Reprezentantul părinților: Nu vom susține niciodată posibilitatea de a lăsa repetent un elev de clasa I

Iulian Cristache

Iulian Cristache / Foto: Facebook Iulian Cristache

“Cred că posibilitatea de a lăsa repetent un elev de clasa I este doar un punct de vedere al doamnei ministru”, a declarat președintele Federației de Părinți din Preuniversitar, Iulian Cristache. “Nu vom susține niciodată așa ceva”, a anunțat acesta.

Contactat de Edupedu.ro, Iulian Cristache a declarat că nu a fost consultat cu privire la ipoteza reintroducerii repetenției în clasele mici.

“Cum să punem anatema pe un copil de 7 ani, care de-abia se obișnuiește cu mediul școlar. Oare rolul profesorului este de neglijat? Dacă vom avea 6-7 elevi în situația de a fi lăsați repetenți, domnii profesori se pot ‘spala’ pe mâini?”, a scris Iulian Cristache, președintele Federației de Părinți din Preuniversitar, pe pagina sa de Facebook.

În ceea ce privește înscrierea la clasa pregătitoare pe bază de vize de flotant, reprezentantul părinților a declarat pentru Edupedu.ro că soluția pe care i-a propus-o ministrului este “introducerea unei declarații notariale prin care proprietarul să răspundă, în cazul în care este vorba de fals în declarații” și părintele nu stă la adresa menționată.

Reacția vine la următoarele declarații făcute de ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, într-o emisiune la Digi 24 duminică seară:

Cosmin Prelipceanu: Doamna ministru, învățătorii sunt obligați să îi treacă clasa pe cei de clasa I, pe toți copiii. Cum poate fi ăsta un obiectiv?

Ecaterina Andronescu: Din păcate, este o prevedere legală, până în clasa a III-a nu îi pot lăsa repetenți, dar eu cred că trebuie să revenim asupra acestui aspect, pentru că iată unde suntem. Ajungem la clasa a VIII-a și atunci constatăm că nu știu să scrie bine, că nu știu să calculeze bine și că 36% nu sunt în stare să ia 5 la evaluarea de la clasa a VIII-a. Deci cred că obiectivele de care vorbeam trebuie să le stabilim prin lege și în fișa postului fiecărui profesor.

Cosmin Prelipceanu: Deci sunteți de acord că un astfel de obiectiv e o greșeală, să îi treacă pe toți de clasa I?

Ecaterina Andronescu: Da, categoric!

Oana Moraru: Nu. Dar e demonstrat că nu ai voie să lași repetenți, pentru că din punct de vedere psihologic nu ai niciun efect asupra copilului, dacă îl lași repetent la vârste atât de mici.

Ecaterina Andronescu: Dar te străduiești mai mult să îl înveți ce trebuie să îl înveți.

Oana Moraru: Nu ai voie să lași copii repetenți. Cadrul didactic este responsabil totalmente. Deci e împotriva oricăror studii, apropo de studii ale oamenilor de știință. Nu există niciun impact. Sunt studii întregi care studiază că lăsatul repetent nu rezolvă, nu îl motivează pe copil, nu-l aduce mai repede pe calea cea bună. Sub nicio formă.

Cosmin Prelipceanu: Și atunci soluția ar fi?

Oana Moraru: Soluția ar fi responsabilizarea profesorului de la clasă și obligația fiecărui învățător de a trata diferențiat copiii. În momentul ăsta, e o nebunie întreagă, încă de la clasele pregătitoare și clasa I, sunt concursuri și examene școlare individuale, concursuri școlare academice, o mare întreagă de auxiliare curriculare pentru portofoliul învățătoarei – cu cât ai mai multe participări la concursuri ale copiilor, cu atât ești învățătoare mai bună, forțăm enorm copiii de 6-7 ani, ignorând total pragul de dezvoltare psihosomatică a vârstelor, doar de dragul portofoliului profesorului și pentru că în continuare punem în centrul educației profesorul, catedra lui, portofoliul lui, liniștea lui. Eu nu neg că avem oameni excepționali. Dar câți dintre acești oameni excepționali pot și răspândi bunele practici?

Ecaterina Andronescu: Sunt de acord cu dvs, dar nu trebuie să exagerăm. Adică nu toată lumea e așa. Că pot să fie cazuri, nu le neg. Dar din respect pentru cei care își fac meseria cu seriozitate și cu responsabilitate simt nevoia să îi apăr.

Citește și:

Exit mobile version