Primarul Iașului, Mihai Chirică, proaspăt suspect într-un dosar DIICOT și plasat sub control judiciar, se afișează cu elita școlară și universitară, căreia îi promite că administrația locală va continua să “valorifice avantajul tinereții”

Mihai Chirică alături de Tudorel Toader și alți lideri locali din Iași / Foto: UAIC

Două evenimente asociate cu excelența școlară și academică din Iași au fost ocazii pentru primarul orașului, Mihai Chirică, să “iasă în lume” în momentul în care tocmai a devenit suspect într-un dosar DIICOT și a fost plasat sub control judiciar. 

Joi, primarul a participat la o Gală a Excelenței în Educație, de premiere a elevilor olimpici ieșeni, după cum el însuși a comunicat pe Facebook. 

Iar joi după-amiază, primarul Chirică a fost prezent la inaugurarea Casei Universitarilor, eveniment organizat de Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC), potrivit unui comunicat al instituției. Alături de el au fost, la această a doua ceremonie, lideri universitari – rectorul UAIC Tudorel Toader, rectorul Universității de Stat din Moldova, Igor Șarov, alți membri ai corpului academic, dar și Înaltpreasfințitul Teofan, Arhiepiscopul Iașilor, sau alți lideri locali precum președintele CJ Iași, Costel Alexe (oficial ieșean trimis în judecată de procurorii DNA).

Inaugurarea a fost organizată la scurtă vreme după ce Mihai Chirică a fost plasat de procurorii DIICOT sub control judiciar pentru 60 de zile, după cum a relatat G4Media.ro. Decizia a fost luată după audierea lui într-un dosar în care mai mulți angajați ai Primăriei Iași sunt cercetați cu privire la autorizarea unor construcții. În prealabil, Ziarul de Iași, citat de G4Media.ro, scrisese că Mihai Chirică are calitatea de suspect în dosar, cercetările urmărind mai multe fapte penale împotriva grupului de persoane, inclusiv constituirea unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu, delapidare, spălarea banilor.

Evenimentul de la Casa Universitarilor a fost al doilea moment de asociere a primarului cu elita educațională, în momentul audierilor DIICOT. În prealabil, el a participat la o ceremonie de premiere a elevilor olimpici ieșeni și a profesorilor acestuia – “Gala Excelenței în Educație”,  conform unui anunț publicat de Mihai Chirică pe Facebook.

La acea Gală, el a salutat rolul școlii ieșene și a spus, între altele, că administrația colaborează cu școala “tocmai pentru a valorifica acest avantaj al tinereții”, relație care, dă el asigurări, va continua.

La Gala Excelentei in Educatie – Iasi / Sursa: Facebook – Mihai Chirica
Exit mobile version