Mai multe reclamații de la Ministerul Apărării și de la școli private, printre motivele reorganizării ARACIP, agenția care acreditează și evaluează școlile și grădinițele, susține secretarul de stat de la Educație, Radu Szekely / Se discută trecerea liceelor în administrarea consiliilor județene și standarde diferite pentru școlile private – interviu

Radu Szekely / Foto: Silviu Matei - Agerpres Foto

Reorganizarea Agenției care acreditează, evaluează și autorizează școlile și grădinițele din România, ARACIP, a fost plănuită și pusă în forma unui proiect de hotărâre de guvern fără consultarea niciunui reprezentant al acesteia. Au participat oficiali din Ministerul Educației, printre care ministrul – Sorin Cîmpeanu -, secretarul general, Ioana Lazăr, „oameni de pe direcții” și secretarul de stat pentru echitate și egalitate de șanse, Radu Szekely, a declarat acesta din urmă într-un interviu pentru EduPedu.ro.

Propunerea de „reformă” a ARACIP nu a avut la bază nicio cercetare, cu atât mai mult date științifice sau analize. A pornit de la „constatarea, venită parțial din acel raport al corpului de control, că există o suprapunere între cele două roluri – al celor care execută și al celor care decid, sunt aceeași oameni”, a explicat Radu Szekely. Iar soluția aleasă, cu un consiliu format din sindicate, părinți, reprezentanți ai școlilor private, ai cultelor, ai ministerelor de Interne, Apărare și Dezvoltare și ai consiliilor județene, plus un președinte votat dintre aceștia, ar fi inspirată de structura consiliului ARACIS – Agenția de Asigurare a Calității în Învățământul Superior, susține oficialul.

Proiectul de HG propune un Consiliu ARACIP similar consiliului de administrației dintr-o companie, explică secretarul de stat. „Ce vrem noi merge mână în mână cu proiectul România Educată”, „rolul celor din Consiliu nu va fi să definească standardele și să facă evaluarea calității, ci să vegheze că în asigurarea calității sunt luate în considerare diversele puncte de vedere ale celor care furnizează sau sunt stakeholders în educație”, susține Szekely.

Secretarul de stat explică prezența reprezentaților consiliilor județene în Consiliul ARACIP prin faptul că se discută ca liceele să fie preluate de consiliile județene în viitoarea Lege a Educației. Reprezentanții Ministerului Apărării au fost nemulțumiți de felul în care ARACIP le-a întârziat acordarea unei acreditări recente, pentru o școală, motivează Szekely prezența acestora în noul Consiliu propus, la fel și cei de la școlile private sau de la Ministerul de Interne.

El spune că se va schimba chiar felul în care vor fi evaluare școlile private pentru că „nu poți aplica aceleași standarde și aceleași limitări ca la sistemul de stat”.

Cum vor fi făcute noile standarde de acreditare și autorizare sau evaluare? „Prefer să fie Consiliul cu toți membrii lui care propun, discută, discută cu experții, experții vin cu propriile experiențe din teritoriu și se ajunge la un consens. Nu sunt adeptul unor standarde făcute în birou, adică stăm noi, acolo, trei oameni și facem niște standarde, pentru că nu au acoperire de care chiar are nevoie sistemul de educație”, declară Szekely, care declarase mai sus că niciun membru al ARACIP nu a participat la elaborarea proiectului de reformă a instituției, acest proiect fiind scris împreună cu ministrul, secretarul general și “oameni din direcții”.

„Au fost oameni de pe direcții, deci a fost Direcția Juridică, Direcția Generală Învățământ Preuniversitar, a fost o persoană de la Inspecție Școlară, secretarul general, eu, domnul ministru”, a declarat Szekely.

Sorin Cimpeanu, Ioana Lazăr, Radu Szekely / Foto: colaj de fotografii-captură sau din arhiva personală

Întrebat dacă actuala propunere are la bază vreun model dintr-o altă țară care are o astfel de Agenție de asigurare a calității și de evaluare a școlilor, Radu Szekely a dat exemplu OFSTED din Marea Britanie. „Se uită la rezultate, se uită la modul în care elevii progresează, la echitate, la lucruri care nu se regăsesc, de exemplu, în standardele noastre, nu se regăsesc suficient de pregnant”, spune acesta. Iar la întrebarea „în Consiliul OFSTED ce persoane sunt, sunt tot cei de la sindicate, reprezentanții părinților, ai școlilor private, ai ministerelor?”, Radu Szekely a spus că „are un alt tip de conducere, nu este atât de democratică”.

