România, pe ultimul loc în Europa la fondurile bugetare alocate cercetării și dezvoltării în 2020 – Eurostat

Foto: © BiancoBlue - Dreamstime.com

România a fost, în 2020, țara europeană cu cele mai mici alocări bugetare  pentru cercetare și dezvoltare, cu doar 15 euro per cap de locuitor, potrivit statisticilor publicate miercuri de Eurostat. Acestea plasează România printre țările care au redus alocarea bugetară pentru domeniul cercetării și dezvoltării, în ultimul deceniu.

Pe ultimele locuri în clasamentul alocărilor bugetare (euro pe cap de locuitor), dar înaintea României sunt alte țări central și est-europene – Bulgaria, Ungaria (cu mai mult de dublu față de România) și Letonia.

Potrivit Eurostat, alocările bugetare guvernamentale totale pentru acest domeniu, la nivelul UE, s-au ridicat la 100.786 milioane de euro. Calculate pe cap de locuitor, alocările au variat, însă, foarte mult de la o țară membră la alta. 

Sursa: Eurostat

Astfel, în medie la nivel european, alocarea a fost de 225 de euro per cap de locuitor, cu 22% mai mult comparativ cu 2010. Dar cele mai mari alocări au fost înregistrate în Luxemburg (648 euro pe cap de locuitor), țară urmată de Danemarca (519 euro) și Germania (443 euro).

La polul opus, România a cheltuit cel mai puțin – doar 15 euro pe cap de locuitor pentru cercetare și dezvoltare, Bulgaria – 21 de euro, Ungaria – 39 de euro, Letonia – 42 de euro.

Fostul ministru al Cercetării, Inovării și Digitalizării, Ciprian Teleman, care a administrat acest domeniu de la începutul anului, a comentat, miercuri, datele Eurostat pe Facebook, scriind că “cercetarea, dezvoltarea și inovarea sunt baza dezvoltării unei economii competitive. Acest lucru nu are nevoie de demonstrații iar cine nu-l înțelege, trebuie să-l accepte ca atare. Din păcate, criza politică pune în paranteze pregătirea bugetului pentru anul viitor, cea pe care o începusem la MCID, asta ducând la încă un an ratat și cu pierderi imense pentru cercetarea din România”.

Foto: 184026584 © BiancoBlueDreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Exit mobile version