Rezultatele la simularea examenului de Evaluare Națională pentru elevii clasei a VIII-a reprezintă o nouă palmă peste obrazul Școlii românești, clamează voci media, unite într-un cor de bocitoare și având, întrucâtva, dreptate. Doar că, mă întreb, pe care dintre obraji, că Școala din România, îi tot întoarce, când pe unul, când pe altul, și-s amândoi atât de tăbăciți și de obișnuiți cu scuipatul și cu loviturile, încât nici nu mai reacționează?!
Dar cine se aștepta ca rezultatele să reflecte altceva decât disprețul, practicat cu o consecvență demnă de o cauză mult mai bună, pentru Școală? Și cine se aștepta ca societatea românească să se simtă vinovată pentru această stare de lucruri?
Să-mi fie cu iertare, aceste rezultate sunt o palmă, dar doar peste obrazul din ce în ce mai gros al societății românești în ansamblul ei, cu tot cu cei care se jeluiesc, crezând că dacă bagă gunoiul sub preș, el nu mai miroase sau dispare, pur și simplu!
Și cine este dispus să accepte că Școala românească nu este și nu a fost niciodată ceea ce trebuie să fie? Nu vă faceți că nu vedeți! Și nu vă mai raportați nostalgic la ce era odată, pentru că doar părea a fi ceea ce trebuie. Școala românească a fost, de la începutul perioadei postbelice, doar ceea ce au vrut unii, alții, astfel încât să-i facă să se simtă școliți, să-i valideze intelectual, social, să–i acrediteze. A fost iluzia că patalamaua îți confirmă competența. Și a rămas până astăzi o instituție golită de conținut, care rămâne să existe doar pentru a da patalamaua și pentru a hrăni orgolii. De aceea am ajuns aici. Și dacă ne vom amăgi în continuare, vom ajunge mult mai jos. Până la dispariție. Dar ce ne pasă, câtă vreme cei mai mulți nu vom apuca să vedem asta?!
Dacă școala de odinioară ar fi fost o variantă mai bună de educație, România ar fi arătat altfel, așa cum visăm! Diferența o face doar modul de impunere a valorilor. Iar dacă elevii de ieri ar fi trăit în ziua de azi, lucrurile ar fi stat la fel. Aproape că nici nu mai contează Școala cu toate ale ei, decât pentru cei care vor cu adevărat, conștient, asumat să învețe. Sau pentru a da adeverințe și diplome care atestă, desigur, competențe.
Imaginați-vă cam cât de determinați să învățăm am fi fost noi, copiii de ieri, având telefoanele și căștile ca extensie anatomică, toate platformele de streaming și de comunicare posibile, tot hățișul ăsta virtual care îți strecoară în creier iluzia socializării, a cunoașterii adevărului absolut și a succesului în viață, într-o infinitate de moduri care nu implică niciun efort considerabil?!
Că le plăcea sau nu, copiii de ieri mergeau la școală pentru că nu prea aveau ce face altceva. Cei studioși citeau și învățau pentru că setea lor de cunoaștere nu putea fi satisfăcută decât astfel. Cei care nu se omorau cu studiul, pentru că nu le plăcea sau nu puteau, băteau mingea și umblau pe coclauri. Și unii și alții puneau mâna să-și ajute părinții prin gospodărie, erau obișnuiți să primească ceva doar dacă merită, mâncau ce li se dădea, iar ce li se dădea era făcut din ceea ce se găsea. Erau sancționați ferm, adesea fizic, pentru orice abatere. În cele trei vacanțe, cei privilegiați mergeau în tabere, la bunicii de la țară ori cu părinții, la mare (firește, pe litoralul românesc) sau la munte (firește, prin munții noștri care purtau aur). Ceilalți se jucau în fața blocului sau pe ulițele satului, în cazul fericit în care nu mergeau cu vitele sau la câmp. Structura anului școlar era bătută în cuie la fel ca regulile de la care, în general, nu era bine să te abați. Bine era doar ceea ce ți se spunea că e bine și era problema ta, a oaselor, a pielii și a urechilor tale, dacă te întrebai de ce nu e bine ce crezi tu. Singurele alegeri pe care le aveai de făcut erau legate doar de gradul de risc pe care erai dispus să ți-l asumi, revoltându-te. A, era să uit! …, rareori găseai în părinți susținătorii care să-ți dea apă la moară și să reclame, să dea în cap sau în presă (?) că nu știu ce profesor te-a evaluat discreționar, te-a abuzat moral, verbal, fizic și ți-a provocat traume. Te traumatiza și părintele, de nu te vedeai! Nu făcuse cursuri de parenting, dar se întâmpla să-i iasă mult mai eficient demersul educativ?!