Interviul integral cu secretarul de stat pentru echitate și egalitate de șanse:

Edupedu.ro: Proiectul de hotărâre de guvern care propune reorganizarea Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar – ARACIP – aduce niște schimbări fundamentale. ARACIP ar avea un Consiliul de conducere care este format din foarte mulți membri care nu au, cel puțin aparent, vreo legătură cu calitatea în educație. Sunt acolo reprezentanții părinților, reprezentanții diferitelor ministere, ai consiliilor județene… Care este filozofia din spatele acestei reconfigurări?

Radu Szekely: Filozofia a fost să se întărească deschiderea spre nevoile furnizorilor de educație. Adică am vrut să fie reprezentați în Consiliul ARACIP autoritățile administrației publice locale, ai ministerelor care au unități de învățământ sau care sunt implicate în finanțarea învățământului, ai furnizorilor privați, ai reprezentanților furnizorilor de educație care sunt acreditați în alte sisteme de învățământ decât în România, pentru că oamenii ăștia nu aveau nimic de spus în definirea standardelor. Până în acest moment nu au avut, de fapt, nimic de spus în definirea standardelor. Standardele au fost cumva definite închis, fără o transparență, fără o consultare reală cu cei care chiar furnizează educația.

Și atunci rolul Consiliului ARACIP, în noua formulă, este să supervizeze, să consulte experții care există în ARACIP, în departamentele respective și să aprobe. Rolul lor nu va fi să definească standardele și să facă evaluarea calității, ci să vegheze că în asigurarea calității sunt luate în considerare diversele puncte de vedere ale celor care furnizează, sau sunt stakeholders în educație. Mi-am dorit să deschidem, să democratizăm oarecum conducerea ARACIP fără să afectăm procesul de evaluare sau de asigurare a calității în sine.

Dimpotrivă, ce vrem noi merge mână în mână cu ce se dorește prin România Educată – de asta nu am înțeles comentariile fostului președinte interimar Alina Paraschiv că nu corespunde deloc cu ce se spune în România Educată – și se dorește o întărire a ARACIP, adică să-i dăm un rol mai clar și să poată să aibă departamente, mai multe departamente pentru că acum erau doar departamentele de acreditare și de evaluare. Ne mai trebuie unele departamente care să gestioneze componenta de învățământ privat care are cu totul alte nevoi, chiar dacă asigurarea calității din punct de vedere al rezultatelor trebuie verificată sau asigurată, din punct de vedere al modului de a atinge aceste rezultate, nu poți aplica aceleași standarde și aceleași limitări ca la sistemul de stat.

Edupedu.ro: De ce? Vor fi standarde diferite pentru unitățile private?

Radu Szekely: Nu, dar în momentul în care se definesc standardele, să se ia în considerare inclusiv nevoile și realitățile învățământului privat. Ca să vă dau un exemplu foarte concret: era definit un indicator care se referea la apartenența directorului unității de învățământ la acel Corp Național al Experților în Management Educațional (CNEME).

Eu, ca instituție privată, ca un furnizor de educație privat, vreau să-mi numesc director cel mai bun om care știu că e director pentru școala pe care o fac și vreau să-l controlez, nu să fie controlat de inspectoratul școlar sau să aibă nevoie de avizul Inspectoratului școlar pentru asta, pentru că e o entitate privată care asigură unor copii un serviciu de calitate și rezultatele acelui serviciu trebuie controlat de ARACIP, nu modul în care se ating aceste rezultate.

Edupedu.ro: Dar acest lucru a fost modificat în lege, pentru că a fost scoasă condiția de a avea apartenență la Corpul Național al Experților în Management Educațional…

Radu Szekely: Bine, am dat doar un exemplu, dar sunt multe de genul acesta care, repet, am avut nenumărate reclamații în sensul ăsta. Apoi, la fel, din perspectiva autorităților publice locale, au fost foarte multe plângeri venite la adresa ARACIP pentru că nu li s-a permis reorganizarea rețelei școlare. Din două școli nu au putut face una, pentru că în momentul de față ARACIP evaluează o școală nouă după niște standarde diferite decât cele care s-au aplicat la cele două entități care ar urma să fuzioneze.

