Reprezentanții elevilor, despre proiectul modificării ARACIP: Interesele unora primează în fața siguranței copiilor și în fața educației de calitate / Solicităm ministrului educației să retragă, de urgență, proiectul de hotărâre de guvern

Silviu Morcan / Foto: CNE

„Consiliul Național al Elevilor dezaprobă ferm reorganizarea aberantă a ARACIP și susține că activitatea agenției trebuie să rămână independentă față de factorul politic sau de interesele obscure” și cer retragerea „de urgență” a proiectului de Hotărâre de Guvern care va schimba radical modul de funcționare al instituției care acreditează toate școlile din România – Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar. Mesajul din comunicatul de presă al elevilor vine după ce luni, 27 decembrie, a avut loc o dezbatere organizată de Ministerul Educației de la 8 dimineața pe tema proiectului de Hotărâre de Guvern.

Interesele unora primează în fața siguranței copiilor și în fața educației de calitate, lucru pe care nu îl putem accepta! Deprofesionalizarea grosolană a ARACIP și politizarea deciziilor de autorizare/acreditare vor duce la o scădere drastică a calității și a echității educației. Solicităm ministrului educației să fie responsabil și să retragă, de urgență, proiectul de hotărâre de guvern! Suntem de acord că evaluarea calității în învățământul preuniversitar are nevoie de o reformă, însă forma actuală a proiectului de Hotărâre de Guvern este o aberație”, a declarat Silviu Morcan, președintele Consiliului Național al Elevilor.

Mai jos, comunicatul integral al CNE:

„În urmă cu câteva zile, Ministerul Educației a publicat proiectul de hotărâre de guvern privind organizarea și funcționarea ARACIP și, în cursul zilei de luni, s-a derulat și o dezbatere publică ad-hoc pe această temă.

Consiliul Național al Elevilor dezaprobă ferm reorganizarea aberantă a ARACIP și susține că activitatea agenției trebuie să rămână independentă față de factorul politic sau de interesele obscure.

Din nefericire, proiectul nu este unul „reformator” pentru instituția care ar trebui să asigure și să evalueze calitatea în învățământul preuniversitar. Varianta actuală a proiectului de hotărâre de guvern reprezintă o vădită înlăturare a profesioniștilor din educație, prin deprofesionalizarea ARACIP și popularea conducerii agenției cu reprezentanți ai ministerelor și ai școlilor private. Arătăm că, spre exemplu, la acest moment, au fost identificate multiple unități de învățământ preuniversitar care au probleme cu securitatea la incendiu și nu numai, pentru că au fost înființate în clădiri care, anterior, nu au fost proiectate pentru a fi școli.

Atragem atenția asupra faptului că, din Consiliul ARACIP, ar trebui să facă parte doar experți în educație și în evaluarea calității din învățământ, fără amestecarea factorului politic într-un organism care nu ar trebui să aibă astfel de ingerințe. Mai mult, arătăm faptul că un membru al Consiliului ARACIP are un mandat de 4 ani, iar reprezentanții ministerelor delegați în acest for nu vor putea rămâne pe toată durata mandatului, având în vedere modificările vertiginoase din configurația politică de la nivel național. În același timp, nu își poate asuma nimeni ca ARACIP să fie acaparată de interese personale ale unor persoane care vor putea acredita unități de învățământ în timp ce ignoră total rapoartele evaluatorilor externi din teritoriu.

Astfel, Consiliul Național al Elevilor solicită cu fermitate următoarele: integrarea, în Consiliul ARACIP, strict a experților evaluatori, cu o experiență relevantă în domeniu, selectați în mod transparent; integrarea, în comisiile consultative ale ARACIP sau ca observatori permanenți în Consiliul ARACIP, a organizațiilor, a structurilor și a instituțiilor implicate în domeniul învățământului preuniversitar; axarea evaluării calității pe criterii de performanță obiective, nu pe munți de hârtii inutile.

Este absolut necesar ca ARACIP să fie condus de către oameni pregătiți în domeniu, școlile să fie evaluate pe baza unor standarde reale, iar ministerele propuse a fi membre în Consiliu să se asigure că atât ele, cât și serviciile lor deconcentrate, se subordonează legii, nu intereselor politice!”

Exit mobile version