Regulile pentru obținerea unei vize de studii în Marea Britanie după 1 ianuarie 2021. În ce condiții mai poate fi accesat împrumutul guvernamental pentru taxele de studii

Sursa: Pixabay

Marea Britanie va continua să primească studenţi în universităţile sale şi alte forme de învățământ superior, colegii pentru educaţie continuă şi limba engleză, precum şi instituţii de învățământ independente după data de 1 ianuarie 2021, când se încheie perioada de tranziție a Brexit-ului. Nu există o limită superioară a numărului de studenţi străini care pot veni în Marea Britanie la studii, însă tinerii vor trebui să dovedească faptul că li s-a oferit un loc la un curs desfăşurat de o instituţie de învățământ acreditată, că stăpânesc limba engleză la nivelul B1 de la studiile de licență mai departe și o dovadă a existenţei unor mijloace financiare ca parte a procedurii de solicitare.

Conform unei informări oficiale transmise de Ambasada Marii Britanii, pentru a obţine o viză de studii, solicitanţii vor trebui să demonstreze următoarele:

•   Stăpânesc limba engleză la nivelul mediu B2 (aşa cum este definit în Cadrul Comun European de Referinţă pentru limbi străine) atunci când studiile se află la nivel de diplomă de licenţă (RQF 6) sau mai înalt. Studenţii care merg la studii sub nivel de diplomă de licenţă trebuie să demonstreze stăpânirea limbii engleze la nivelul B1.

Traseul vizei de studii necesită o dovadă a existenţei unor mijloace financiare ca parte a procedurii de solicitare. Cu toate acestea România şi multe alte ţări nu se află de obicei sub incidenţa necesităţii de a dovedi existenţa de mijloace financiare cu excepţia unor situaţii excepţionale. În asemenea situaţii solicitanţii vor fi contactaţi de Serviciul Britanic pentru Vize şi Imigrări (UK Visas and Immigration) după depunerea cererii. Găsiţi mai mule informaţii despre acest subiect la https://www.gov.uk/student-visa/money.

Taxe de studii

Instituţiile de învățământ superior din Marea Britanie îşi stabilesc fiecare propriile taxe de studii pentru studenţii străini, astfel că persoanele care doresc să meargă la studii trebuie să verifice care sunt taxele direct la instituţia la care vor să meargă.

Studenţii care vor ajunge în Marea Britanie după 1 ianuarie 2021 şi vor începe cursurile înainte de sfârșitul lunii iulie 2021 vor fi eligibili pentru statutul de plătitor de taxe de studii la nivelul unui student cetăţean britanic şi vor primi şi o subvenţie pentru taxa de studii pe durata cursurilor la care participă doar cu condiţia este de a fi locuit în Marea Britanie, SEE sau Elveţia pe o perioadă mai mare de 3 ani înainte de a fi făcut cerere de viză de studii. Totuşi, în cadrul noului Traseu pentru Studii al sistemului de imigrări al Marii Britanii, ei vor trebui să facă cerere de viză de studii înainte de sosirea în Marea Britanie.

Studenţii care intenţionează să ajungă în Marea Britanie după 1 ianuarie 2021 şi să înceapă cursurile după data de 1 august 2021 vor trebui să facă cerere de viză de studii înainte de sosirea în Marea Britanie, în cadrul noului Traseu pentru Studii al sistemului de imigrări al Marii Britanii. Ei nu vor mai fi eligibili pentru statutul de plătitor de taxe de studii la nivelul unui student cetăţean britanic. Cei care se vor duce la studii în Anglia nu vor fi eligibili pentru sprijin financiar acordat studenţilor. Cei aflaţi la studii în Ţara Galilor, Scoţia sau Irlanda de Nord vor trebui să se consulte cu organismele de finanţare a studenţilor de acolo şi să verifice dacă se încadrează în criteriile pentru obţinerea de sprijin financiar acordat studenţilor.

Vize de studii postuniversitare

Traseul pentru studii postuniversitare va fi lansat în vara lui 2021, iar un student eligibil trebuie să fi finalizat cu succes studii de licenţă, masterat sau doctorat în Marea Britanie şi să deţină viză de reşedinţă ca student valabilă la momentul introducerii acestui mecanism. Traseul pentru studii postuniversitare va da acestor studenți posibilitatea de a locui şi munci în Marea Britanie, sau a căuta un loc de muncă, pe o perioadă de 2 ani (3 ani pentru doctoranzi). Acest traseu nu beneficiază de nici un fel de subvenţii şi va permite de asemenea solicitanţilor să treacă la traseele pentru muncă dacă pot îndeplini cerinţele.

Solicitanţi pot fi cei care vor fi finalizat totalitatea studiilor de licenţă în Marea Britanie cu excepţia cazurilor unde există permisiunea pentru studii din străinătate sau studiile la distanţă au fost necesare din cauza Covid-19. Nu există obligaţia de a dovedi existenţa de mijloace financiare şi solicitanţii nu vor fi obligaţi să demonstreze stăpânirea limbii engleze deoarece vor fi demonstrat deja acest lucru prin absolvirea studiilor de licenţă la o universitate britanică.

Vize pentru elevi

Există o viză separată pentru elevi, disponibilă pentru copii cu vârsta între 4 şi 17 ani. Pentru această viză solicitanţii vor trebui să demonstreze că:

Exit mobile version