În consecință, noua școală nu poate fi autorizată. Și atunci autoritățile publice spun „noi am vrea să facem consorții, să aducem școlile la un loc, ca să eficientizăm procesul, dar nu putem pentru că ni se aplică niște standarde fizice, nu niște standarde de rezultat, ci niște standarde de intrare în sistem. Toate punctele acestea de vedere ar trebui avute sau luate în considerare în momentul în care se definesc standardele. Asta ne-am dorit, de asta vrem să deschidem Consiliul ARACIP către cât mai mulți stakeholderi care au ceva de spus.

Nu ne așteptăm să se pronunțe reprezentantul Ministerului Afacerilor Interne referitor la orice se va discuta în Consiliul ARACIP, însă atunci când este vorba, de exemplu, despre unități de învățământ din subordinea Ministerului Apărării Naționale, acel reprezentant se poate pronunța.

Edupedu.ro: Acest proiect de hotărâre de guvern prevede că președintele ARACIS, președintele Consiliului ARACIP poate fi oricare dintre acești membri?

Radu Szekely: E o funcție diferită cu roluri diferite. Dacă vă uitați la felul în care sunt definite rolurile acum, în proiect, directorul administrativ preia de fapt majoritatea atribuțiilor pe care le avea președintele ARACIP. Președintele Consiliului ARACIP are responsabilitatea legală de a semna, de a reprezenta ARACIP, deci e similar cu un Consiliu de Administrație și un președinte al Consiliului de Administrație al unei companii.

Un director executiv care are responsabilitatea de a se asigura că instituția funcționează conform legii și ceilalți supervizează, asta fost gândirea. Deci președintele Consiliului ARACIP nu mai are aceleași atribuții ca și președintele ARACIP din momentul de față. Directorul are o putere și niște responsabilități mult mai mari în noua schemă.

Edupedu.ro: Dar dacă președintele Consiliului va fi reprezentantul sindicatului sau reprezentantul unei școli private pe un mandat de patru ani, cum se va întâmpla exact funcționarea acestui consiliu? Prin acest consiliu se vor acredita, în final, școlile. Consiliul acesta va aproba în continuare acreditările și evaluările pentru școli.

Acest consiliu, format în mare parte din persoane care nu au expertiză în domeniu, poate să spună „nu vă dăm acreditare”? 

Radu Szekely: În mod teoretic da, însă acest Consiliu, chiar dacă are un președinte care provine dintr-un domeniu care poate nu e… Dar și de la Ministerul Apărării și de la Ministerul de Interne și de la cel al Dezvoltării mă aștept să fie numiți oameni care au ceva de-a face cu sistemul, chiar dacă nu cu actul de evaluare, dar cu sistemul de educație, au o anumită responsabilitate în domeniul respectiv. Dacă sunt de la sindicate, nu înseamnă că nu au un interes de a promova calitatea în educație. Însă deciziile le ia Consiliul.

Președintele conduce acest consiliu, însă nu poate lua decizii în nume propriu. Asta este diferența în încercarea noastră de a democratiza instituția – i-am luat președintelui din puterile supreme pe care le are în momentul de față. Deci nu mai poate decide de unul singur. Acel consiliu decide cu majoritatea celor prezenți asupra lucrurilor pe care le are pe ordinea de zi, inclusiv aprobarea rapoartelor de evaluare venite de la diverse departamente.

Edupedu.ro: Până acum Consiliul era format din 15 oameni, toți experți în zona aceasta de evaluare și acreditare și autorizare a școlilor, toți erau angajații ARACIP. Acum, în noua propunere, vor fi 20 de oameni în Consiliu, dar 16 dintre ei nu fac parte din instituție? 

Radu Szekely: Oamenii din Consiliul ARACIP nu sunt angajați. Acești membri ai Consiliului ARACIP au răspunderea legală similară unui Consiliu de Administrație de la o companie, însă nu sunt angajați. Sunt 4 reprezentanți ai angajaților, într-adevăr, este foarte probabil că unul dintre acești 4 va fi și președintele Consiliului. Însă nu ne-am dorit să limităm lucrul acesta, poate să fie și unul dintre ceilalți membri.

Reprezentanții angajaților vor fi acolo, dar diferența este că până acum mie mi s-a, adică nouă ni s-a părut anacronic că oamenii care propun deciziile le și votează, adică experții care făceau evaluările veneau cu ele în ședință le și votau. Experții spuneau nu, Consiliul spunea nu, pentru că erau aceeași oameni, nu era un proces de consultare.

