Rezultate Definitivat 2023: Rata de promovare este de aproape 77%, în creștere cu peste 6% față de anul trecut. Pentru a promova, un profesor trebuie să aibă cel puțin media 8

Foto: © Nd3000 | Dreamstime.com

Rata de promovare din sesiunea 2023 (medii mai mari sau egale cu 8), înregistrată în urma desfășurării probei scrise din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământul preuniversitar, este 76.97%, în creștere cu peste 6% față de anul anterior (70,80% ), potrivit unui comunicat al Ministerului Educației.

Conform sursei citate, au fost declarați promovați, înainte de înregistrarea și soluționarea contestațiilor la proba scrisă, 5.905 candidați cu medii între 8 și 10 (dintre care 117 candidați au promovat cu media 10.)

Pentru a promova, un candidat trebuie să aibă cel puțin media 8

Precizăm că pentru a fi declarat promovatun candidat trebuie să obțină minimum media 8, calculată ca medie ponderată a notelor la toate probele de examen, inclusiv cea scrisăNota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care trebuie să fie de cel puțin 8 (opt) pentru promovarea examenului.

În dosarul de presă se arată că rata de promovare cea mai ridicată este în județul Gorj (83.3%). Rata de promovare cea mai scăzută este în județul Olt (61.3%).

Conform Ministerului Educației, „proba scrisă a fost susținută în 42 de centre de examen la 105 discipline, iar lucrările au fost evaluate în 7 centre organizate la nivel naţional.

Dintre cei 8.485 candidaţi cu drept de participare, au fost prezenți la proba scrisă 8.008 candidați (94,38%), care au îndeplinit cumulativ condiţiile prevăzute de metodologia de examen:

Dintre aceștia, 330 de candidați s-au retras, iar 4 candidați au fost eliminați pentru fraudă. Două lucrări au fost anulate în centrele de evaluare, conform prevederilor metodologice.

Astfel, din totalul celor 7.672 de candidaţi cu lucrări evaluate, 4.029 de candidați au obținut note situate pe segmentul 8 – 10. Dintre aceștia, 131 de candidaţi au fost notați cu 10, iar 421 de candidați au primit note între 9,50 și 9.99. Cu note sub 5 au fost evaluate lucrările a 394 de candidați.”

Cadrele didactice promovate dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar.

Foto: © Nd3000 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Harta notelor de 10 la Definitivat 2023 / Peste 5.900 de profesori au promovat, dintre care 117 cu media 10
Exit mobile version