Propunerea de lege privind eliminarea posibilității de retragere voluntară a titlului de doctor, reîntoarsă în Comisia pentru învățământ. Ștefan Pălărie (USR): A fost oprită de o mână invizibilă

conducătorii de doctorate

Foto: Pixabay.com

Proiectul de lege care elimină renunțarea voluntară la titlul de doctor din Legea Educație a fost reîntors în Comisia de învățământ, după cum a anunțat ieri senatorul Ștefan Pălărie. „Iar azi, când legea putea fi votată, a fost oprită de o mână invizibilă, ca prin miracol, și întoarsă la Comisie, pentru motive necunoscute”, a scris senatorul pe Facebook. Amintim că săptămâna trecută Edupedu.ro a scris că propunerea legislativă a fost sprijinită cu unanimitate în Comisia pentru învățământ din Senat.

„Astăzi am fi avut posibilitatea să trimitem către promulgare, la Cotroceni, această lege care își propunea să elimine posibilitatea de renunțare voluntară la titlul de doctorat, pe care un om, teoretic, îl muncește trei ani, cinci ani pentru a-l putea obține”, a declarat ieri senatorul USR.

El a menționat că renunțarea voluntară la totul de doctor este neconstituțională: „Această renunțare la doctorat era nu numai neconstituțională, așa cum are reieșit din decizia nr. 624 din octombrie 2016. Nu numai că ajunge să creeze o situație paradoxală – cineva care a obținut inclusiv beneficii ca angajat la stat: de promovare sau de acces la funcții publice și de primire a unui spor de doctorat, să poată să ajungă să renunțe la aceste lucruri”. 

„Ce este și mai uimitor este că Guvernul, printr-un aviz dat și semnat de către premierul Nicolae Ciucă, era în favoarea acestei legi de eliminarea a posibilității de renunțare. Mai mult decât atât, am obținut săptămâna trecută un raport în unanimitate, în comisia de specialitate, adică la Învățământ, iar astăzi când legea putea să meargă către promulgare la Cotroceni, în mod miraculos, a fost reîntoarsă la comisie pentru motive necunoscute”, a declarat Ștefan Pălărie.

Acesta a mai scris într-un mesaj pe Facebook următoarele: „Vedem că Parlamentul a ajuns să fie captiv și controlat din umbre de către un centru de interese al plagiatorilor. Altminteri, nu ne putem explica nici acel amendament care a apărut în mod repetat la tot felul de parlamentari, prin care doctoratele de dinainte de 2011 nu ar mai putea fi examinate”.

Forma inițiatorului

Alineatele (7^1) și (7^2) de la articolul 169 din legea educației naționale prevăd următoarele:

În expunerea de motive se arată că propunerea de motive are ca scop „clarificarea şi stabilirea unui cadru legislativ care să asigure şi să menţină prestigiul şi încrederea în privinţa instituţiilor şi persoanelor care coordonează şi respectiv urmează o şcoală doctorală şi obţin titlul de doctor, prin eliminarea opţiunii de renunţare voluntară la acest titlu din prevederile art. 168 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011.”

Tot în expunerea de motive este menționat că „parcurgerea programelor doctorale şi obţinerea titlului de doctor trebuie să fie o dovadă a înaltei calităţi a sistemului de educaţie românesc cu implicaţii pe termen lung pe piaţa muncii”.

Proiectul de lege a primit aviz favorabil de la Comisia pentru știință, inovare și tehnologie, de la Comisia pentru drepturile omului, egalitate de şanse, culte şi minorităţi. De asemenea, Comisia pentru învățământ a dat un raport favorabil.

Informații de context

Ordonanța de Urgență 94 din 2014, dată în timpul Guvernului Ponta, în timp ce Sorin Cîmpeanu era ministru al Educației, prevede că „titularul unui titlu ştiinţific poate solicita Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice renunţarea la titlul în cauză. În acest caz Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice ia act de renunţare printr-un ordin de revocare emis în acest scop”. De amintit este că, la acea vreme, Victor Ponta era implicat într-un scandal de plagiat.

Aceeași ordonanță stabilește că procedura de renunțare la titlu se aprobă prin ordin al ministrului Educației: „Actul administrativ constatator al titlului ştiinţific se anulează de la data emiterii ordinului de revocare. Procedura de renunţare la titlu, precum şi cea privind anularea actului administrativ constatator al titlului ştiinţific se aprobă prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării ştiinţifice”.

Pe de altă parte, decizia Curții Constituționale 624 din 2016 stabilește la punctul 15 că „Posibilitatea ca autorul unei încălcări a unui drept de proprietate intelectuală să scape nesancţionat este şi inacceptabilă din punct de vedere social, încurajând astfel de fapte şi neasigurând efectul preventiv care rezultă din retragerea titlului de doctor ca şi sancţiune pentru fapta săvârşită. Or, în condiţiile în care legea care face obiect al sesizării de neconstituţionalitate prevede retragerea titlului de doctor ca sancţiune pentru nerespectarea standardelor prevăzute pentru elaborarea ei, inclusiv pentru plagiat, sancţiunea nu îşi va atinge vreodată efectul dacă o eventuală acţiune întreprinsă pentru sancţionarea unui plagiat va fi lăsată fără obiect prin renunţarea celui care a plagiat la titlul obţinut prin astfel de metode”.

Prim-adjunctul procurorului general, Bogdan Licu, a avut câștig de cauză la Înalta Curte de Casație și Justiție. Instanța supremă i-a dat dreptate și a obligat Ministerul Educației să ia act de renunțarea la titlul de doctor în urma unei teze plagiate parțial, potrivit deciziei instanței.

USR se află acum în opoziție. În luna septembrie, cei de la USR-PLUS s-au retras de la guvernare, după ce Florin Cîțu l-a demis pe ministrul Justiției, Stelian Ion.

Exit mobile version