Edupedu.ro: Deci prin noul mod de organizare se va introduce o parte externă, în Consiliul fiind 16 oameni din exterior, care nu au treabă cu procesul de evaluare-acreditare și autorizare și vor decide pe baza recomandării experților ce se întâmplă cu acea școală analizată?

Radu Szekely: N-aș spune că cei 16 sunt străini de partea aceasta de evaluare-acreditare, pentru că alți 4 sunt reprezentanți ai cadrelor didactice sau inspectori școlari numiți de minister, sunt reprezentanți ai sindicatelor, reprezentanți ai Asociației Școlilor Particulare, deci sunt 6-7, doar, care vin din alte ministere.

Dar, cum spuneam, mă aștept să fie nominalizați oameni care au o legătură cu educația în domeniile respective. Poate că Ministerul Apărării Naționale numește ca și membru în rector al unei academii militare… Deci nu mă aștept să fie oameni care nu au habar de educație.

Edupedu.ro: Dar de ce sunt reprezentanții Ministerului Apărării și ai Ministerului de Interne în acest Consiliu? Ați avut o discuție înainte cu ministerele acestea și ați ajuns la concluzia că vor să fie reprezentate aici? 

Radu Szekely: Au fost discuții pe temele acestea, au fost discuții foarte la obiect, de exemplu, cu Ministerul Apărării Naționale care, la fel, a avut obiecțiuni față de modul în care ARACIP a înțeles să evalueze o anumită unitate de învățământ care a fost de curând autorizată și unde s-a întârziat foarte mult procesul de autorizare pentru că nu se înțelegea regimul de funcționare, sau nu s-a luat în considerare regimul special de funcționare a unei unități militare.

O unitate de învățământ din sistemul Ministerului Apărării Naționale este o unitate militară, care are un cu totul alt regim, adică nu se pot aplica aceleași standarde ca unei școli obișnuite, de cartier, pentru că sunt altfel. Și atunci, din perspectiva aceasta, punctul lor de vedere trebuie luat în considerare atunci când se decid standardele și evaluările.

Edupedu.ro: Dar punctul lor de vedere nu putea fi luat în considerare, consultat punctual atunci când se decideau standardele? E nevoie să stea 4 ani în Consiliul ARACIP?

Radu Szekely: Este și aceea o variantă, nu spun nu, este o variantă care este fezabilă, dar încerc să înțeleg de ce e privită cu suspiciune varianta asta… Rolul lor va fi să vegheze din perspectiva beneficiarilor și al stakeholderilor asupra bunei funcționări a instituției, nu trebuie să se implice ei și nu se vor implica, nu au rolul ăsta, conform hotărârii de guvern.

Edupedu.ro: Dar au dreptul să voteze respingerea unei acreditări, evaluări sau autorizări?

Radu Szekely: În mod justificat da, au voie să o respingă. Pentru că până la urmă au putere de decizie.

Edupedu.ro: Sau să acorde o acreditare fiindcă sunt interesați direct?

Radu Szekely: Nu o să fie vorba de… evaluarea nu o vor face ei, evaluarea o vor face experții. Să nu uităm că în România Educată această instituție va avea un rol mai puternic, adică vor exista inspecții școlare făcute prin noua instituție, că se va numi tot ARACIP, nu știu asta, încă nu s-a decis, dar ideea este ca o parte a inspecțiilor școlare să se mute la ARACIP.

Adică inspectorii, experții vor fi cei care fac treaba asta, Consiliul are un rol de supraveghere, nu de a se implica în evaluare, nu de a se implica în procesul în sine, ci de a-l veghea, de a veghea la buna lui desfășurare. Departamentele din interiorul ARACIP vor avea experți care se vor ocupa de toate lucrurile astea, de evaluare, de acreditare, de supraveghere.”

S-ar putea ca liceele să fie în subordinea consiliilor județene, în noua lege a educației

Edupedu.ro: Oamenii din acest Consiliu vor veni în acest organism de decizie fără să aibă cunoștințe de acreditare sau autorizare a școlilor, acest lucru fiind ceva specific care necesită expertiză, iar prezența lor acolo lasă de înțeles că vor fi oameni care își vor da cu părerea pe anumite lucruri. Cum vor decide o acreditare cei de la asociația părinților, de exemplu, sau cei de la asociația consiliilor județene?

