Proiect în campania electorală: Peste 6.300 de euro indemnizaţie pentru profesorii care se pensionează şi au 30 de ani vechime, câte două salarii minime pe an pentru ceilalţi, plus cursuri gratuite

SURSA: Unsplash.com

Avalanşă de promisiuni pentru profesorii din sistemul public de învăţământ, într-un proiect semnat de mai mulţi senatori şi deputaţi PSD şi neafiliaţi, publicat în plină campanie electorală pentru alegerile prezidenţiale pe pagina Camerei Deputaţilor. Proiectul prevede o indemnizaţie de pensionare de 6 salarii medii brute pentru profesorii care se pensionează. Condiţia este să aibă minimum 30 de ani vechime în sistem. Banii sunt promişi şi pentru profesorii în activitate, dar sume mult mai mici – câte două salarii minime brute pe an, pentru “dezvoltarea personală”. Proiectul a fost semnalat de portalinvatamant.ro.

Proiectul de lege iniţiat de senatorul PSD Liviu Marian Pop, fost ministru al Educaţiei, prevede sume de bani pentru profesori, sume prevăzute prin modificarea Legii Educaţiei Naţionale. Concret, pentru cadrele didactice de predare din învăţământul de stat este prevăzută aceordarea anuală a două salarii minime brute pentru “dezvoltare personală şi  evoluţie în carieră, precum şi pentru achiziţionarea de materiale didactice şi auxiliare didactice şi curriculare necesare procesului instructiv-educativ”.

Salariul minim brut pe economie este în prezent de 2.080 de lei pe lună, potrivit Ministerului Muncii.

Profesorii care aleg să predea în mediu rural ar primi, potrivit proiectului, o indemnizaţie de instalare în valoare de 3 salarii medii brute pe economie. Suma ar urma să fie plătită în termen de un an de la ocuparea postului prin concurs. Condiţia este să se titularizeze în mediu rural şi să rămână pe acel post în mediu rural “cel puţin 5 ani şcolari efectivi.” Dacă în cei 5 ani îşi schimbă locul de muncă şi pleacă de la sat la oraş, ori dacă se suspendă contractul de muncă sau îşi dă demisia cadrul didactic trebuie să restituie banii încasaţi, pentru perioada cât nu mai predă în mediul rural.

Salariul mediu brut pe economie a fost în luna august 2019 de 4.981 de lei, potrivit Institutului Naţional de Statistică.

Cea mai mare sumă este prevăzută în proiect pentru profesorii care se pensionează pentru limită de vârstă, dar care au minimum 30 de ani vechime în învăţământ. Indemnizaţia ar urma să fie de 6 salarii medii brute pe economie, adică peste 6.300 de euro la cursul şi salariul actuale.

Proiectul de lege prevede şi numeroase alte beneficii pentru cadrele didactice.

Formarea profesională prin cursuri va fi integral acoperită de la bugetul de stat, adică aceste cursuri vor fi gratuite. Iar de ele va beneficia inclusiv personalul didactic auxiliar şi cel nedidactic. Aceste cursururi vor fi organizate, prevede proiectul, de către universităţi, casele corpului didactic sau sindicate şi alţi furnizori acreditaţi.

Asistenţa medicală gratuită pentru profesori şi vaccinare gratuită sunt alte două promisiuni din proiect.

Impactul bugetar estimat

Pentru formarea profesională suma din nota de fundamentare a proiectului este estimată la 20 de milioane de lei pe an.

Pentru acordarea a două salarii minime anual pentru “formare”, pentru toate cadrele didactice din sistem, adică “aproximativ 215.000 de cadre didactice în preuniversitar şi 23.000 în învăţământul superior”, potrivit documentului, estimarea arată că ar fi necesară o sumă de 1 miliard de lei.

Pentru primele de instalare ale profesorilor care s-ar titulariza în mediul rural, estimaţi la aproximativ 700, suma ar fi de aproximativ 11 milioane lei.

Pentru cei care se pensionează (aproximativ 6.300 de cadre didactice pe an) – 189 milioane lei.

Pentru toate aceste sume, sursa indicată este “bugetul de stat”.

Proiectul apare cu data de 21 octombrie, în plină campanie electorală pentru alegerile prezidenţiale. Iniţiatori sunt 39 de parlamentari PSD, printre care şi actualul ministru demis al Finaţelor, Eugen Teodorovici, împreună cu 4 parlamentari neafiliaţi. Proiectul este în consultare publică până pe 8 noiembrie.

FOTO: Unsplash.com

Exit mobile version