UPDATE Rezultatele la BAC 2026 au fost publicate astăzi / Cele 3 condiții pentru a promova examenul

Foto: Agerpres - Liviu Sova

Rezultatele inițiale la BAC 2026, sesiunea iunie-iulie, vor fi publicate marți, 7 iulie, potrivit calendarului oficial. Mihai Dimian, ministrul Educației și Cercetării, a anunțat pe pagina de socializare că „probabil” până la ora 10 vor fi publicate.

UPDATE: Rezultatele la Bacalaureat 2026 au fost afișate

Ministrul le transmite elevilor care nu promovează examenul să nu renunțe. „Celor care nu reușesc să promoveze le transmit un mesaj simplu: nu renunțați! Nu vă aflați la un capăt de drum. Bacalaureatul are și o sesiune de toamnă și veți avea o nouă șansă.”

Cererea de vizualizare se depune doar pe 7 iulie 2026, între orele 14.00 – 18.00, iar contestațiile în perioada 7-9 iulie, conform calendarului oficial.

Ce trebuie să știi înainte de a depune contestație

Art. 13. — (1) Candidații care depun contestații completează și semnează o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință de faptul că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica nota inițială prin creștere sau descreștere, după caz, conform metodologiei.

Pentru a promova examenul, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții (cumulat):

  1. susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
  2. susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
  3. obținerea cel puțin a mediei 6 la probele scrise (media notelor obținute la probele scrise).
Calendar Bacalaureat 2026 – Sesiunea iunie-iulie 2026:
Probele scrise BAC 2026:

Exit mobile version