”România relaxată”. Exemplul personal al președintelui Iohannis

Dan Tăpălagă / Foto: Arhiva personală

Poate că vor mai trece ani până când vom vedea rezultatele ambițiosului program prezidențial ”România Educată”, însă un nou proiect pare că se bucură deja la Cotroceni de un real succes.

”România relaxată” reprezintă mai mult decât proiecția unei viziuni: este mod de viață, stilul unic, inconfundabil al președintelui Klaus Iohannis de a întoarce spatele realității când țara arde.

Niciun președinte dinaintea lui n-a reușit performanța de a rămâne calm, imperturbabil, în fața furtunilor istorice care se succedă amețitor: pandemia, criza politică internă, războaiele altora și multe altele.

Adversarii lui i-ar spune nesimțire politică, o durere în cot de tot și de toate sau indiferență cosmică față de marile probleme, dar adevărul este că relaxarea președintelui pare ceva mai sofisticat, o întreagă filozofie de viață.

Doar un spirit bine antrenat în tehnica relaxării reușește performanța de a juca netulburat o partidă de golf în plină criză guvernamentală pe care tot el și partidul său au declanșat-o.

Cu explicația cam bizară că nu este un sport exclusivist, ci accesibil tuturor indiferent de vârstă, președintele a plutit din nou peste România și crizele ei majore. Numai un politician desprins de realitate găsește puterea de a recomanda jocul de golf tuturor categoriilor de cetățeni.

Dacă adăugăm la cele câteva terenuri de golf din țară și câmpurile agricole, cu cartofi pe post de bile, cu sapa manevrată ca o crosă și cu mușuroaiele de cârtițe în loc de găuri, atunci, da, jumătate de Românie se poate apuca chiar de mâine de acest sport adaptat maselor în zdrențe.

Dar există, cum spuneam, o viziune diferită la Cotroceni. De acolo, de sus, din înălțimile rarefiate ale puterii, președinte vede lucrurile Altfel, într-un fel care nu încetează să uimească opinia publică.

Citește pe G4Media.ro editorialul integral semnat de Dan Tăpălagă.
Exit mobile version