Profesorii pot fi nominalizați la Premiul Mentor pentru excelență în educație până la sfârșitul anului. 10 profesori și antrenori vor primi suma de 8.000 de lei

Foto: © Kantver - Dreamstime.com

Foto: © Kantver - Dreamstime.com

Nominalizările la Premiul Mentor pentru excelență în educație se depun până la data de 31 decembrie 2021, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro. Din cei propuși, vor fi selectați 10 profesori și antrenori, ce vor primi un trofeu, o diplomă și o sumă de 8.000 de lei. Pot fi nominalizați cei care au reușit și reușesc să stimuleze copii talentați, care îi pregătesc pentru a face față competițiilor și caută în permanență posibilitățile lor de dezvoltare, după cum se arată în comunicat.

Sunt valabile doar nominalizările făcute pe formularul online accesibil pe site-ul Fundației Pentru Comunitate.

Orice persoană poate să facă o nominalizare atât în nume propriu, cât și în numele unui grup. Nominalizarea trebuie să conțină numele și datele persoanei nominalizate (adresa poștală, e-mail, telefon, numele instituției în care își desfășoară activitatea), cât și o justificare care să conțină cele mai importante rezultate obținute de copiii și tinerii pregătiți de el, precum și momentele de vârf ale carierei sale, conform organizatorilor.

Potrivit anunțului, pot fi nominalizați profesori, antrenori, pedagogi:

Dintre cei nominalizați, Consiliul Director al Fundației Pentru Comunitate va alege zece personalități din domeniul sportului, artelor, culturii și a științelor, care vor obține Premiul Mentor pentru excelență în educație, în luna februarie 2022. Lista premianților se publică în ziua decernării premiilor.

Iată premianții din București la edițiile precedente:

Programul se organizează anual, începând din 2010, din dorința de a atrage atenția opiniei publice asupra acelor profesori, educatori, antrenori, mentori, care au avut un rol important în viața discipolilor lor, au descoperit și au lansat tinere talente, care le-au sprijinit din umbră primii pași, potrivit anunțului.

Foto: © KantverDreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Exit mobile version