Radu Szekely: Asociația părinților este în permanență implicată în dezbaterile și discuțiile despre sistemul educațional. Sunt acolo oameni, chiar dacă eu nu sunt de acord cu toți, dar sunt oameni care știu ce se întâmplă și cunosc nevoile la firul ierbii. Cred că vor știi să-și exprime punctul de vedere și să apere interesele copiilor. La fel, cei din consiliile județene.

Consiliile județene au în subordine o parte a învățământului, s-ar putea ca din perspectiva noii legi a educației alte școli să fie în subordinea lor, liceele de exemplu, să fie în subordinea consiliilor județene. Sunt discuții care au avut loc pe tema asta, nu e o decizie, dar există perspectiva asta. La fel, s-ar putea ca aceste consilii județene să aibă dreptul legal ca, atunci când o unitate administrativ-teritorială nu mai poate să asigure calitatea educației într-o școală, să preia acea școală în subordinea consiliului județean, deci mi se pare normal ca acei oameni să fie reprezentați în Consiliul ARACIP.

Pentru că ei au un rol în asigurarea serviciilor de educație. În momentul de față, consiliile județene au școlile speciale și au un rol și în învățământul profesional și tehnic, prin comisiile mixte și sectoriale.

Au fost mai multe organizații care trebuia, inițial, să fie în acest consiliu, se ajunsese pe la 30 și ceva, dar unele au fost scoase pentru că aveau rol prea mic, erau stakeholderi prea mici în ceea ce privește educația și atunci s-a redus la 20, 21 cu președintele.”

Standardele de calitate nu vor fi făcute din birou, spune Radu Szekely, ci prin „consens” după discuții în Consiliul ARACIP

Edupedu.ro: Deci președintele nu face parte dintre cei 20 de membri ai consiliului, el va fi ales și locul lui va fi ocupat în Consiliul de altcineva?

Radu Szekely: Da, da.

Edupedu.ro: Spuneați mai devreme că se vor modifica standardele de acreditare evaluare și autorizare, în ce sens se vor face aceste schimbări?

Radu Szekely: La asta nu pot să răspund deocamdată pentru că nu vreau să ne implicăm direct noi, ca minister, în redefinirea standardelor. Aș vrea ca tocmai ca rezultat al acestui proces de consultare cu stakeholderii din noul Consiliu al ARACIP să rezulte niște standarde noi care să fie mai adaptate în primul rând diverselor contexte educaționale și, în al doilea rând, să se axeze pe rezultate. Adică să evaluăm care din acești factori, care acum erau evaluați, făceau obiectul standardelor, au realmente un impact asupra calității actului educațional și a rezultatelor.

Asta ar trebui să se vadă, însă prefer să fie Consiliul cu toți membrii lui care propun, discută, discută cu experții, experții vin cu propriile experiențe din teritoriu și se ajunge la un consens. Nu sunt adeptul unor standarde făcute în birou, adică stăm noi, acolo, trei oameni și facem niște standarde, pentru că nu au acoperire de care chiar are nevoie sistemul de educație.

Edupedu.ro: Există vreun model dintr-o altă țară care are o astfel de agenție și pe care îl preluați acum sau din care vă inspirați?

Radu Szekely: Uite, de exemplu OFSTED în Marea Britanie are niște standarde de evaluare a școlilor și se uită la rezultate în primul rând. Se uită la rezultate, se uită la modul în care elevii progresează, la echitate, la lucruri care nu se regăsesc, de exemplu, în standardele noastre, nu se regăsesc suficient de pregnant. Feedback-ul comunității, al elevilor, al profesorilor, ce înseamnă calitatea relației între elevi – profesori – comunitate.

Edupedu.ro: În Consiliul OFSTED ce persoane sunt, sunt tot cei de la sindicate, reprezentanții părinților, ai școlilor private, ai ministerelor?

Radu Szekely: OFSTED, în Marea Britanie, are un alt tip de conducere, nu este atât de democratică.

Edupedu.ro: Poate ar avea un motiv pentru care sunt așa…

Radu Szekely: Care ar fi acesta, tradiția lor poate?

Edupedu.ro: Poate că agențiile specializate au un motiv pentru care nu sunt organizate ca un forum de consultare publică, de dezbatere pentru că acest consiliu seamănă cu Consiliul de Dialog Social prin adunarea atâtor oameni din diverse domenii care au parțial legătură cu educația, dar nu au legătură cu această specializare – evaluarea, acreditarea și autorizarea școlilor?

