Amendament UDMR la legea bugetului de stat pe 2024, adoptat: se alocă 10 milioane de lei Ministerului Educaţiei pentru un program naţional de învăţare a limbii române de către elevii minoritari

1.317 vizualizări
Foto: Facebook.com – Camera Deputaților
Plenul reunit al Parlamentului a adoptat, miercuri, un amendament al UDMR, care fusese iniţial respins în comisiile de specialitate, conform căruia se alocă în bugetul Ministerului Educaţiei suma de 10 milioane de lei destinată iniţierii, organizării şi, începând cu luna martie 2024, derulării Programului naţional de susţinere a învăţării limbii şi literaturii române, PNSILLR, transmite Agerpres.

„În bugetul Ministerului Educaţiei este prevăzută suma de 10.000 mii lei destinată iniţierii, organizării şi, începând cu luna martie 2024, derulării Programului naţional de susţinere a învăţării limbii şi literaturii române, PNSILLR, prevăzut la art. 83 alin. (16)-(18) din Legea nr.198/2023 (Legea învăţământului preuniversitar – n.r.), cu modificările ulterioare. În termen de 30 de zile de la adoptarea prezentei legi, Ministerul Educaţiei publică metodologia de organizare a PNSILLR, lista unităţilor de învăţământ incluse în program şi a activităţilor finanţate”, prevede amendamentul admis la articolul 48 din proiect, cu 281 de voturi „pentru”, două voturi contra şi 33 de abţineri, amendament susţinut în plen de deputatul UDMR Szabo Odon.

Potrivit iniţiatorilor, demararea Programului naţional de susţinere a învăţării limbii şi literaturii române constituie un aspect strategic în privinţa schimbărilor pe care legiuitorul a intenţionat să le aducă sistemului de educaţie. Introducerea de instrumente noi şi moderne de predare a limbii române înseamnă totodată schimbarea abordării în predare şi stimularea însuşirii active a limbii române de către elevii cu altă limbi de predare, cu efecte benefice majore asupra integrării acestora în învăţământul superior din România şi a succesului lor pe piaţa forţei de muncă, motivează aceştia, potrivit Agerpres. 


3 comments
  1. altfel nu se învață,sau cum?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministrul Educației: Un profesor bun, după mine, ar trebui să aibă un bagaj larg de tehnici de predare-învățare, unele mai clasice, altele mai moderne. Ar trebui să le știe pe toate și le va personaliza în funcție de conținutul pe care îl predă și de copiii cu care lucrează

Ministrul Educației a definit un profesor bun ca acela care are „un bagaj larg de tehnici de predare”, pe care le folosește în funcție de conținutul pe care îl are…
Vezi articolul

Elevii cer Guvernului adoptarea unei decizii privind bursele pentru acest an școlar. CNE: Sute de mii de elevi beneficiari ar putea fi în imposibilitatea de a primi bursele școlare aferente lunii septembrie

Consiliul Național al Elevilor „trage un puternic semnal de alarmă” pentru că ar exista „un posibil vid legislativ generat de inacțiunile Guvernului”, potrivit unui comunicat al organizației. Dacă nu va…
Vezi articolul

32,9% – rata finală de promovare în sesiunea august-septembrie a examenului de Bacalaureat 2021 / Harta variației ratei de promovare, după contestații, pe județe

Rata finală de promovare, înregistrată în sesiunea august-septembrie a examenului național de Bacalaureat 2021, după soluționarea contestațiilor, este 32,9%, în creștere cu 2,6%, comparativ cu primele rezultate (30,3%), se arată…
Vezi articolul

Judecătorul Cristi Danileț, despre grilele la BAC inspirate din examenele magistraților: Am distrus justiția cu întrebările grilă, iar acum la liceu? Ferească cerul!

Subiectele de examen tip grilă au “transformat candidații la INM în niște memoratori de manuale și legi și îmbulinatori de răspunsuri”. Avertismentul a fost lansat de judecătorul Cristi Danileț, după…
Vezi articolul