Rezultate finale Titularizare 2026. Încă 1.065 de candidați au obținut note peste 7 după contestații și pot participa la ședințele de repartizare din 5 și 6 august / Doar puțin peste 6.000 se pot titulariza

Foto: @ Bodrova Natalia | Dreamstime.com

Încă 1.065 de candidați la Titularizare 2026 au obținut note peste 7 în urma soluționării contestațiilor, transmite Ministerul Educației și Cercetării. În total, sunt 17.205 candidați care se pot titulariza, însă doar 6.166 de posturi vacante. Acești profesori și viitori profesori pot participa la ședințele de repartizare organizate de inspectoratele școlare județene pe 5 și 6 august.

54,41% dintre candidații la concursul național de angajare în sistemul de învățământ au fost notați cu minimum 7 la proba scrisă, potrivit rezultatelor finale. Este o creștere cu 3,36 puncte procentuale față de rezultatele inițiale.

Numărul profesorilor și viitorilor profesori care se pot titularizare este însă de aproape trei ori mai mare decât numărul de posturi vacante. La nivel național sunt doar 6.166 de posturi disponibile.

Asta înseamnă că 11.039 de candidați nu se vor putea titulariza, deși au luat cel puțin 7 – nota minimă pe care profesorii trebuie să o obțină pentru a putea deveni titulari.

34,39% dintre candidați au obținut note între 5,00 și 7,00 după contestații. Este vorba despre aproximativ 10.627 de candidați care pot ocupa posturi de suplinitori, adică se pot angaja pe perioadă nedeterminată.

Redăm comunicatul Ministerului Educației și Cercetării

Rezultatele finale înregistrate la proba scrisă (21 iulie 2026) din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar au fost publicate astăzi, 4 august, pe pagina web dedicată

Regăsiți mai jos, în sinteză, cele mai importante informații privind desfășurarea acestei probe:

Date suplimentare de context:

După anularea a 18 lucrări pentru nerespectarea normelor de redactare (în condițiile prevăzute de metodologie), au intrat în evaluare digitalizată 31.623 de lucrări. 

Repartizarea candidaţilor pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare, se va realiza în ședințe publice organizate de inspectoratele şcolare în zilele de 5 și 6 august.

În acest scop, au fost publicate 6.166 de posturi vacante, disponibile pentru angajare pe perioadă nedeterminată.

Cele mai multe posturi publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată sunt:

Ce este titularizarea?

Titularizarea este angajarea într-o școală, pe o perioadă nedeterminată. Pentru a se titulariza – deci pentru a se angaja pe o perioadă nedeterminată – candidații trebuie să obțină minimum nota 7 atât la examenul scris, cât și la inspecția la clasă în profilul postului.

Foto: @ Bodrova Natalia | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version