„Guvernul României respinge cu fermitate orice încercare de intimidare a jurnaliștilor” – premierul Nicolae Ciucă, după ce AUR a început o campanie împotriva G4Media / Edupedu.ro condamnă atacul

203 vizualizări
Nicolae Ciucă / Foto: gov.ro
Guvernul României respinge cu fermitate orice încercare de intimidare a jurnaliștilor”, a transmis premierul Nicolae Ciucă după ce partidul extremist AUR a lansat miercuri un atac la adresa G4Media.ro, provocându-și adepții printr-o postare pe Facebook să completeze o listă cu ”cele mai toxice și false organe de presă”, în fruntea căreia au plasat chiar G4Media. Edupedu.ro condamnă atacul.

Declarația integrală a premierului Nicolae Ciucă:

„Guvernul României respinge cu fermitate orice încercare de intimidare a jurnaliștilor.

Libertatea de exprimare și liberul acces la informație sunt garanții ale unei democrații consolidate și ale funcționării statului de drept.

Premierul Nicolae Ciucă consideră de neacceptat ca în spațiul public să fie promovate așa-zise liste cu “redacții toxice” și condamnă categoric manifestarea diferențelor de opinii prin orice tip de violență.

Prim-ministrul României susține drepturile fundamentale și protejarea jurnaliștilor, orice incitare la ură împotriva presei contribuind la generarea unei viziuni care ar îndepărta România de valorile democratice pe care și le-a asumat ca stat membru NATO și UE.”

Partidul extremist AUR a lansat miercuri un atac la adresa G4Media.ro, provocându-și adepții printr-o postare pe Facebook să completeze o listă cu ”cele mai toxice și false organe de presă”, în fruntea căreia au plasat chiar G4Media, a scris Cristian Pantazi într-un material pe G4Media.ro.

Este pentru prima oară în istoria recentă când un partid politic își asumă un astfel de atac la adresa unei redacții. Edupedu.ro condamnă atitudinea partidului parlamentar la adresa G4Media.ro.

Reacția AUR a venit după ce G4Media.ro i-a atribuit eticheta de ”partid extremist”.

Amintim că istoricul elvețian Oliver Jens Schmitt, specializat în fascismul din Europa de Est, a declarat într-un interviu pentru G4Media că AUR utilizează discursul antisemit și negaționist cu elemente ale naționalismului ceaușist pentru a atrage segmente largi de public. El avertizează că ”AUR este formată din bătăuși violenți și gălăgioși”, în spatele cărora se plasează însă ”intelectuali care exploatează prestigiul poziției lor pentru a alimenta naționalismul”.


1 comment
  1. „Edupedu.ro condamnă atacul”… Nu știam că sunteți sucursala G4Media!… Ia cercetați puțin – înainte să puneți etichete!… Restul este tăcere…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Un document „format word, fie excel” vor avea de făcut candidații la proba de interviu pentru directorii de școli, susține consilierul ministrului Educației, Radu Szekely: Să introducă niște date și să folosească niște formule / Se va evalua și scrierea corectă cu diacritice

„Se evaluează capacitatea sau abilitatea de a produce un text, oricare ar fi el acum, într-un document word, de a-l salva, de a-l atașa unui e-mail și de a-l transmite…
Vezi articolul

VIDEO Droguri în școli: ”Băuturile de la party-uri nu trebuie lăsate nesupravegheate. Din glumă sau altă intenție, așa apare foarte des primul consum / E un vid de educație pe drumul dintre casă și școală” – activist ONG anti-drog

Droguri în școli, droguri la festivaluri, droguri la petreceri. Fenomenul pare de necontrolat și cu o amploare sporită în ultima perioadă, atât prin prisma activităților oamenilor legii, cât și a…
Vezi articolul

Greva, punțile și vacanțele, transport defectuos – printre cele “șapte motive pentru care demnitarii ar trebui să tacă” în preajma Evaluării Naționale, afirmă fostul secretar de stat PNL Mihaela Popa, după mesajele premierului PSD Marcel Ciolacu

Mihaela Popa, fost senator PNL și secretar de stat la Ministerul Educației, profesoară la Iași, enumeră, luni, “șapte motive pentru care demnitarii, azi, ar trebui să tacă”, în loc să…
Vezi articolul