Președintele Federației părinților, Iulian Cristache, critic la adresa Executivului: Declarația vine ca nuca-n perete, nu faci altceva decât să învrăjbești întregul corp profesoral. Profesorii au cerut creșteri care se apropie de inflație, dacă nici măcar inflația nu le dăm, înseamnă că atunci vorbim de rea voință din partea Guvernului

Foto: gov.ro

Mesaj de susținere pentru revendicările sindicatelor din Educație și ale angajaților din Învățământ, din partea președintelui Federației Naționale a Părinților, Iulian Cristache. Acesta a declarat la Digi24 că declarația făcută de purtătorul de cuvânt al Guvernului Ciucă, Dan Cărbunaru, „vine ca nuca-n perete”. Cărbunarul a anunțat duminică, la prânz, că Guvernul va implementa măsurile anunțate ca ofertă pentru angajații din Educație, indiferent dacă acestea au fost refuzate de protestatari încă de joi, printr-un protest cu peste 15.000 de persoane în stradă, apoi vineri cu proteste în mai multe orașe din țară.

Cristache a mai spus, critic la adresa Executivului, că „în ultima fază” părinții ar accepta o decalare a examenelor naționale. Reamintim că Iulian Cristache a fost marți, la Guvern, alături de președinta Consiliului Național al Elevilor, dând astfel curs gestului premierului Ciucă de a încerca o învrăjbire a elevilor și părinților cu profesorii, după cum a semnalat Edupedu.ro la momentul respectiv.

Declarația de dumincă a lui Iulian Cristache, la Digi24: „Declarația Guvernului vine ca nuca în perete. Chiar nu avem nevoie de o astfel de declarație. În situația în care de 1 săptămână, după patru întâlniri, nu există, nu există consens, nu are rost înaintea unei noi întâlniri să vii cu astfel de declarații, nu faci altceva decât să învrăjbești întregul corp profesoral și aici nu mai vorbim de doar de liderii de sindicate, vorbim de 150.000 de profesori în spate.

Sigur, eu am spus și când am dat declarații la Guvern, nu eu sunt în măsură să spun cât trebuie să dea Guvernul altfel încât sindicatele să să-și trimită înapoi profesorii în în bănci. Dar nu se poate nici nimic. Pentru că dacă mă uit la ce au cerut, practic se apropie de inflație, nu au cerut absolut nimic în plus. Dacă nici măcar inflația nu le dăm, înseamnă că atunci vorbim de rea voință din partea guvernului.

Lucrurile încep să se complice, pentru că actuala structură începe să fie decalată, în sensul în care să modifice datele din calendar și sub nicio formă nu ne dorim să vorbim de decalare la nivelul examenului național. Am spus că în ultimă fază am accepta o decalare, dar bineînțeles că ne dorim să fie respectat calendarul nostru școlar, în special pentru elevii care vor să aplice sau care sunt preadmiși la universitățile din spațiul european și au nevoie de această diplomă de bacalaureat”.

Articol în curs de actualizare

Exit mobile version