Salt spectaculos la Matematică, pentru elevii din județul Iași, la Evaluarea Națională 2023. Creștere cu 80% a notelor peste 5, față de testarea inițială de acum 5 luni. Inspectoratul anunță într-un raport măsurile care ar fi avut efect: peste 2 milioane de lei investiți în pregătire intensivă, CampioMate și testări

Procentul elevilor absolvenți de clasa a VIII-a, care au luat peste 5 la Matematică în județul Iași, a crescut în 5 luni de la 42,15%, la testarea inițială din ianuarie 2023 organizată Inspectoratul Școlar, la 76,89% la Evaluarea Națională din iunie 2023. Rezultatele au fost analizate într-un raport publicat imediat după afișarea rezultatelor inițiale de la examen. Creșterea este de 82,4%

La proba scrisă de Matematică, „numărul elevilor care au obținut note mai mari sau egale cu 5 este de 5.241, reprezentând 76.89%, un procentaj semnificativ peste cel înregistrat la simulările organizate de I.SJ. Iași (ianuarie 2023 – 42.16%) și de M.E. (martie 2023 – 59.20%)”, conform analizei ISJ Iași.

Pe medii de rezidență, se constată un procentaj al notelor ≥5 de 90.51% în mediul urban și de 61.81% în mediu rural la Evaluarea Națională. 

Raportul mai notează că la nivelul general al mediilor peste 5, „diferența procentuală dintre cele două medii de rezidență rămâne, încă, deosebit de accentuată, chiar și în condițiile ameliorării ecartului procentual dintre disciplinele de examen, fiind determinată de un complex de factori, între care profilul socio-economic al populației rurale, nivelul de educație al populației, implicarea comunităților și a familiilor care aparțin acestora în actul educației, nivelul de pregătire al personalului didactic, cultura organizațională a școlilor, calitatea managementului unităților școlare și, nu în ultimul rând, calitatea infrastructurii școlare, joacă un rol esențial”. 

În mediul rural, față de testarea inițială dată în toamna anului 2022, la începutul anului școlar, când doar 22% dintre elevii de a VIII-a luam peste 5, la Evaluarea Națională din iunie rezultatele au arătat că 64,13% dintre copii au trecut de acest prag, o creștere de trei ori a procentului.

Cum a fost îmbunătățită performanța școlară:

Pentru prima dată, un inspectorat școlar arată rezultate școlare concrete care ar fi fost produse prin investițiile în ore remediale prin fondurile europene din PNRR, Programul Național de Reducere a Abandonului Școlar. Este vorba despre 2 milioane de lei în pregătirea elevilor din cele 70 de școli incluse în PNRAS.

„Factorii care au condus la aceste rezultate, completând activitatea curentă de învățare sunt”, potrivit inspectorului general șef al ISJ Iași, Luciana Antoci:

Raportul mai arată că „Monitorizarea constantă a rezultatelor învățării și adaptarea, în funcție de acestea, a conținuturilor, metodelor și procedeelor didactice, precum și intervenția cu rol ameliorativ realizată la timp au un rol decisiv în parcursul școlar și, ulterior, profesional al elevilor. 

Pe baza rezultatelor obținute la examenul de Evaluare Națională în sesiunea 2023, putem aprecia că programele de pregătire a elevilor au fost concepute realist și riguros de profesorii ieșeni, vizând, în funcție de nivelul identificat, competențele asociate pragului minim / mediu / maxim de promovare. Au venit în sprijinul acestui demers diferitele programe derulate în mediul rural cu finanțare europeană, dar și inițiative precum concursul CampioMate, extins la nivel național. 

În sprijinul acestei afirmații, avem în vedere analiza unui eșantion de 5413 elevi care au finalizat clasa a VIII-a în acest an școlar și au susținut examenul de Evaluare Națională, dintre care 2787 elevi din mediul urban și 2626 elevi din mediul rural. Acest eșantion reprezintă 79.50% din totalul elevilor care au susținut examenul în sesiunea iunie 2023 și care, de asemenea, au parcurs următoarele evaluări: 

– testele inițiale cu subiect unic organizate de I.S.J. Iași la debutul anului școlar 2021-2022; 

– simularea examenului de Evaluare Națională, organizată de I.S.J. Iași în luna ianuarie 2023; 

– simularea examenului de Evaluare Națională, organizată de M.E. în luna martie 2023. 

Pentru evalua măsura în care acești elevi au înregistrat progres școlar, au fost comparate rezultatele obținute la fiecare dintre cele patru evaluări, evoluția promovării fiind redată în tabelele de mai jos, numeric și procentual: 

„În mediul rural, miza pregătirii a constituit-o pragul minim de promovare (n.red. nota 5 nu asigură promovarea, fiind doar un prag luat în calcul de analiză – la Evaluarea Națională toți elevii promovează), dovadă fiind și tranșele mai consistente de note asociate acestei zone. Astfel, diferența generală de promovare dintre momentul susținerii testelor inițiale (debutul clasei a VII-a) și Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a este 38.13%”, mai punctează raportul ISJ.

Raportul poate fi descărcat și de aici:

Exit mobile version