Regina Elisabeta a II-a, care a murit, joi, după șapte decenii pe tronul Marii Britanii, a fost martora unei schimbări la față substanțiale, dar defel complete a educației în țara sa și în lume. Urcarea pe tron a fiului său, Charles, marchează, simbolic, o schimbare majoră de paradigmă, din punct de vedere al școlii: el este primul moștenitor al Coroanei care a terminat studii universitare, pe când mama sa a studiat acasă, fiind încurajată de părinții ei, în copilărie, mai degrabă să se joace decât să învețe, potrivit diverselor mărturii făcute de-a lungul timpului. Tot copilă era și atunci când, înainte să devină Regină, a ținut primul discurs public – un discurs istoric, adresat copiilor afectați de cel de-Al doilea război mondial.
Educația Reginei Elisabeta și cea a Regelui Charles au evoluat cât se poate de diferit și se reflectă, peste ani, în felul radical cum s-a schimbat acest sector de când Elisabeta a urcat pe tron. Ea a fost ultimul suveran al Marii Britanii care a fost educat în privat, acasă, după vechile reguli ale familiei regale. Ea a fost instruită, astfel, în istorie constituțională de către Henry Marten, fost director adjunct al colegiului de elită Eton, și instruită în diverse alte domenii de către guvernatoarele sale, potrivit unei sinteze Times Higher Education.
Pe de o parte, acest model de educație era apreciat la acea vreme. Într-un articol din 1942, când Prințesa Elisabeta avea 17 ani, publicația The Atlantic compara educația viitoarei regine cu cea a unei fete obișnuite din America:
- “Dar celor două fete ale Regelui George – pentru că, din fericire, Prințesa Elisabeta nu este, asemenea Prințesei Victoria, un copil singur la părinți – le sunt asigurate profesori pe subiecte aparte, precum franceza, germana sau muzica. Astăzi, Prințesa Elisabeta citește istorie cu vice-rectorul de la Eton, apelând la lucrări precum ‘Istoria Angliei’ de Trevelyan, cum nu se poate mai bună, dar și ‘Istoria Statelor Unite’ de Muzzey (câte fete din Anglia citesc, la 17 ani, măcar puțină istorie americană?), precum și istoria europeană. La istorie biblică este îndrumată de Preotul Crawley de la St. George’s Chapel din Windsor. Cu apetențe naturale pentru lingvistică, ea vorbește fluent franceza și germana, cu un accent excelent. A citit din Moliere, din Corneille, din Daudet și știe pe de rost multe dintre ‘Les Cent Meilleurs Poemes Francais’ (…) A citit cea mai mare parte a scrierilor lui Shakespeare; Poveștile din Canterbury; o bună parte din Coleridge, Keats, Browning și Tennyson; câte puțin din Scott, Dickens, Jane Austen, Trollope și Robert Louis Stevenson’ (…)”.
Imagini cu Elisabeta pe când era copil:
Pe de altă parte, după multe decenii, timp în care britanicii au devenit mult mai ireverențioși față de Casa Regală, Regina – chit că a rămas cea mai apreciată reprezentantă a monarhiei – a intrat în vizorul criticilor.
În urmă cu 15 ani, ea a ajuns să fie comparată, de către un istoric supranumit “cel mai grosolan om din Marea Britanie”, drept posesoarea unei educații “de gospodină”, incomparabil mai slabe decât a Reginei Elisabeta I, care vorbea cinci sau șase limbi străine, după cum relata The Independent. Aceeași sursă îl cita, în schimb, pe redactorul-șef al revistei Royalty Monthly, care spunea: “Poate că ea nu a avut cea mai bună educație formală, dar a avut parte de cea mai bună educație la universitatea vieții (…)”.
“Școala” celui de-Al doilea război mondial și schimbările postbelice
Așa-numita “universitate a vieții” a început când regina era încă prințesă: primul ei discurs a fost în 1940 și difuzat în cadrul programului Children’s Hour al BBC. Atunci, ea se adresa copiilor afectați de război și obligați să trăiască separat de familiile lor. Un discurs istoric al Prințesei Elisabeta, pentru care războiul, forțând o maturizare accelerată, a șters anii adolescenței, ani în care un viitor monarh era așteptat, în mod normal, să călătorească mult, să vadă lumea:
Ea rostea, atunci, la microfonul BBC: “Iar când pacea va veni, amintiți-vă că va fi sarcina noastră, copiii de astăzi, să facem ca lumea de mâine să fie un loc mai bun și mai fericit”. (Discursul complet)
Un loc mai bun, din punct de vedere educațional, a fost pentru urmașii săi, începând cu Prințul Charles, care acum va fi încoronat Rege. Pe măsură ce vremurile au forțat Casa Regală să “vină mai aproape de popor”, elitismul educațional a lăsat loc, într-o oarecare măsură, “echității”: moștenitorul a urmat calea celor mulți.
