Remus Pricopie, rectorul SNSPA: Indiferent cine va prelua portofoliul educației va duce mai departe proiectul România Educată, cu adaptări și modificări

Remus Pricopie / Foto: Agerpres

Remus Pricopie / Foto: Agerpres

Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, își afirmă susținerea față de continuarea implementării proiectului prezidențial România educată sub formă de lege de către viitorul ministru al Educației, cu modificări aduse proiectului de lege aflat în dezbatere. “România trebuie să caute calea educației, iar Proiectul România Educată asta face. Existența tuturor acestor dezbateri exprimă preocupare, interes, nu blocaj. Nu există proces de reformă fără zbateri, fără critici, fără pierderi de etapă și fără momente de recalibrare. Asta nu înseamnă, însă, că proiectul este un eșec”, susține fostul ministru Remus Pricopie.

Indiferent cine va prelua portofoliul educației va duce mai departe acest proiect, cu adaptările şi modificările absolut fireşti care se impun în urma tuturor dezbaterilor care au avut loc. «România Educată» va merge mai departe, iar eu, din calitatea mea de profesor, rector SNSPA și fost ministru al educației, voi sprijini în continuare acest proiect de țară”, declară Pricopie.

Reacția integrală a rectorului SNSPA, Remus Pricopie, la 4 zile de la demisia lui Sorin Cîmpeanu de la Educație și în lipsa unui anunț oficial cu privire la numele viitorului ministru:

“Rectorul SNSPA, prof. univ. dr. Remus Pricopie: “România Educată merge mai departe”

Declaraţia rectorului Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), prof. univ. dr. Remus Pricopie, privind necesitatea asumării de către viitorul ministru al Educației a măsurilor de reformă a sistemului național de educație, stabilite în Proiectul România Educată.

“Este regretabil să observăm graba şi bucuria unor intelectuali – angajați politic – de a anunța «decesul» unui demers de reformă a educației. În mod eronat, este asociată schimbarea de la Ministerul Educației cu blocarea Proiectului România Educată. Discursul este unul strict politic, de atac al «oponenților», indiferent cine sunt şi ce fac aceştia, nu unul îndreptat spre interesul şcolii.

De asemenea, nu am cum să mă asociez cu cei care, într-o manieră nu foarte educată (mai exact, folosind un vocabular de stadion), încearcă să ne explice de ce nu este bună România Educată.

Acestora le spun că se înşală. România trebuie să caute calea educației, iar Proiectul România Educată asta face. Existența tuturor acestor dezbateri exprimă preocupare, interes, nu blocaj. Nu există proces de reformă fără zbateri, fără critici, fără pierderi de etapă şi fără momente de recalibrare. Asta nu înseamnă, însă, că proiectul este un eşec.

Indiferent cine va prelua portofoliul educației va duce mai departe acest proiect, cu adaptările şi modificările absolut fireşti care se impun în urma tuturor dezbaterilor care au avut loc.

«România Educată» va merge mai departe, iar eu, din calitatea mea de profesor, rector SNSPA și fost ministru al educației, voi sprijini în continuare acest proiect de țară.””

Exit mobile version