Propunerea de plată integrală în acest an și în 2023 a diferențelor salariale pentru profesori, respinsă în Comisia de Învățământ din Senat de PSD și UDMR, cu abținerea PNL, potrivit inițiatorilor

Foto: USR pentru Educație

Senatorii din Comisia de Învățământ au respins miercuri amendamentele la proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de Urgență privind diferențele salariale pentru profesori, potrivit inițiatorilor acestor amendamente – senatori USR. Aceștia reacționează după ce ieri au fost respinse aceste amendamente și în Comisia de Muncă.

Concret, în prezent, potrivit Ordonanței, diferențele salariale câștigate în instanță de cadrele didactice din cauza nerespectării legislației în vigoare de către autorități ar urma să fie plătite eșalonat în următorii 5 ani – ordonanță stabilită împreună cu sindicatele din Educației și pe care acestea au anunțat-o public drept un succes în negocierile cu Ministerul Educației și Guvernul.

Amendamentele USR prevăd ca plata să se facă mai repede, anul acesta și anul viitor. Adică 5% în acest an, cum este deja prevăzut, și restul sumei anul viitor.

1,2 miliarde de lei este impactul bugetar total estimat pentru plata diferențelor de drepturi salariale către profesori, pentru perioada 2017-2021, potrivit ministrului Educației

Pe pagina USR pentru Educație, senatorii Irineu Darău, Ștefan Pălărie și Cosmin Poteraș au exprimat câteva reacții în urma respingerii amendamentelor de către partidele aflate la guvernare.

“Este inadmisibil să lăsăm următoarei guvernări moștenire în 2025-2026 plata acestor diferențe pe care profesorii le-au câștigat pentru anii 2017-2021. Bine că nu ați cerut amânarea plăților pe 20 de ani. Noi propunem o normalitate. Iar normalitatea nu înseamnă ca statul român să împrumute sume cu forța de la profesori, iar apoi să dea banii înapoi cu o întârziere sfidătoare”, a susținut Irineu Darău.“

Amendamentul este în linie cu inițiativa noastră de modificare a grilei salariale. Nu dăm peste cap anul curent, ci considerăm că e de bun simț, de normalitate, ca restul datoriilor să fie achitate în anul viitor. Facem o corecție morală față de cei care ne educă astăzi copiii. Cum puteți propune un termen de 5 ani, mai lung decât perioada în care au fost acumulate datoriile? Avem atât de multe pretenții de la profesori, dar când e vorba de a le da un drept obținut în instanță…se întâmplă în 5 ani”, a insistat Ștefan Pălărie.

“Aș vrea să revin la chestiunea cu bugetul. Impactul bugetar este de maxim 0,35% din PIB. Dacă la educație s-ar fi alocat măcar jumătate din bugetul prevăzut de lege ar fi fost bani. Educația e puternic subfinanțată și ne trezim în astfel de situații”, a argumentat Cosmin Poteraș.

„Cu toate acestea, cu toate argumentele și explicațiile tehnice și morale, amendamentul a fost RESPINS și astăzi în Comisia pentru învățământ, prin votul nefavorabil al PSD și UDMR și abținerea PNL. Cum poate da coaliția rușinii ochii cu cadrele didactice? Știm cum: cu maximă nepăsare. Noi nu abandonăm lupta și vom susține și în plen adoptarea normalității și respectului față de cadrele didactice în mâinile cărora se află viitorul copiilor noștri”, se arată în mesajul publicat de reprezentanții partidului politic din Opoziție.

Exit mobile version