Și nu, nu spun că era bine sau mai bine! Sunt, ca toți ceilalți de-un leat cu mine ori pe-acolo, produsul Școlii românești de odinioară. Cu bune și cu rele. Am trecut în acea Școală prin numeroase eșecuri, pentru că, după cum am spus, era strâmb construită, dar apucase decenii bune de constanță, în care sistemul a apucat și el să se întemeieze cumva, încât regulile să funcționeze pentru cei mai mulți dintre noi. Și, tot cumva, valorile umane fundamentale erau atât de bine sădite în noi, măcar că în mare parte coercitiv, încât ne străduiam să trăim, respectându-le. Firește, nu toți, după cum nici acum, nu trebuie să băgăm toți copiii în aceeași oală. Și, dincolo de cele rele ale Școlii de altădată, că e corect sau nu, politic, trebuie să recunoaștem un adevăr dureros ca mai toate adevărurile și anume că toți copiii aveau șansa de a învăța dacă își doreau cu adevărat și puteau. Adică incluziunea socială și egalitatea de șanse erau reale, fără să fie vânturate de ochii lumii, că oricum nu-i prea păsa nimănui de ce ar spune Europa sau America.
Cu toate acestea, Școala românească, asemenea multor școli din lume, chiar din cea civilizată, a dat și continuă să dea analfabeți funcționali, că doar nu putem fi atât de ipocriți să credem că ei sunt un produs recent?! În ce măsură? Mă îndoiesc, sincer, că statisticile ne pot da valoarea reală a dezastrului?! Și poate că ar trebui să ne obișnuim ca, lăsând în continuare lucrurile la voia întâmplării, de la o simulare la alta, de la un examen de Evaluare Națională sau de Bacalaureat la altul, rezultatele să fie tot mai proaste. Bulgărele se tot rostogolește de zeci de ani și crește chiar fără zăpada care nu mai cade ca altădată, în iernile în care nici prin cap nu ne trecea să întrerupem cursurile pentru trei fulgi de nea. Și poate că ar trebui, nu doar să ne simțim revoltați, ci să ne și chinuim să înțelegem de ce se întâmplă așa. Și poate ar trebui să schimbăm lucrurile radical, fără compromisuri, fără dispense, fără ordonanțe de urgență și fără alte excepții făcute doar pentru a eluda legile și bunul-simț.
Este Școala de astăzi mai proastă ca cea de ieri? Fără tăgadă, nu! Sunt copiii de astăzi mai proști ca cei de ieri? Fără tăgadă, nu! Este societatea românească mai găunoasă moral ca cea de ieri? Fără tăgadă, da! Și ca orice e găunos, contaminează totul în jur, așadar și Școala. Câți copii își mai aleg modele morale dintre oamenii care sunt cu adevărat modele? Școala de azi nu are cum să câștige lupta cu societatea de azi. E o luptă inegală. Dar nu înseamnă că nu duce această luptă. Chiar dacă știe că pierde cu fiecare examen național, își linge rănile și luptă în continuare, nădăjduind că va birui cândva sau că, măcar nu va pierde totul. Nu-mi spuneți de educatorii abuzivi, prost pregătiți, corupți, care își condiționează material (meditații, bani, cadouri etc.) elevii! Îi detest ca orice om cu scaun la cap, fac rău, i-aș sancționa mai drastic decât li se întâmplă, dar nu ei definesc Școala românească, după cum niciun neom, indiferent din ce categorie ar face parte, nu definește acea categorie. Pentru toți ăștia există și trebuie aplicate legi.
