Reprezentanți ai Institutului pentru Științe Biologice și ai patru mari universități din țară vor lua parte la cea de-a șasea expediție științifică Românească din Antarctica, din ultimul deceniu, potrivit unei informări transmise Edupedu.ro de institutul menționat. Expediția ROICE 2027, programată să înceapă în decembrie a.c., fusese anunțată inițial de Universitatea de Vest din Timișoara, care participă în premieră la acest demers științific.
Organizatorul – Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Științe Biologice (INCDSB) – precizează că misiunea se va desfășura în Antarctica de Vest, la Stația Antarctică King Sejong, în cadrul unui parteneriat cu Institutul Coreean de Cercetare Polară – KDPRI. Potrivit prezentării citate, este a șasea expediție de acest fel după altele organizate în 2015, 2016, 2019, 2020 și 2026.
La precedenta expediție, desfășurată în ianuarie-februarie 2026, au participat doar patru cercetători – 3 de la INCDSB și unul de la Universitatea din București.
Potrivit INCDSB, echipa ROICE 2027 reunește specialiști în microbiologie, biologie moleculară, hidrologie, meteorologie, monitorizarea atmosferei, geomorfologie și ecosisteme acvatice de la institut și de la patru mari universități:
- Dr. Iris Maria Tușa – INCDSB, coordonatoarea misiunii, cu cercetări în ecosisteme polare, biodiversitate microbiană și bioinformatică;
- Drd. Georgiana-Alexandra Grigore – Universitatea din București, microbiologie, imunobiologie, biologie moleculară și izotopi stabili;
- Drd. George Valentin Cucu – POLITEHNICA București, biodiversitate, ornitologie, ecosisteme acvatice și impact de mediu;
- Drd. Sorin Constantin Stegărescu – INCDSB, hidrologie, meteorologie, GIS și ecosisteme acvatice;
- Dr. Nicolae Ajtai – Universitatea Babeș-Bolyai, monitorizarea atmosferei, teledetecție, aerosoli și radon;
- Dr. Alexandru Onaca – Universitatea de Vest din Timișoara, geomorfologie, permafrost, hazarduri naturale și geofizică aplicată.
Institutul precizează că ROICE 2027 este „o campanie interdisciplinară care va analiza aerul, apa, solul, gheața, sedimentele și microorganismele, cu accent pe monitorizarea mediului, biodiversitatea microbiană, contaminanții emergenți, ecosistemele acvatice și contextul geomorfologic. Vor fi prelevate probe de aer, apă, zăpadă, sol, sedimente, gheață, guano și biofilme microbiene, care vor fi ulterior procesate în România și în laboratoarele partenere.
- Printre obiective se numără dezvoltarea unor serii de date pentru monitorizarea pe termen lung a mediului polar, extinderea colecțiilor microbiologice și a biobăncii ROICE, precum și formarea unei noi generații de specialiști în cercetarea polară. Datele și probele colectate în Antarctica vor putea fi valorificate ulterior în proiecte de cercetare, publicații științifice și colaborări internaționale, dar și în activitatea academică a universităților partenere, inclusiv în pregătirea studenților, masteranzilor și doctoranzilor”.
În urmă cu o săptămână, prorectorul Universității de Vest, Mădălin Bunoiu, anunțase că instituția timișoreană de învățământ superior va fi reprezentată pentru prima dată la expediția din Antarctica, prin conferențiarul Alexandru Onaca de la Departamentul de Geografie. Bunoiu comenta atunci:
- „Antarctica este unul dintre cele mai spectaculoase laboratoare naturale pe care le avem la dispoziţie. Este un mediu izolat şi extrem, în care putem studia procese naturale dificil sau imposibil de observat în alte regiuni ale planetei: dinamica gheţarilor şi a permafrostului, schimbările climatice, biodiversitatea şi adaptarea organismelor la condiţii extreme, interacţiunea dintre atmosferă, apă, gheaţă şi ecosisteme. Istoria ROICE arată tocmai această diversitate: expediţiile româneşti au abordat de-a lungul timpului biodiversitatea microbiană, adaptarea organismului uman, ecologia polară sau poluanţii de mediu”.
