Programele școlare trebuie să țină cont de particularitățile de vârstă ale elevilor și de principiul corelației interdisciplinare, consideră Federația Națională a Părinților

Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com

Cu referire la programele școlare, Federația Națională a Părinților este de părere că „trebuie abordate conținuturile din perspectiva competențelor specifice, ținându-se cont de particularitățile de vârstă ale elevilor și de principiul corelației interdisciplinare”, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro. Reprezentanții părinților au avut săptămâna trecută o întâlnire cu experți din cadrul Centrului Național de Politici și Evaluare în Educație  (CNPEE) la care au participat și directori din Ministerul Educației.

„În cadrul întâlnirii, am discutat și despre necesitatea asigurării programelor (și implicit, a manualelor) pentru învățământul vocațional de artă, la disciplinele de specialitate, CNPEE considerând că, în urma activității grupurilor de lucru, compuse din specialiști și cadre didactice cu experiență, aceste programe necesare învățământului vocațional vor fi finalizate până la începutul anului școlar viitor”, se arată în comunicat.

Redăm comunicatul integral:

„Programele școlare reprezintă un subiect de interes pentru toți factorii preocupați de sistemul de învățământ și de strategiile educaționale centrate pe elev, beneficiarul primar al învățământului preuniversitar.  În acest sens, Federația Națională a Părinților – EDUPART, structură reprezentativă a părinților, cu activitate relevantă la nivel național, a solicitat o întâlnire cu experți din cadrul Centrului Național de Politici și Evaluare în Educație la care au participat și directori din Ministerul Educației

Dialogul s-a axat pe câteva elemente importante, care au rezultat atât din consultarea publică prin intermediul unui chestionar, cât și din consultarea profesorilor, membri ai Federației, în calitatea lor de părinți. Astfel, din discuție, a reieșit importanța programei școlare, care este un reper pentru elaborarea manualelor, s-a evidențiat faptul că trebuie abordate conținuturile din perspectiva competențelor specifice, ținându-se cont de particularitățile de vârstă ale elevilor și de principiul corelației interdisciplinare. S-a remarcat interesul decidenților pentru o mai eficientă comunicare cu resursa umană din școli, subliniindu-se rolul important al programului de formare C.R.E.D., precum și faptul că, în curând, vor apărea ghiduri metodologice, utile pentru un demers didactic eficient la clasă.

În cadrul întâlnirii, am discutat și despre necesitatea asigurării programelor (și implicit, a manualelor) pentru învățământul vocațional de artă, la disciplinele de specialitate, CNPEE considerând că, în urma activității grupurilor de lucru, compuse din specialiști și cadre didactice cu experiență, aceste programe necesare învățământului vocațional vor fi finalizate până la începutul anului școlar viitor.

Membrii Federației participanți la întâlnire au comunicat modul în care programele școlare, în ansamblu, pot fi percepute la nivel public, oferind un feedback constructiv celor care au competența de a elabora documentele curriculare. Schimbul de opinii, informațiile și explicațiile temeinic argumentate au condus la clarificări de ambele părți.

Printr-un dialog deschis și constructiv, prin respectarea rolului pe care îl avem, de partener de dialog social al ME, ne exprimăm disponibilitatea de a fi în permanentă legătură cu experții CNPEE și de a contribui la diseminarea informațiilor utile în actul educațional tuturor părților implicate.”

Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Exit mobile version