane din Australia, Can Xue din China şi László Krasznahorkai din Ungaria sunt favoriţii media şi ai caselor de pariuri la câştigarea Premiului Nobel pentru Literatură din 2025, anunţat joi la Stockholm, distincţie la care par să aibă şanse, de asemenea, spaniolul Enrique Vila-Matas şi autoarea mexicană Cristina Rivera Cruz, transmite Agerpres, potrivit G4Media.ro.
Pe liste figurează, ca de obicei, japonezul Haruki Murakami, românul Mircea Cărtărescu, britanicul Salman Rushdie, americanul Thomas Pynchon, canadiana Anne Carson sau argentinianul César Aira.
Dacă un scriitor se află în fruntea listelor de pariuri, însă, nu înseamnă neapărat că va obţine premiul. Câştigătoarea de anul trecut, autoarea sud-coreeană Han Kang, avea cote mici la casele de pariuri, ceea ce a demonstrat încă o dată că opiniile societăţii nu coincid cu cele ale membrilor Academiei Suedeze.
Secretarul permanent al Academiei, Mats Malm, va fi cel care va anunţa numele câştigătorului, sau al câştigătoarei, din acest an, joi, începând cu ora locală 13:00 (11:00 GMT).
După ce anul trecut premiul a ajuns pentru prima dată în Coreea de Sud, datorită scriitoarei Han Kang, 2025 ar putea fi anul în care ar ajunge în Australia al doilea Nobel pentru literatură, după cel câştigat în 1973 de Patrick White. Ceea ce se va întâmpla dacă va câştiga extravagantul Gerald Murnane, care nu s-a numărat niciodată printre cei mai populari autori, dar care este „cel mai important scriitor în viaţă, despre care majoritatea oamenilor n-au auzit niciodată”, potrivit opiniei romancierului american Mark Binelli, publicată într-un articol din The New York Times în 2018.
