Fosta șefă a Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Iași, profesoara Luciana Antoci, a fost eliberată din funcția de prefect al județului Iași, printr-o hotărâre a Guvernului publicată joi în Monitorul Oficial (MO). Potrivit surselor Edupedu.ro, Antoci (PNL) urmează să fie numită consilier de stat pe domeniul Educație în cancelaria prim-ministrului Ilie Bolojan (PNL).
Decizia de eliberare este prevăzută în Hotărârea de Guvern (HG) nr. 734/2025, care are un singur articol și stabilește încetarea mandatului acesteia la conducerea Prefecturii Iași.
- Măsura vine la șase luni după ce Antoci fusese numită în funcție, în ședința de guvern din 6 martie 2025, când Edupedu.ro anunța pe surse că ea este propunerea PNL pentru postul de prefect.
Luciana Antoci a condus Inspectoratul Școlar Județean Iași în perioada 2021 – martie 2025, iar anterior a fost inspector școlar general adjunct și purtător de cuvânt al instituției (2020-2021). Este profesor de Limba și literatura română la Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” din Iași, din aprilie 2025 la Colegiul Național Iași – potrivit presei locale [actualizare]. Este licențiată în Litere la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și deține un master în Literatură și hermeneutică literară.
Membru PNL Iași, Antoci a candidat la alegerile parlamentare anterioare pe un loc neeligibil și, din vara lui 2024, este consilier județean la primul mandat. În ultima sa declarație de avere figurează un împrumut acordat Partidului Național Liberal în valoare de 198.000 de lei – aproape dublul salariului său pe un an.
În locul Lucianei Antoci la Prefectura Iași a fost numit Constantin Dolachi-Pelin, anterior consilier județean PNL după alegerile locale din 2024, fost subprefect de Iași.
