Elevii de la liceele pedagogice vor avea ținuta și comportamentul adaptate cerințelor specifice din regulamentele interne ale liceului/colegiului pedagogic și ale unităților de învățământ și instituțiilor la care elevii efectuează practica pedagogică, potrivit unui proiect pus în dezbatere publică de Ministerul Educației și Cercetării. Este vorba despre Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a învățământului preuniversitar pedagogic.
Conform proiectului, pe perioada practicii pedagogice, ținuta și comportamentul elevilor sunt adaptate condițiilor și cerințelor specifice din regulamentele interne ale liceului/colegiului pedagogic și ale unităților de învățământ și instituțiilor la care elevii efectuează practica pedagogică de observare, de predare, individuală sau comasată:
Art. 6 – „(5) Condițiile și reglementările specifice privind ținuta și comportamentul elevilor practicanți pe perioada practicii pedagogice sunt adaptate condițiilor și cerințelor specifice din regulamentele interne ale liceului/colegiului pedagogic și ale unităților de învățământ și instituțiilor la care elevii efectuează practica pedagogică de observare, de predare, individuală sau comasată.”
O altă noutate este că practica curentă a liceenilor de la clasele cu profil pedagogice se va desfășura în grupe de câte 4-6 elevi, în fiecare săptămână, conform documentului Ministerului Educației și Cercetării.
În prezent, în privința practicii pedagogice curente, regulamentul din 2020 nu prevede un anumit număr de elevi, ci apare doar formularea „pe grupe de elevi”: „a) curentă – este forma de practică pedagogică derulată colectiv, pe grupe de elevi, ce se desfășoară în fiecare săptămână, sub îndrumarea profesorului coordonator de practică pedagogică de la liceul/colegiul pedagogic, a profesorilor metodiști de la liceul/colegiul pedagogic și a cadrelor didactice din școlile de aplicație.”
Mircea Bertea, președinte al Asociației Naționale a Colegiilor și Liceelor Pedagogice din România și consilier onorific al ministrului Daniel David, a declarat că a avut o întâlnire online „cu toate liceele pedagogice”. Referitor la proiectul cu regulamentul de organizare și funcționare a învățământului preuniversitar pedagogic, Mircea Bertea a spus că „colegii sunt nemulțumiți de forma în care acest regulament a fost propus. Sperăm să-l putem îmbunătăți”. Declarațiile au fost făcute la Prima TV, în emisiunea Viitor pentru România cu Nicoleta Călugăreanu, vineri, 17 octombrie.
Proiectul și anexele puse în consultare publică:
Foto: © Photographerlondon | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.
