Rectorul Universității de Vest din Timișoara: Universitățile ar trebui privite ca poli de stabilitate

Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest din Timișoara / Sursa foto: Inquam Photos / Cornel Putan

„Universitățile ar trebui privite ca poli de stabilitate, locuri care pot aduna energii care ne vor permite să facem față unui viitor pe care nimeni nu-l mai poate prevedea”, a declarat Marilen Pirtea, rector la Universității de Vest din Timișoara, în cadrul conferinței Smart Diaspora 2023. Jean Marie Lehn, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie, a primit marți, 11 aprilie, titlul de Doctor Honoris Causa la Universitatea de Vest din Timișoara.

„Timp de câteva decenii, oamenii au perceput un decalaj – deși nu este neapărat real – între mediul academic și comunitate, deoarece, adesea, este dificil de comunicat impactul imediat al cercetării academice. Contribuția de cercetare din partea universităților este motorul pe termen lung al schimbării societale, dar mediul academic poate face o diferență reală în comunitate în fiecare zi, poate crea o punte puternică care se întinde dinspre sălile de curs și laboratoare până spre periferia orașului, oferind modele, prin promovarea valorilor autentice, prin popularizarea științei și prin apropierea oamenilor de știință și cultură. Cred cu tărie că acest rol este vital, mai ales în momentele istorice de instabilitate”, a spus Marilen Pirtea.

Ce este Conferința Smart Diaspora 2023

Conferința „Smart Diaspora 2023 – diaspora în învățământ superior, știință, inovare și antreprenoriat” (10-13 aprilie) se desfășoară în perioada 10-13 aprilie, la Timișoara, organizată sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și egida Guvernului României, Ministerului Educației și Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării, de Alianța Timișoara Universitară (ATU), UEFISCDI cu participarea Academiei Române, se arată într-un comunicat remis Edupedu.ro.

Discursul rectorului Universității de Vest din Timișoara:

Adresa de deschidere pentru festivitatea decernării titlului de Doctor Honoris Causa Scientarum al Universității de Vest din Timișoara domnului Jean Marie Lehn

Stimați membri ai comunității academice a Universității de Vest din Timișoara,

Distinși oaspeți,

Dragi colegi și studenți,

Onorați participanți,

Stimati domnule Jean Marie Lehn,

Trăim într-o lume nouă, în care schimbarea și inovația fac parte din viața noastră. Inovația și tehnologia ne modelează parcursul și ne expun la noi provocări, dar și la noi posibilități. Luând în serios rolul pe care i l-au conferit fondatorii săi, cel de principal centru de cunoaștere din vestul României, de promotor al culturii și principal susținător al societății, Universitatea de Vest din Timișoara, prin cele unsprezece facultăți, încearcă să ofere în mod constant recunoaștere unor nume importante ale lumii științifice, culturale, artistice, economice, sociale și politice. Astfel, aduce în lumina reflectoarelor modele valoroase pentru generațiile viitoare.

Timp de câteva decenii, oamenii au perceput un decalaj – deși nu este neapărat real – între mediul academic și comunitate, deoarece, adesea, este dificil de comunicat impactul imediat al cercetării academice. Contribuția de cercetare din partea universităților este motorul pe termen lung al schimbării societale, dar mediul academic poate face o diferență reală în comunitate în fiecare zi, poate crea o punte puternică care se întinde dinspre sălile de curs și laboratoare până spre periferia orașului, oferind modele, prin promovarea valorilor autentice, prin popularizarea științei și prin apropierea oamenilor de știință și cultură. Cred cu tărie că acest rol este vital, mai ales în momentele istorice de instabilitate.

Universitățile ar trebui privite ca poli de stabilitate, locuri care pot aduna energii care ne vor permite să facem față unui viitor pe care nimeni nu-l mai poate prevedea.

Prin urmare, nu ar trebui să fie surprinzător faptul că astăzi onorăm o persoană specială, o persoană care înțelege pe deplin dinamismul lumii noastre de astăzi și ne face să vedem știința ca pe un univers nelimitat, în care singurele limite sunt cele autoimpuse, care ar trebui uitate. Profesorul Jean Marie Lehn este un nume care nu mai are nevoie de introducere în lumea chimiei și nu numai!

Acesta nu a acceptat niciodată să-și conducă cercetările după constrângerile unor reguli impuse; el a depășit limitele pe care mulți cercetători și le stabilesc în munca lor. Munca lui l-a condus către zone noi, neaccesate până atunci. Așadar, a creat un nou domeniu al chimiei, cel al chimiei supermoleculare, deschizând o nouă ușă pentru toți chimiștii lumii. Cercetările sale au contribuit la acest domeniu, conducând la știința matură de astăzi și i-au adus cea mai dorită recunoaștere din lume, Premiul Nobel.

Un astfel de premiu ar putea face pe oricine să se simtă mulțumit și să-și piardă concentrarea în munca viitoare. Nu a fost cazul laureatului nostru. A continuat să muncească din greu și să facă tot ce i-a stat în putere pentru a crea contextul dezvoltării cercetării sale și nu numai a lui, ci și a tinerelor minți strălucitoare care se adună în jurul lui.

Contribuțiile sale la știință sunt vaste, iar energia sa intelectuală este incredibilă. Dragostea lui pentru descoperire se reflectă nu numai în propriile sale cercetări, ci și în generozitatea cu care își oferă timpul și sfaturile tinerilor cercetători care sunt dispuși să urmeze la rândul lor carierele de cercetare. De expertiza sa beneficiază și cercetătorii români, unii fiind acceptați să lucreze împreună cu profesorul Lehn, care este membru de onoare al Academiei Române.

Așadar, alegerea lui ca laureat pentru astăzi a venit normal și suntem mândri că a acceptat să devină membru al comunității noastre academice. Este un eveniment care ne onorează dar ne și obligă să devenim mai buni și să-i urmăm exemplul în viitor. Considerăm că modelul oferit de profesorul Lehn este extrem de important. El este dovada că munca grea, încăpățânarea de a nu renunța la ideile tale, o minte deschisă și dăruira pentru ceea ce faci sunt cheile succesului.

Titlul onorific oferit astăzi, Doctor Honoris Scientarum, reprezintă modul în care Universitatea de Vest din Timișoara recunoaște public meritele întregii cariere a domnului Lehn și este o formă de a-i mulțumi pentru exemplul puternic dat generațiilor tinere.

Stimati Domnule Profesor Jean Marie Lehn,

Astăzi, oferindu-vă titlul de Doctor Honoris Scientarum, Universitatea de Vest din Timișoara vă mulțumește pentru tot ceea ce ați realizat în carieră și pentru promovarea și împărtășirea valorilor muncii asidue în cercetare cu generațiile tinere. Suntem onorați de prezența dumneavoastră la Timișoara și de acceptul de a deveni membru al comunității noastre academice. Vă dorim sănătate și putere să vă continuați munca cu aceeași pasiune și dăruire!

Prof. dr. Marilen-Gabriel Pirtea

Rector al Universității de Vest din Timișoara”

Citește și:
Jean Marie Lehn, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie: Educația științifică oferită oferită în școlile, liceele și universitățile noastre, precum și publicului larg trebuie să fie o prioritate
Exit mobile version