Membrii Consiliului Național al Elevilor (CNE) și ai structurilor județene ar urma să primească dreptul de acces, în interesul activității de reprezentare, în școlile de stat și private din România, altele decât cele în care sunt elevi, potrivit unui proiect de ordin pentru modificarea Regulamentului de organizare și funcționare a CNE, pus în consultare publică de Ministerul Educației și Cercetării pe 13 august.
Documentul introduce și reguli noi pentru situația în care conducerea Consiliului devine nefuncțională și modifică condițiile pe care trebuie să le îndeplinească elevii care candidează pentru funcții în CNE. Printre acestea: să nu fie afiliați unei entități sau unui partid politic, să nu facă parte dintr-o asociație religioasă și să nu fi fost demiși din structurile elevilor.
Proiectul modifică și completează Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Național al Elevilor, aprobat prin Ordinul ministrului Educației nr. 5.428/2024.
Una dintre modificările importante privește accesul reprezentanților elevilor în unități de învățământ în care aceștia nu studiază.
Reprezentanții elevilor ar urma să poată intra în alte școli pentru activități de mandat
Un nou articol, 83^1, prevede explicit că membrii CNE și ai structurilor județene au drept de acces în școlile publice și private din țară atunci când vizita are legătură cu exercitarea mandatului lor:
„Membrii Consiliului Naţional al Elevilor şi ai substructurilor judeţene ale acestuia au dreptul la acces, în interes profesional, în incinta unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat şi privat din România, altele decât cele în care îşi desfăşoară activitatea ca elevi.”
Accesul nu ar urma să fie însă necondiționat. Structura de reprezentare din care face parte elevul trebuie să transmită o adresă oficială inspectoratului școlar cu minimum 48 de ore înaintea vizitei.
În situații excepționale, reprezentanții elevilor ar putea intra în școală și fără respectarea acestui termen, dacă există acordul conducerii unității de învățământ.
Proiectul precizează și pentru ce ar putea fi folosit acest drept: „organizarea proceselor electorale aferente structurilor de la nivel şcolar, participarea la sesiunile de lucru ale Adunărilor generale ale CŞE sau CŞE Junior, precum şi alte activităţi asumate în baza regulamentelor în vigoare”.
Ce condiții trebuie să îndeplinească elevii care candidează la funcții în CNE
Proiectul rescrie și articolul 69, referitor la condițiile de candidatură pentru funcțiile din Consiliul Național al Elevilor.
Candidații trebuie:
- să fi fost membri ai Consiliului Elevilor de cel puțin un an, cu excepția celor care candidează pentru Biroul de presă;
- să nu fie în an terminal de liceu, cu excepția candidaților pentru Comisia Națională de Etică și Biroul de Presă;
- să nu fie afiliați unei entități cu caracter politic sau unui partid politic;
- să nu facă parte dintr-o asociație religioasă;
- să aibă calitatea de elev;
- să nu fi fost demiși anterior din nicio structură a Consiliului Elevilor.
Ce se întâmplă dacă președintele Consiliului Național al Elevilor își încheie mandatul înainte de termen
Proiectul modifică regulile privind interimatul conducerii CNE.
Dacă mandatul președintelui încetează înainte de termen, funcția ar urma să fie preluată temporar de secretarul Departamentului de organizare internă, pentru cel mult 45 de zile.
În această perioadă trebuie convocată Adunarea generală.
Textul propus prevede: „În cazul în care mandatul preşedintelui Consiliului Naţional al Elevilor încetează înainte de termen, funcţia de preşedinte interimar este preluată de secretarul Departamentului de organizare internă al Consiliului Naţional al Elevilor timp de maximum 45 de zile, timp în care va fi convocată Adunarea generală”.
Pe perioada interimatului, atribuțiile secretarului executiv al Departamentului de organizare internă sunt delegate unui alt membru al departamentului, fără drept de vot în Biroul executiv.
Documentele emise de CNE în această perioadă vor fi contrasemnate de secretarul executiv al Departamentului de relații publice și comunicare.
Regulă nouă dacă Biroul executiv al CNE nu mai poate lua decizii
Proiectul introduce în regulament o definiție a „incapacitării Biroului executiv”. Aceasta reprezintă „imposibilitatea Biroului executiv de a emite decizii de orice fel”.
Pentru ca Biroul executiv să fie considerat funcțional, trebuie să fie ocupate cel puțin 6 dintre cele 11 funcții.
Dacă numărul scade sub acest prag, Adunarea generală a CNE trebuie convocată într-o sesiune de lucru în maximum 30 de zile.
În această perioadă, atribuțiile Biroului executiv sunt preluate de Departamentul de organizare internă, cu sprijinul Departamentului de relații publice și comunicare. Dacă acest lucru nu este posibil, atribuțiile revin Adunării Generale.
Cinci comisii permanente în Consiliul Național al Elevilor
Proiectul stabilește și comisiile permanente care funcționează în cadrul CNE:
- Comisia pentru învățământ gimnazial;
- Comisia pentru învățământ profesional tehnologic, confesional și vocațional;
- Comisia pentru integrarea grupurilor vulnerabile, a celor etnice și învățământ special;
- Comisia pentru voluntariat și educație nonformală;
- Comisia pentru politici educaționale.
Activitatea CNE ar urma să se desfășoare prin Adunarea generală, Biroul executiv, Comisia Națională de Etică, departamente, comisii permanente și temporare și Biroul de presă.
Alegeri și în adunările generale extraordinare
O altă modificare permite organizarea alegerilor pentru funcțiile rămase vacante și în cadrul adunărilor generale extraordinare.
Sunt modificate și regulile privind Comisia Națională de Concurs și Validare.
Pentru alegerile privind funcțiile din Biroul executiv, aceasta va fi formată din membrii Biroului executiv aflați în funcție care nu candidează și un membru al Comisiei Naționale de Etică.
În cazul alegerilor pentru Comisia Națională de Etică, comisia de concurs și validare va fi alcătuită din membrii Comisiei Naționale de Etică aflați în funcție care nu candidează și un membru al Biroului executiv.
Dreptul de vot poate fi delegat
Proiectul modifică și regulile pentru Adunarea generală a CNE. Dacă un membru nu poate participa, acesta își poate delega în scris dreptul de vot unui alt membru al Biroului executiv al consiliului județean al elevilor/Consiliului Municipal al Elevilor București sau unui director de departament.
Pentru exercitarea votului este necesar documentul de delegare prevăzut de regulament.
Adunarea generală va putea, de asemenea, să decidă cu majoritate absolută accesul altor persoane sau al organizațiilor partenere la lucrările plenare.
Proiectul mai prevede că activitatea Biroului de presă va fi coordonată de Departamentul de relații publice și comunicare și abrogă articolele 24 și 59 din actualul regulament.