Radu Szekely:

Edupedu.ro: Există în altă țară un model din acesta de conducere colectivă, pentru că nu vorbim despre o companie aici, ci de o Agenție independentă, foarte specializată?

Radu Szekely: E specializată din perspectiva serviciilor pe care le prestează, adică ei prestează niște servicii de asigurare a calității. Principalul beneficiar al rezultatelor ar trebui să fie elevul, adică cel care învață. Cel care comandă serviciul este Ministerul Educației, care veghează la asigurarea calității. Faptul că mai există un organism de supraveghere care îi implică pe toți stakeholderii, inclusiv Ministerul Educației, în supravegherea acestei instituții, după mine e un lucru bun.

Edupedu.ro: Structura aceasta de Consiliu ar putea fi a unui organ consultativ, nu de conducere?

Radu Szekely: Încă un organism consultativ nu știu dacă am fi avut nevoie, pentru că în mod normal, prin grupul de dialog social se pot trece și standardele ARACIP, la o adică, dar dându-le responsabilitatea asigurării bunei funcționări a ARACIP eu cred că îi implici pe toți stakeholderii și te asiguri că nu sunt lăsați în afara procesului decizional, nu ajung în situația în care nevoile lor și realitățile lor nu sunt luate în considerare. Noi de-aici am pornit, greșit sau nu, nu știu, dar asta este filozofia.

Edupedu.ro: A existat o cercetare de la care ați pornit? De la ce pornește această reformă?

Radu Szekely: Am pornit de la constatarea, venită parțial din acel raport al corpului de control, că există o suprapunere între cele două roluri – al celor care execută și al celor care decid, sunt aceeași oameni, de-acolo a pornit.

Edupedu.ro: Și soluția de la ce a pornit, cum a fost gândită? A fost bazată pe știință, “science based”?

Radu Szekely: Păi soluția asta a fost. Sincer, a fost gândită în paralel cu ARACIS-ul, Agenția de Asigurare a Calității în Învățământul Superior. 

Edupedu.ro: Așa este și acolo?

Radu Szekely: Și acolo, în ARACIS, mă rog – nu este aceeași structură, pentru că universitățile sunt un pic altfel organizate și nu sunt la fel de mulți stakeholderi , însă da, există și o paralelă între cele două.

Edupedu.ro: Noul ARACIP o să preia, conform “România Educată”, partea de inspecție de la inspectoratele școlare.

Radu Szekely: La un moment dat, da. Nu se știe ce, nu se știe cum, pentru că depinde de ce va decide parlamentul, dar da, asta fost propunerea Președintelui.”

Nu știm ce se va întâmpla cu organigrama Ministerului Educației. Deocamdată „spargem în bucăți” proiectul România Educată și „încercăm să facem un plan de implementare”.

Edupedu.ro: Și asta înseamnă că toți inspectorii care acum sunt în subordinea inspectoratelor, sau o parte din ei, care nu se vor mai ocupa doar de mentorat și de îndrumare, inspectorii vor fi în subordinea ARACIP?

Radu Szekely: Da.

Edupedu.ro: Ce se întâmplă cu Direcția de Monitorizare și Inspecție de la Ministerul Educației, care are și ea un eșantion de școli pe care le inspectează anual?

Radu Szekely: E greu să răspund la întrebarea asta pentru că nu avem încă un plan clar. Ideea este ca inspecția școlară, tot ce înseamnă asigurarea calității, adică supraveghere, monitorizare, control, îndrumare, să treacă înspre ARACIP, dar nu știu ce se va întâmpla cu organigrama Ministerul Educației, pentru că nu s-a ajuns la acel nivel de discuție. Deocamdată avem același document pe care îl aveți și voi și pe care îl spargem în bucăți și încercăm să facem un plan de implementare.

Edupedu.ro: Ce s-a întâmplat cu fosta șefă ARACIP care a demisionat la o lună de la numirea în funcție? (Aceasta a declarat într-un interviu pentru Edupedu.ro. că nu a participat deloc la realizarea acestui proiect de hotărâre de guvern, că nu a fost consultată, iar propunerile pe care le-a făcut după ce a citit documentul nu au fost luate în calcul.)