Charles este primul moștenitor al Coroanei britanice care a obținut o licență universitară, după ce, în prealabil, a fost primul care a mers la școală publică, în loc să fie instruit acasă, în mediu privat, cum i se cuvenea unui prinț. “Prințul Charles a obținut astăzi, cu onoruri, diploma de licență la Cambridge, prima diplomă universitară acordată unui moștenitor al Coroanei”, titra, în iunie 1970, The New York Times. Sursa preciza că diploma, obținută la Trinity College din Cambridge, a fost acordată după o perioadă de trei ani în care prințul, atunci în vârstă de 21 de ani, numit Prinț de Wales cu un an înainte, o petrecuse studiind cu întreruperi. Aceeași publicație nota că, în trecut, alți suverani, precum George al VI-lea și Eduard al VIII-lea, urmaseră cursuri universitare, fără a le încheia însă.
- La Trinity College, Charles a urmat studii de antropologie, arheologie și istorie. El a mers, o perioadă de timp, și la University College of Wales, pentru a studia galeza și istoria Țării Galilor.
Prințul Charles sosește la Trinity College:
Doar unul dintre fiii lui a urmat noul model și a mers la facultate – William a obținut o diplomă la University of St. Andrews din Scoția, pe când Harry, după ce a absolvit Eton College, a optat pentru un traseu militar, în defavoarea universității. Soțiile ambilor au studii universitare, potrivit unui tablou al educației familiei regale, realizat de Times Higher Education.
Pentru educație în general, ce schimbări au adus cele șapte decenii de domnie a Elisabetei a II-a?
În urmă cu șapte ani, când Regina a bătut precedentul record al celei mai lungi perioade petrecute de cineva la cârma țării, revista TES, fost supliment educațional al The Times devenită publicație de sine stătătoare, privea în urmă, în propria arhivă, către ce însemna educația în momentul încoronării ei. Exemplele date sunt grăitoare, atât pentru schimbările produse, cât și pentru punctele în care lucrurile stau mai degrabă la fel:
- Și atunci, și în anii recenți, publicația relata despre salariile scăzute din învățământ, prea mici pentru o responsabilitate prea mare.
- În 1952, TES scria, pe prima pagină, referitor la greutățile întâmpinate de fete în privința educației: “Pe când, în unele gospodării, băieții se pot așeza să-și facă tema sau umbla de colo-colo fără să-i împiedice nimeni, surorile lor sunt perturbate și blocate de responsabilitățile casei, pentru că în orice moment o mamă copleșită, pentru care viața devine tot mai dificilă, poate să le pună să aibă grijă de copii sau să le ajute cu treburile casei”. După peste 60 de ani, TES nota că astfel de probleme s-au mutat din viața reală în cea virtuală, având în vedere prejudecățile legate de materiile la care ar fi apte fetele.
- Dacă, în prezent, este de la sine înțeles că elevii trebuie să-și știe drepturile, acum 70 de ani aceeași publicație avertiza că nu ar fi tocmai adecvat ca elevii de școală primară să fie informați în legătură cu aceste drepturi, pentru că s-ar fi putut răscula împotriva profesorilor.
- Acum, sănătatea mintală a elevilor este se discută peste tot, autoritățile britanice iau măsuri speciale în acest sens, și un număr record de elevi britanici au reacții emoționale extreme din cauza bullying-ului, pe când, acum 70 de ani, TES considera notabil un raport potrivit căruia, în total, circa 1.300 de solicitări de asistență fuseseră depuse la membrii unei asociații naționale pentru sănătate mintală, în anul precedent.
De la o lume separată de război, la una unită de știință în fața separării produse de pandemie
O distanță de 80 de ani separă discursul Prințesei Elisabeta pentru copiii afectați de război și cel de acum doi ani când, la începutul pandemiei, Regina Elisabeta a II-a invoca momentul din 1940, dar și avansurile de atunci, într-un apel la unitate, închizând simbolic un cerc retoric al domniei sale. Spunea ea, în ultimul discurs-cheie către națiune, cel din aprilie 2020:
- “Îmi amintește de prima transmisie pe care am susținut-o, în 1940, ajutată de sora mea. Noi, copii fiind, ne-am adresat de aici, de la Windsor, copiilor care fuseseră evacuați din casele lor și trimiți departe, pentru propria lor siguranță. Acum, din nou, mulți vor simți o senzație dureroasă a distanțării de cei iubiți. Dar acum, ca și atunci, știm în adâncul sufletului că aceasta este ceea ce trebuie să facem. Ne-am confruntat cu provocări în trecut, dar aceasta este diferită. Acum, suntem alături, toate națiunile Pământului, într-un efort comun, folosind, pentru a ne vindeca, marile avansuri ale științei și compasiunea noastră instinctivă. Vom reuși (…)”
Discursul din 5 aprilie 2020, integral:
