Profesorii pot fi nominalizați la Premiul Mentor pentru excelență în educație până la sfârșitul anului. 10 profesori și antrenori vor primi suma de 8.000 de lei

2.152 de vizualizări
Foto: © Kantver - Dreamstime.com
Foto: © Dreamstime.com
Nominalizările la Premiul Mentor pentru excelență în educație se depun până la data de 31 decembrie 2021, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro. Din cei propuși, vor fi selectați 10 profesori și antrenori, ce vor primi un trofeu, o diplomă și o sumă de 8.000 de lei. Pot fi nominalizați cei care au reușit și reușesc să stimuleze copii talentați, care îi pregătesc pentru a face față competițiilor și caută în permanență posibilitățile lor de dezvoltare, după cum se arată în comunicat.

Sunt valabile doar nominalizările făcute pe formularul online accesibil pe site-ul Fundației Pentru Comunitate.

Orice persoană poate să facă o nominalizare atât în nume propriu, cât și în numele unui grup. Nominalizarea trebuie să conțină numele și datele persoanei nominalizate (adresa poștală, e-mail, telefon, numele instituției în care își desfășoară activitatea), cât și o justificare care să conțină cele mai importante rezultate obținute de copiii și tinerii pregătiți de el, precum și momentele de vârf ale carierei sale, conform organizatorilor.

Potrivit anunțului, pot fi nominalizați profesori, antrenori, pedagogi:

  • „care pregătesc, învață, educă, ajută copii și tineri cu vârste sub 18 ani, care organizează cercuri de specialitate, îndrumă activitatea extrașcolară a acestora, care sprijină cu devotament și cu eficiență lansarea lor pe drumul succesului.
  • care sunt capabili să acorde o atenție sporită acelor copii sau tineri a căror situație familială sau materială i-ar defavoriza în cursa pentru succes
  • care au înființat unele foruri (competiții, întâlniri, cercuri, cluburi, asociații etc.) cu un rol semnificativ în dezvoltarea tinerilor, în punerea în valoare a talentului lor.
  • care prin calitățile lor umane și profesionale au câștigat de-a lungul unei cariere de mai multe decenii aprecierea comunității locale și a specialiștilor din domeniul lor de activitate”.

Dintre cei nominalizați, Consiliul Director al Fundației Pentru Comunitate va alege zece personalități din domeniul sportului, artelor, culturii și a științelor, care vor obține Premiul Mentor pentru excelență în educație, în luna februarie 2022. Lista premianților se publică în ziua decernării premiilor.

Iată premianții din București la edițiile precedente:

  • Alexandru Chiculiță: antrenor de scrimă (2019)
  • Gheorghe Neagu: antrenor gimnastică (2019)
  • Cocea Nicoleta: profesor de dans clasic (2018)
  • Ursu Magdalena: profesor de vioară (2018)
  • Becheru Cătălin: antrenor natație (2017)
  • Papa Olivia: profesor de vioară (2017)
  • Antonescu Nicolae: profesor de vioară (2016)
  • Zamfirescu Mihaela Eleonora: profesor de pian (2016)
  • Paladi Ani Marie: profesor de violoncel (2015)
  • Nistoroiu Viorica: profesor de pian (2014)
  • Iacoban Constantin Cristinel: antrenor atletism (2013)
  • Bârzescu Elisa Iedida: profesor de pian (2012)

Programul se organizează anual, începând din 2010, din dorința de a atrage atenția opiniei publice asupra acelor profesori, educatori, antrenori, mentori, care au avut un rol important în viața discipolilor lor, au descoperit și au lansat tinere talente, care le-au sprijinit din umbră primii pași, potrivit anunțului.

Foto: © KantverDreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Elevii cer să fie incluşi obligatoriu în comisia de concurs pentru şefii inspectoratelor şcolare. Antonia Pup, CNE: Dacă nu aveți ce să ascundeți, chemați elevii în comisie

Consiliul Naţional al Elevilor solicită ministrului Educaţiei, Monica Anisie, să includă în regulile concursului pentru şefia inspectoratelor şcolare judeţene, puse în dezbatere publică săptămâna trecută, obligația ca în comisia de…
Vezi articolul

Întrebarea suplimentară a PSD în referendumul de la București a fost votată de Consiliul General al Capitalei. Oamenii vor fi întrebați dacă sunt de acord ca Primaria să finanțeze și deruleze un program de educație pentru sănătate și combaterea drogurilor în școli

Bucureștenii vor decide pe 24 noiembrie dacă vor un program care să se ocupe de combaterea drogurilor în toate școlile din Capitală, după ce întrebarea propusă de consilierii PSD va…
Vezi articolul

Patru ministere au început să lucreze la proiecte de acte normative, anunță Ministerul Educației, dar nu pentru a pune în practică cerințele sindicatelor, ci pentru propunerile eșuate ale premierului Ciucă / Comunicatul ignoră total faptul că în școli e grevă generală

Ministerul Educației anunță pe site-ul instituției că deja patru ministere lucrează ca să pună în acte normative propunerile făcute duminică de premierul Nicolae Ciucă, respinse de sindicatele din Învățământ la…
Vezi articolul