Radu Szekely: Eu am pe telefon observațiile ei. Proiectul este încă în consultare, deci mai sunt încă 10 zile în consultare, mi-a trimis niște observații și i-am spus că o să le luăm în considerare, dar nu le putem lua peste noapte. Când se încheie consultările luăm în considerare. A avut niște observații pertinente. Eu nu am primit de la ea nicio explicație de ce anume a plecat, mi-a lăsat o hârtie prin care și-a prezentat demisia, atât.

Edupedu.ro: Cine a făcut proiectul de hotărâre de guvern prin care se propune reorganizarea ARACIP, dacă cu președintele ARACIP nu s-a consultat nimeni?

Radu Szekely: Au fost oameni de pe direcții, deci a fost Direcția Juridică, Direcția Generală Învățământ Preuniversitar, a fost o persoană de la Inspecție Școlară, secretarul general, eu, domnul ministru.

Edupedu.ro: Deci nimeni din ARACIP?

Radu Szekely: Nu, nu, sincer nu cred.

Edupedu.ro: Postul de președinte al ARACIP nu va fi scos la concurs, nu va fi un manager profesionist acolo, ci acesta ales de către Consiliu?

Radu Szekely: Da.

Edupedu.ro: Ce se întâmplă cu posturile, cele 20 de posturi nou create prin organigramă, vor fi scoase la concurs?

Radu Szekely: Inclusiv postul de director va fi scos la concurs, deci toate celelalte posturi, în afara Consiliului ARACIP, ei nefiind angajați, toate celelalte posturi se scot la concurs, inclusiv postul de director. Restul vor fi experți pe diverse departamente, unele existente, altele care ar urma să fie create.

Edupedu.ro: În proiectul de hotărâre de guvern se spune că vor fi transferați de la Ministerul Educației, prin detașare, oameni care să vină pe aceste posturi, iar aceste persoane pot rămâne acolo definitiv, dacă optează pentru transfer. Asta ar însemna că utilitatea concursului nu prea mai există?

Radu Szekely: Se poate face angajarea fără concurs pentru a întări capacitatea administrativă acum, pentru că personalul este mărit, se pot face detașări din sistemul de învățământ, nu neapărat de minister, din sistemul de învățământ. Este o prevedere legală că în interiorul sistemului se pot face detașări și pe urmă transferuri. 

Edupedu.ro: Se va întâmpla ceva cu această birocrație, în viitor Agenția va evalua rezultatele, sau ce anume?

Radu Szekely: Da. Trebuie găsite alte modalități, nu le am eu la degetul mic în momentul de față, tocmai pentru că sunt experți în evaluare instituțională și în management care trebuie să își spună punctele de vedere și să vedem cum reușim să regândim schema aceasta, dar da, ideea este să debirocratizăm cât mai mult acest tip de asigurare a calității. Va face parte din implementarea proiectului România Educată pentru că nu avem cum înainte, pentru că timpul e prea scurt.

România Educată va trebui să înceapă să fie implementat cât de curând, adică în câteva luni de zile, iar atunci parte din acest proces este și regândirea standardelor de evaluare a calității și concentrarea pe rezultatele procesului de predare.

Edupedu.ro: Am văzut că președintele Consiliului este plătit la nivel de secretar de stat, acum asta înseamnă 16.600 de lei brut, iar ceilalți cu 1% din indemnizația președintelui pentru fiecare ședință. Mai primesc și alte beneficii de acolo?

Radu Szekely: Nu.

Edupedu.ro: Plata acestor indemnizații va fi făcută tot din resursele ARACIP, agenția fiind o instituție care se autofinanțează și din acele resurse vor trebui plătiți și membrii consiliului?

Radu Szekely: Da, tot din resursele ARACIP vor fi plătiți. Trebuie gândit și modul în care se autofinanțează ARACIP pentru că, de fapt, principalul plătitor către ARACIP rămâne Ministerul Educației Naționale prin școli. Adică școlile plătesc pentru evaluările ARACIP, dar banii respectivi vin din finanțările de la stat. Deci trebuie regândit, din perspectiva managementului financiar, astfel încât să știm câte școli vor fi evaluate în fiecare an, să se facă un plan de evaluare mult mai clar, cu costuri…

E adevărat că este și o mică parte care vine din învățământul privat, dar procentual este puțin față de suma care vine de facto din Ministerul Educației prin școli.