Starea de azi a Școlii românești este produsul derivei din societatea noastră și a putregaiului moral care o roade dintotdeauna. Oricât ați învinui profesorii în ansamblul lor, și puteți s-o faceți la nesfârșit, culpabilizarea asta, nu doar că e neproductivă, ci ar trebui transferată asupra întregii societăți românești! Cu sau fără salarii mărite, dascălii care și-au făcut datoria, cu știință de carte, conștiință și dăruire, au făcut-o și și-o fac, indiferent de modul în care au fost sau sunt remunerați ori respectați. Puneți-vă întrebarea ce se va întâmpla când oamenii aceștia vor ieși din sistem?! Vi se pare cumva că se înghesuie să intre în el, tineri absolvenți de studii pedagogice, excepțional pregătiți, academic și etic, dispuși să slujească sfânta cauză a Educației?
Nu, stimați conaționali! Nu profesorii sunt vinovați pentru starea lucrurilor. Și cu atât mai puțin, copiii, ăștia, ignoranți, meditați în draci, că au sau nu nevoie, cu note proaste la examene și mari la clasă, zăpăciți de gadgeturi, de online, de pandemii, de simulări, de vacanțe când ți-e lumea mai dragă, de intervenții din ce în ce mai minim invazive de tot felul, de toate rețelele de socializare, de brand-uri, de veșnicele învoiri de la școală pentru plecat la munte în fiecare weekend prelungit, în vacanța de Crăciun în Laponia, în vacanța de ski în Alpi, în vacanța de toamnă prin locuri tot mai îndepărtate, de statul ore în șir în ambuteiaje pe drumul de la școală la psihoterapeut, la meditații, la călărie, la sală, la nutriționist, unde nici cu gândul nu gândești?!
Suntem indignați că nu citesc, nici obligați, cu atât mai puțin, de plăcere, că nu aleargă, că nu se mai joacă fizic? Când, Doamne iartă-mă, când?! Și de la cine să învețe toate astea? Așa că, întoarceți-vă puțin conștiința pe față și poate găsiți adevărații vinovați?! Și poate, soluții, că explicații găsim cu toții, chiar dacă nu pe cele juste?!
Știți cum e să-ți storci mintea să găsești o abordare didactică optimă, să cauți strategii coerente și eficiente tocmai prin coerență, să încerci să le impui și să nu poți? Știți că, dintre toți copiii de 10 din toate timpurile Școlii românești, un procent care da, ar trebui să ne pună pe gânduri, n-a făcut nimic notabil în viață? Știți că dintre copiii pe care Școala românească i-a evaluat drept slabi sau mediocri provin oameni remarcabili și cu adevărat competenți? Știți că și din ambele categorii provenim cu toții, de-a valma, fără ca valoarea noastră reală să fie dată întotdeauna de cea pe care ne-a dat-o parcursul școlar, devenind și rămânând egali doar cu noi înșine! Și în această devălmășie valorică, credeți că mai putem afla adevărul din spatele unei statistici?!
Ei, bine, printre copiii care au înregistrat aceste rezultate la simulare, se numără și copii cu note mari, total irelevante pentru adevărata lor condiție intelectuală, dar și copii cu note mici, în aceeași situație. Firește, pe lângă cei ale căror note reflectă întocmai realitatea. Cei mai mulți dintre ei, din categoria celor care pot, vor recupera și vor lua note mult mai mari la Evaluarea Națională de peste patru luni. Dar situația de atunci, chiar dacă va arăta diferit statistic, va fi tot o formă fără fond, pentru că, în esență, Școala românească nu e ce trebuie din niciun punct de vedere, nici din cel al conținuturilor, nici din cel al criteriilor de evaluare, nici din cel al infrastructurii, nici din cel al egalității de șanse, nici din cel al parteneriatului cu familia și cu societatea, nici din cel al adecvării ei la valorile umane imuabile. Și asta, la absolut orice nivel, lăsând în continuare, în absența oricărei politici educaționale inteligente, coerente, responsabile, bine intenționate și temeinic aplicate, ca școala vieții, instituție tare dragă nouă, să facă legea. Iar această școală nu ține cont niciodată de statistici.
Despre autor:
Alina Karina Nițu este profesoară de limba și literatura română la Școala Gimnazială “Mircea Sântimbreanu”, din sectorul 5 al Capitalei, doctor în filologie al Universității din București.
Nota redacției: Opinia profesorului este importantă și vă încurajăm ca, dacă aveți ceva de spus, să ne trimiteți articolul dumneavoastră pe redactie@edupedu.ro. Ideile și opiniile exprimate în aceste articole nu sunt neapărat și cele ale redacției.