Salarizarea diferenţiată a profesorilor, “în funcţie de cine munceşte mai mult şi are rezultate”, anunţată de Ecaterina Andronescu

SURSA: edu.ro

Salariile profesorilor ar putea fi diferite în funcţie de performanţa pe care a ceştia o au la clasă, cu elevii, potrivit unei declaraţii făcută vineri de ministrul Ecaterina Andronescu la Suceava, citată de Monitorul de Suceava. Oficialul a spus că, în opinia sa, salarizarea diferenţiată a profesorilor “ar fi foarte importantă”.

Din punctul meu de vedere ar fi foarte important și în ceea ce privește salarizarea profesorilor să avem o salarizare diferențiată. Pentru că cine muncește mai mult și are rezultate măsurabile, teoretic ar trebui și recompensat în mod corespunzător. Din păcate, în acest moment, Legea salarizării într-o foarte mică măsură, aproape deloc, ne permite acest lucru. Însă legea se poate schimba,” a declarat Ecaterina Andronescu, potrivit sursei citate.

Declaraţia de la Suceava vine în contextul în care salariile profesorilor au crescut cu 140% în ultimii ani, susținea Ministerul Educației, într-un răspuns oficial la revendicările lansate de Federația Sindicatelor din Educație “Spiru Haret”. FSE a cerut instituției să acorde sporul de suprasolicitare neuropsihică de 10% întregului personal didactic din învățământul preuniversitar. În replică, Ministerul Educației spune că, “potrivit legii, se acordă sporul de suprasolicitare neuropsihică cadrelor didactice care predau cu normă întreagă sau parțială”.

Tot sidicatele, dar de această dată FSLI, au reacţionat zilele trecute la o declaraţie făcută de ministrul Muncii, care a prezentat în spațiul public “cifre eronate privind creșterile de salarii din educație”, în opinia FSLI.

FOTO: Ministerul Educaţiei Naţionale

Exit mobile version