Edupedu.ro: De ce buget ar avea nevoie acest consiliu pentru acest an? 

Radu Szekely: Cred că după adoptarea HG-ului va mai rămâne o lună din acest an, pentru că intră în vigoare la 30 de zile după adoptare, deci vom ajunge undeva prin noiembrie cu el, Două luni…

Edupedu.ro: Și fiind acum un număr de posturi dublu, potrivit noii organigrame, se va dubla și bugetul Agenției?

Radu Szekely: Dar de ce vorbiți de un număr de posturi dublu?

Edupedu.ro: Pentru că acum ARACIP are 20 de posturi în organigramă și în noul proiect de hotărâre de guvern sunt prevăzute 40 de posturi.

Radu Szekely: Nu, ARACIP are 40 de posturi de acum doi ani. Acum doi ani s-a aprobat o creștere a organigramei la 40 dar nu au făcut niciodată angajări.

Edupedu.ro: S-au aprobat posturi prin ordin de ministru?

Radu Szekely: Da.

Edupedu.ro: Dar singura hotărâre de guvern care prevede câte posturi sunt la ARACIP a fost dată în anul 2010, iar acolo sunt prevăzute 20 de posturi. Nu știu dacă pe baza ordinului de ministru se pot face angajări, având în vedere că normele de aplicare a unei legi se aprobă prin hotărâre de guvern…

Radu Szekely: Eu știu că acum doi ani, eram în minister atunci, a solicitat fostul președinte 70 de locuri și s-au aprobat 40. În raportul de control a existat chiar și o referire la faptul că nu au organizat niciodată concurs pentru ocuparea acelor posturi.” 

Informații suplimentare:

Agenția Română pentru Asigurarea Calității în Învățământul Preuniversitar va fi reorganizată, potrivit unui proiect de hotărâre de guvern pus în dezbatere de Ministerul Educației. Actul normativ schimbă din temelie actuala structură a conducerii Agenției care acreditează, autorizează și evaluează toate școlile și grădinițele din România, private și de stat. Potrivit acestuia, Consiliul Agenției, organismul de conducere, cel care aprobă hotărârile prin care sunt acreditate școlile, va fi format din 20 de reprezentanți, din care doar 4 sunt specialiști în domeniul de expertiză al agenției.

În aceeași zi în care Alina Paraschiv era numită președinte ARACIP, 3 august 2021, era dat afară Șerban Iosifescu, președintele ARACIP din 2005. Ministerul Educației a sesizat parchetul în legătură cu nereguli la ARACIP, după un raport al corpului de control al ministrului.

Fiecare membru va fi numit prin ordin de ministru pe un mandat de 4 ani, iar președintele acestui consiliu va fi ales prin vot de către membrii organismului. Acest președinte va fi plătit cu salariul unui secretar de stat. Indemnizația de ședință a membrilor va fi 1% din salariul președintelui, prevede proiectul. Ședințele ordinare au loc o dată pe lună, iar cele extraordinare ori de câte ori sunt convocate.

Consiliul ARACIP va fi format dintr-un președinte cu drept de vot și 20 membri, după cum
urmează:

a) patru experți din cadrul departamentelor ARACIP de acreditare și evaluare externă a calității;
b) patru reprezentanți ai Ministerului Educației, cadre didactice și/sau inspectori școlari de
specialitate;
c) un reprezentant desemnat de Asociației Consiliilor Județene;
d) câte un reprezentant al celor două sindicate reprezentative din învățământul preuniversitar;
e) un reprezentant al Ministerului Finanțelor;
f) un reprezentant al Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației;
g) un reprezentant al Ministerului Afacerilor Interne;
h) un reprezentant al Ministerului Apărării Naționale;
i) un reprezentant din partea Secretariatului de Stat pentru Culte;
j) un reprezentant al minorităților naționale din partea Departamentului pentru Relații
Interetnice;
k) un reprezentant al Asociației Școlilor Particulare;
l) un reprezentant din cadrul organizațiilor furnizoare de educație care organizează și desfășoară,
pe teritoriul României, activități de învățământ corespunzătoare unui sistem de educație din
altă țară;
m) un reprezentant al asociațiilor de părinți;

Care este componența Consiliului ARACIP în prezent:

Potrivit HG 1285/2005 – de organizare și funcționare a Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, Consiliul ARACIP este alcătuit din 15 membri, după cum urmează:

Exit mobile version