Reacția SNSPA, după “delirul” deputatului PSD Nicolae Bacalbașa la adresa UE: Partidele să se delimiteze de membrii care au un discurs bazat pe ură, discriminare, xenofobie și informații false

SNSPA / Foto: snspa.ro

SNSPA le cere tuturor partidelor politice să se delimiteze “de membrii care au un discurs public bazat pe ură, discriminare, xenofobie și informații false”. Reacția instituției de învățământ superior vine după ce deputatul PSD Nicolae Bacalbașa a făcut o serie de acuzații nefondate la adresa Uniunii Europene și a președintelui Klaus Iohannis și aluzii ”naziste” la adresa Germaniei, potrivit G4Media.ro.

Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a publicat un comunicat intitulat “reacţia SNSPA la mesajele unor politicieni ale căror atitudini contravin flagrant valorilor și principiilor europene”. Deși nu face în mod explicit referire la declarațiile făcute de Bacalbașa, comunicatul SNSPA vine după ce deputatul social-democrat a vorbit în cadrul unei emisiuni la TV Galați despre Uniunea Europeană, o „Germano-Franța și coloniile ei”, pentru care România nici măcar nu este un partener de mâna a 2-a, ci undeva la nivelul situațiilor umilitoare.

Comunitatea academică a SNSPA condamnă discursul public anti-european și anti-democratic, promovat tot mai des în spațiul public de către reprezentanți ai partidelor politice parlamentare. Xenofobia, naționalismul retrograd și discursul bazat pe ură nu sunt valori ale păcii, ale democrației și ale spațiului european din care societatea românească face parte. Astfel de discursuri, bazate pe stereotipuri și prejudecăți, dinamitează fundamentele democrației românești și stimulează atitudinile euro-sceptice, afectând unitatea și stabilitatea Uniunii Europene”, se arată în comunicatul remis Edupedu.ro.

SNSPA atrage atenția asupra responsabilității pe care mass-media centrale, dar și locale, o au în contextul în care găzduiesc și promovează astfel de discursuri. Lipsa de reacție a jurnaliștilor faţă de mesajele unor politicieni ale căror atitudini contravin flagrant valorilor și principiilor europene reprezintă un factor de îngrijorare, care poate pune sub semnul întrebării independența și/ sau profesionalismul instituțiilor de presă”, spune Școala Națională de Studii Politice și Administrative.

Totodată, în calitate de Școală de guvernare, care promovează valorile democratice, SNSPA solicită tuturor partidelor politice să se delimiteze ferm de membrii care au un discurs public bazat pe ură, discriminare, xenofobie și informații false, care manipulează și lansează atacuri ce depășesc limitele unei confruntări politice democratice și care atacă în mod incalificabil persoane, instituții și state, afectând astfel imaginea și interesele strategice ale României”, încheie instituția condusă de Remus Pricopie, fost ministru al Educației în guvernul Ponta.

 

 

Exit mobile version