RANKING GLOBAL România se prăbușește în clasamentul universităților după domenii de studiu Shanghai 2025: Instituțiile românești raportează doar 15 apariții, față de 22 în urmă cu un an, în clasamentele pentru 57 de domenii cu sute de poziții fiecare

Foto: Pixabay.com

Universitățile din România apar doar de 15 ori în cel mai nou clasament global după domenii de studiu, Shanghai Global Ranking of Academic Subjects 2025, dat marți publicității. Rezultatul este mult mai slab decât cel raportat în ultimii doi ani – 22 în 2024, 19 în 2023 – în condițiile în care acesta este un clasament realizat pentru 57 de domenii de studiu, cu liste de până la 500 de poziții pentru fiecare, în care sunt rezultate circa 2000 de universități din lume.

Instituțiile de învățământ superior din România nu mai sunt deloc prezente în clasamente pentru unele domenii în care apăreau în urmă cu un an, în rankingul pe 2024: Fizică, Biologie umană și Științe veterinare, Stomatologie și Tehnologie Medicală. În cazul altor domenii, are prezență diminuată.

Absența universităților românești este cea mai pronunțată în grupurile de domenii Inginerie și Științe sociale, unde sunt grupate cele mai multe domenii de studiu, de la Energie la Inteligență Artificială și de la Drept sau Educație la Management și Administrație publică. În aceste două grupuri vaste de domenii, România raportează doar câte 2 apariții.

Universitățile românești – după număr de apariții în Shanghai Ranking of Academic Subjects 2025:

Universitățile românești nu au nicio prezență în domenii noi pentru care au fost introduse clasamente – Inteligență artificială, Robotică.

Iar circa jumătate dintre toate aparițiile românești sunt grupate în domeniul Matematică, prin șapte universități.

Domeniile la care apar universități românești:
Științe naturale:

Matematică (domeniu cu 500 de instituții):

Științele Pământului (domeniu cu 500 de instituții):

Nu există universități românești în clasamentele pentru domeniile: Fizică, Chimie, Geografie, Ecologie, Oceanografie, Științe Atmosferice.

Inginerie

Știința și ingineria materialelor (domeniu cu 500 de universități)

Știință și Tehnologie Alimentară (domeniu cu 400 de instituții):

Nu există universități românești în clasamentele pentru domeniile: Inginerie Mecanică, Electrică și Electronică, Automatizare&Control, Telecomunicații, Tehnologii&Instrumente, Inginerie Biomedicală, Informatică, Inginerie Civilă, Inginerie Chimică, Nanoștiință & Nanotehnologie, Energie, Științele Mediului, Resurse de Apă, Biotehnologie, Inginerie Aerospațială, Inginerie Marină, Transporturi, Remote Sensing, Minerit și minerale, Metalurgie, Știința textilelor, Inteligență artificială, Robotică.

Științele vieții

Științe Agricole (domeniu cu 500 de instituții):

Nu există universități românești în clasamentele pentru domeniile: Științe Biologice, Biologie umană, Științe veterinare.

Științe medicale

Medicină clinică: (domeniu cu 500 de instituții): 

Sănătate publică (domeniu cu 500 de instituții):

Nu există universități românești în clasamentele pentru domeniile: Stomatologie, Asistență medicală, Tehnologie medicală, Farmacie și Farmaceutică.

Științe sociale

Economie (domeniu cu 500 de instituții):

Psihologie (domeniu cu 500 de instituții):

La niciuna dintre celelalte domeniile incluse la Științe sociale, Edupedu.ro nu a putut identifica Universități românești: Statistică, Drept, Științe politice, Sociologie, Educație, Comunicare, Administrarea afacerilor, Finanțe, Management, Administrație publică, Managementul turismului și ospitalității, Biblioteci/Studii informaționale.

Liderii globali în Shanghai Ranking după domenii de studiu – 2025

Clasamentul după domenii de studiu este realizat de ShanghaiRanking Consultancy, care realizează și Academic Ranking of World Universities (ARWU), în care România nu mai apare din 2023.

Pentru actualul ranking după domenii de studiu, realizatorii lui declară că el include circa 2000 de universități din 92 de țări și regiuni, în listele pentru cele 57 de domenii.

Comunicatul oficial precizează că rankingul este dominat în continuare de universități americane, care ocupă primul loc în 27 de domenii, urmate de cele din China, cu primul loc în 21 de domenii.

Cele mai bune performanțe internaționale:

Universitățile din SUA apar de 4.281 de ori, cele din China – de 3.747 de ori, iar cele din Marea Britanie – de 1.567 de ori.

Cea mai extinsă prezență: Zhejiang University, care apare în 55 din cele 57 de domenii analizate, urmată de University of Oxford și National University of Singapore, cu apariții în 53 de domenii fiecare.

Clasamentul este realizat în funcție de 9 indicatori grupați în 5 categorii, cu o componentă puternică de impact al cercetării universitare.

Exit mobile version