Rezultate detaliate Evaluarea Națională, simulare 2019. MEN: 40 de elevi din 332 de mii au luat media 10

Peste 332 de mii de elevi au participat la simularea de la Evaluarea Națională anul acesta. Ministerul Educaţiei a centralizat rezultatele finale înregistrate la simularea probelor scrise dn perioada  11- 13 martie, potrivit unui comunicat primit la redacție. La această simulare au participat, în premieră, și elevii claselor a VII-a.

Au participat la toate probele 164.264 de elevi de clasa a VIII-a (din totalul celor 175.463 de elevi înscriși în clasa a VIII-a), respectiv 168.108 elevi de clasa a VII-a (din totalul celor 182.207 elevi înscriși în clasa a VII-a).

Ecaterina Andronescu a declarat că rezultatele sunt nemulțumitoare. Declarația integrală aici.

Pe clase, sinteza datelor arată astfel:

Clasa a VIII-a

  • La simularea susținută de elevii claselor a VIII-a87.225 de elevi au obţinut medii mai mari sau egale cu 5, ceea ce reprezintă 53,1% dintre elevii prezenți la toate probele (164.264)procent net superior celui înregistrat anul trecut (47%).

  • Pe tranşe de medii, se înregistrează următoarea situaţie statistică: 23.176 de medii între 5 şi 5,99, 22.366 de medii între 6 şi 6,99, 19.734 de medii între 7 şi 7,99, 15.330 de medii între 8 şi 8,99, 6.591 de medii între 9 şi 9,99, respectiv 28 de medii 10.

  • În privința disciplinelor de examen, procentul notelor mai mari sau egale cu 5 a fost de 69,1% (63,1% în 2018) la Limba şi literatura română, respectiv de 39,4% (33,1% în 2018) la Matematică. La proba de Limba şi literatura maternă, 85,9% (82,6% în 2018) din elevii prezenți au primit note peste 5.

  • Ratele de prezență pe discipline au fost următoarele: 94,95% (166.590 de elevi dintr-un total de 175.463 de elevi de clasa a VIII-a) la Limba și literatura română, 93,55% (9.797 de elevi dintr-un total de 10.473 de elevi eligibili) la Limba și literatura maternă și 94,31% (165.477 de elevi) la Matematică. 16 elevi au fost eliminați din cauza unor tentative de fraudă.

Rezultate Simulare Evaluarea Națională 2019 București – Paradoxul notelor de 10: peste 100 la Matematică, față de 12 la Română

Clasa a VII-a

Radu Gologan, despre testele grilă la examene: A introduce grilele în mod simplist, așa cum este prevăzut, creează mari probleme

Simularea EN VIII susținută pentru prima dată și de elevii claselor a VII-a a relevat o rată a mediilor mai mari sau egale cu 5 de 52,4% (88.117 elevi din 168.108 elevi prezenți la toate probele). 

  • Pe tranşe de medii, s-a consemnat următoarea distribuție statistică: 29.039 de medii între 5 şi 5,99, 26.276 de medii între 6 şi 6,99, 19.352 de medii între 7 şi 7,99, 10.586 de medii între 8 şi 8,99, 2.852 de medii între 9 şi 9,99, respectiv 12 medii 10.

  • Pe discipline, procentul notelor mai mari sau egale cu 5 a fost de 64,2% la Limba şi literatura română42,8% la Matematică și76% la Limba şi literatura maternă.

  • Rata de participare în ansamblu a fost, în medie, de 93,6 %. 15 elevi au fost eliminați din cauza unor tentative de fraudă.

  • CUM A FOST SIMULAREA ÎN 2018 ȘI 2017

    La simularea Evaluării Naționale de clasa a VIII-a de anul trecut 74.690 de elevi au obţinut medii mai mari sau egale cu 5, ceea ce a însemnat 47% dintre elevii prezenți, procent ușor inferior celui înregistrat în 2017 și care a fost de 51,47%.

    Pe tranşe de medii anul trecut a fost următoarea situaţie statistică:

    • 22.554 de medii între 5 şi 5,99,
    • 20.371 de medii între 6 şi 6,99,
    • 15.805 medii între 7 şi 7,99,
    • 10.968 de medii între 8 şi 8,99,
    • 4.944 de medii între 9 şi 9,99,
    • 48 de medii de 10.

    Procente semnificative (peste 60%) ale mediilor mai mari sau egale cu 5 s-au consemnat în județul Cluj (60,2%) și în Capitală (64,7%).

    • procentul notelor mai mari sau egale cu 5 a fost de 63,1% la Limba şi literatura română, respectiv de 33,1% la Matematică.
    • la proba de Limba şi literatura maternă, 82,6% din elevii prezenți au primit note peste 5.

Exit mobile version