Rezultate Definitivat 2023: Rata de promovare este de aproape 77%, în creștere cu peste 6% față de anul trecut. Pentru a promova, un profesor trebuie să aibă cel puțin media 8

2.374 de vizualizări
Foto: © Nd3000 | Dreamstime.com
Rata de promovare din sesiunea 2023 (medii mai mari sau egale cu 8), înregistrată în urma desfășurării probei scrise din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământul preuniversitar, este 76.97%, în creștere cu peste 6% față de anul anterior (70,80% ), potrivit unui comunicat al Ministerului Educației.

Conform sursei citate, au fost declarați promovați, înainte de înregistrarea și soluționarea contestațiilor la proba scrisă, 5.905 candidați cu medii între 8 și 10 (dintre care 117 candidați au promovat cu media 10.)

  • Contestațiile se înregistrează la centrul de examen, după afișarea rezultatelor inițiale, în zilele de 25 iulie 2023 (până la ora 20.00) și 26 iulie 2023 (până la ora 12.00), după cum se arată în procedură.
Pentru a promova, un candidat trebuie să aibă cel puțin media 8

Precizăm că pentru a fi declarat promovatun candidat trebuie să obțină minimum media 8, calculată ca medie ponderată a notelor la toate probele de examen, inclusiv cea scrisăNota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care trebuie să fie de cel puțin 8 (opt) pentru promovarea examenului.

În dosarul de presă se arată că rata de promovare cea mai ridicată este în județul Gorj (83.3%). Rata de promovare cea mai scăzută este în județul Olt (61.3%).

Conform Ministerului Educației, „proba scrisă a fost susținută în 42 de centre de examen la 105 discipline, iar lucrările au fost evaluate în 7 centre organizate la nivel naţional.

Dintre cei 8.485 candidaţi cu drept de participare, au fost prezenți la proba scrisă 8.008 candidați (94,38%), care au îndeplinit cumulativ condiţiile prevăzute de metodologia de examen:

  • au efectuat un stagiu de predare în specialitate de cel puţin un an;
  • dețin pentru anul şcolar în curs calificativul „Bine” sau „Foarte bine”;
  • au avut minimum 8 media aritmetică a notelor obținute la cele două inspecții la clasă și la evaluarea portofoliului profesional, dar note nu mai mici de 7 la fiecare din probele respective.

Dintre aceștia, 330 de candidați s-au retras, iar 4 candidați au fost eliminați pentru fraudă. Două lucrări au fost anulate în centrele de evaluare, conform prevederilor metodologice.

Astfel, din totalul celor 7.672 de candidaţi cu lucrări evaluate, 4.029 de candidați au obținut note situate pe segmentul 8 – 10. Dintre aceștia, 131 de candidaţi au fost notați cu 10, iar 421 de candidați au primit note între 9,50 și 9.99. Cu note sub 5 au fost evaluate lucrările a 394 de candidați.”

Cadrele didactice promovate dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar.

Foto: © Nd3000 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Harta notelor de 10 la Definitivat 2023 / Peste 5.900 de profesori au promovat, dintre care 117 cu media 10

1 comment
  1. Au un avantaj major deoarece se ia în considerare media aritmetică: examenul scris și inspecția specială.Toată lumea știe că la inspecția specială nu pot să iei o notă mai mică decăt 10. Metodiști nu se complică și nici nu se împlică(ce metodiști avem de doamne ferește) dau calificativul din inerție(nu le verifică nimeni), ai o notă de șase la scris plus zece la inspecție și ești rezolvat. Mă simt jenat de faptul că, cănd am dat definitivatul conta nota numai la examenul scris care era nota minimă 8. Lăsăm steagul mai jos, sau așa cere misterul; sau ne adaptăm la oferta educabilului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Hăncescu, FSLI, după apelul premierului Ciucă pentru ca profesorii să se întoarcă la catedră: S-ar putea să crească numărul de protestatari mâine. Cum își imaginează că o să intre oamenii la clasă în urma unui mesaj?

Președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a declarat despre mesajul premierului Ciucă, la Antena 3, că ”s-ar putea să crească numărul de protestatari mâine”, scrie G4Media.ro. Nicolae Ciucă a…
Vezi articolul

Opt elevi din Odessa învață deja la Școala Gimnazială “Al. S. Pușkin” din Brăila / Copiii erau puțin speriați în prima zi, dar s-au împrietenit cu elevii noștri români, care s-au străduit să vorbească în limba rusă cât de corect pot ei, spune directoarea școlii

8 elevi ucraineni, veniți din Odessa, merg la Școala Gimnazială “Al. S. Pușkin” din județul Brăila, unde majoritatea elevilor sunt din comunitatea ruso-lipoveană. Unii profesori vorbesc limba rusă, și predau…
Vezi articolul

„Nu este posibil ca formarea pentru cariera didactică din universități să se facă atât de prost, după zeci de ani în care s-au văzut rezultatele înregistrate prin angajările din preuniversitar, având la vârful conducerii politicieni-miniștri universitari”, susține Maria Manea, fost secretar de stat în Ministerul Educației

Într-o replică venită după pozițiile publice ale mai multor reprezentanți ai mediului universitar pedagogic la intenția de desființare a specializării de învățător din liceele pedagogice, fostul secretar de stat din…
Vezi articolul
examen

Parlamentul European vrea noi reguli pentru a combate dependenţa digitală: Europarlamentarii sunt îngrijoraţi de impactul prelungit asupra sănătăţii minorilor şi vor mai multe cercetări cu privire la riscurile legate de serviciile online

Într-un raport adoptat marţi cu 545 de voturi ”pentru”, 12 ”împotrivă” şi 61 de abţineri, eurodeputaţii „avertizează asupra naturii care creează dependenţă a jocurilor online, a reţelelor sociale, a serviciilor…
Vezi articolul