PressOne: Academia de Poliție nu mai poate organiza studii doctorale, după ce ministrul Educației i-a retras a acreditarea, ca urmare a plagiatelor generalizate

Premieră pentru mediul academic din România, scrie PressOne. Academia de Poliție “Alexandru Ioan Cuza” devine prima universitate din țară care pierde dreptul de a mai acorda titluri de doctor ca efect al unei serii de cinci sancțiuni primite pentru repetate încălcări ale eticii și integrității academice. 

Ministrul Educației, Monica Anisie, a semnat vineri ordinele de retragere a acreditarilor celor două școli doctorale ale Academiei de Poliție – cea de Drept și cea de Ordine Publică și Siguranță Națională – la propunerea Consiliului de Etică și Management Universitar, potrivit sursei citate.

Decizia prin care se pune lacătul pe „fabricile de plagiat” de la Academia de Poliție, iar instituția este obligată să se reorganizeze, este una istorică. 

Este pentru prima oară când un organism de control al Ministerului Educației, mai exact Consiliului de Etică și Management Universitar (CEMU), propune retragerea acreditării unor școli doctorale, motivul fiind „încălcarea gravă și în mod repetat a standardelor de calitate și etică profesională”.  

Și este tot prima oară când Ministerul Educației aplică o astfel de sancțiune, cea mai dură care se poate lua împotriva unei școli doctorale. 

Citește articolul integral pe PressOne.ro

Exit mobile version