Profesorii care copiază la Titularizare, sau care încearcă să copieze, nu mai pot fi nici măcar profesori suplinitori

Foto: 104867130 © Monkey Business Images | Dreamstime.com

Frauda la proba scrisă de la Titularizare va fi pedepsită de Ministerul Educației mai drastic ca până acum. Într-un anunț pe Facebook, instituția scrie că la proba scrisă din 2024, programată pentru 17 iulie, suplinitorii care sunt prinși că fraudează sau că încearcă să fraudeze nu vor mai putea să încheie contract cu școlile. Până acum această regulă era valabilă doar pentru anul școlar în care avea loc concursul, din anunțul ME nu e clar dacă e aceeași regulă sau daca fraudatorii nu se vor mai putea angaja niciodată în școli.

„Pierderea calității de angajat pe durata de viabilitate a postului/catedrei pentru cadrul didactic aflat în această situație, dacă este eliminat din concursul național pentru fraudă sau tentativă de fraudă”, scrie în anunțul Ministerului Educației.

Foto: Ministerul Educației

La Titularizare 2023 au fost 26 de candidați care au fost eliminați din concurs pentru fraudă, iar în 2022 au fost 15. Până acum aceștia puteau lucra liniștiți în școli, singura pedeapsă fiind că nu mai puteau fi repartizați în acel an, la ședințele de repartizare, însă în anul următor puteau reveni. Nu e clar ce înseamnă „toleranță zero”, dacă e aceiași regulă ca până acum sau daca fraudatorii nu se vor mai putea angaja niciodată în școli.

La publicarea în Monitorul Oficial a metodologiei de mobilitate vom reveni cu actualizarea articolului.

Citește și:
Proba scrisă de la Titularizare 2024 va avea loc miercuri, pe 17 iulie, înscrierile încep pe 8 mai, iar inspecțiile pe 29 mai
Viabilitatea posturilor de profesori nu se mai stabilește la școală, ci de către inspectorate, iar profesorii care se titularizează în vara 2024 vor fi obligați să predea în școala în care au luat postul cel puțin un an școlar

Foto: 104867130 © Monkey Business Images | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version