Școala altfel și Săptămâna verde cu mini panouri fotovoltaice și roboți. INTERVIU Profesoara Despina Daoud: Faptul că au reușit să aprindă un LED și au înțeles cum funcționează panourile solare a fost foarte interesant pentru copii, erau captivați de tot ce se întâmplă

Elevii profesoarei Despina Daoud au reușit să facă un circuit prin care să aprindă un LED cu ajutorul unui mini panou solar, în cadrul activităților din Școala altfel. „Faptul că au reușit să aprindă LED-ul, că au înțeles cum funcționează aceste panouri solare pe care ei le văd din ce în ce mai des pe locuințele oamenilor a fost foarte interesant pentru ei, erau foarte captivați de tot ce se întâmplă, de tehnologie”, a declarat Despina Daoud, profesor pentru învățământ primar, la Colegiul Național „Mihai Eminescu”, București, într-un interviu pentru Edupedu.ro.

„Este un interes foarte mare din partea elevilor, sunt dornici să cunoască și foarte deschiși la acest gen de activități”, spune Despina Daoud. Dovada atenției a venit la final activității când au răspuns că pot reface circuitul fără niciun fel de îndrumare, după ce a fost dezasamblat.

Despina Daoud crede că astfel de activități ii ajuta pe copii să înțeleaga mai bine fenemenele: „Chiar nu merge la științe pe vorbe, dacă nu faci niște experimente în clasă”.

Interviu cu profesoara Despina Daoud

Rep.: Ce activități ați avut în Școala altfel anul acesta?

Despina Daoud: Copiii au reușit să facă un circuit prin care să aprindă un LED cu ajutorul unui mini panou solar. Faptul că au reușit să aprindă LED-ul, că au înțeles cum funcționează și aceste panouri solare pe care ei le văd din ce în ce mai des pe locuințele oamenilor și ce utilizare practică au a fost foarte interesant pentru ei, erau foarte captivați de tot ce se întâmplă, de tehnologie.

S-au implicat, au lucrat și știau ce au de făcut. În momentul în care au terminat experimentul, i-a pus îndrumătorul să dezasambleze cablurile și am întrebat: „Acum puteți să refaceți circuitul fără niciun fel de îndrumare?”. Au răspuns cu toții „Da!”, pentru că au fost foarte, foarte atenți.

La sfârșit, au avut un meci de fotbal. Câte 2 copii jucau cu ajutorul unor roboței pe care îi  manevrau ei, a fost ceva fascinant, mai ales că eu am o clasă numai de băieți. 

Anul trecut am făcut la clasa a IV-a o activitate care se pretează și pentru clase mai mari, de gimnaziu și cred că acolo le-ar fi necesare aceste lecții, pentru că vor avea ore de fizică unde cu siguranță le va fi mai ușor să înțeleagă anumite procese care se produc și, care, dacă nu sunt explicate practic, este mai greu să le înțeleagă.

Rep.: Vedeți la generațiile acestea un interes mai mare pentru tehnologie, robotică, ecologie?

Despina Daoud: Este un interes foarte mare și vă spun din tot sufletul că nu numai la băieți, în colectivul pe care l-am avut anul trecut și fetele erau la fel la fel de interesate și captivate de tot ceea ce ține de tehnologie. Sunt foarte dornici să cunoască și foarte deschiși la acest gen de activități.

Chiar nu merge la științe pe vorbe, dacă nu faci niște experimente în clasă. De exemplu, acum suntem la stările de agregare, topire, solidificare, condensare, la definiția trecerii unui corp din stare solidă în stare lichidă, se numește topire. E mai bine ca elevul să vadă exact. Are un țurțure in mână, de ce s-a topit? Păi, temperatura corpului tău e de 36°, iar apa îngheață la 0°, deci este o diferență de temperatură și dacă corpul tău este cald, atunci gheața începe să se topească. Niște lucruri foarte simple, dar ei rămân cu acestea și învață și definițiile mult mai ușor, dacă înțeleg fenomenul.

Rep.: De exemplu, elevii dumneavoastră ce au învățat construind circuitul, trecând de la teorie la practică?

Despina Daoud: În primul rând, munca în echipă, pe care o practicăm aproape în fiecare zi, atunci când este posibil. Dacă se face bine, corect, obții și rezultatele scontate. 

Rep.: Și practic ce au învățat să facă?

Despina Daoud: Au învățat să construiască un circuit cu ajutorul unor cabluri foarte, foarte subțiri, să le monteze pe panourile solare, să facă conexiunea la LED-ul respectiv și întâmplarea a făcut ca activitatea să fie într-o zi cam întunecată, nu era foarte mult soare. S-au dus chiar spre ferestre și au stat acolo până când s-au încărcat puțin panourile și s-au aprins LED-urile.

Rep.: Vorbeați despre îndrumători, cine au fost ei? Cum ați adus această activitate la clasa dumneavoastră?

Despina Daoud: Am contactat Nextlab.tech, pe profesorul Răzvan Bologa și i-am spus că aș vrea să desfășor niște activități în săptămâna cu Școala altfel și Săptămâna verde și dânsul a fost foarte deschis. Anul trecut au venit doi tineri, un băiat și o fată, și au lucrat cu copiii pentru că erau mai mulți  în colectiv și anul acesta a venit un singur băiat pentru că am numai 11 copii în clasă și era suficient un îndrumător.

Au venit cu materiale, cu tot ce trebuie, cu panouri solare pentru fiecare copil și foarte multă răbdare, ceva mai rar în ziua de astăzi. De multe ori, copiii pun multe întrebări, spun „n-am înțeles aici, firul acesta unde trebuie?” și îndrumătorii spuneau „mai explicăm încă o dată, o luăm de la capăt și toată lumea o să rezolve”. Au foarte, foarte multă răbdare.

Avem în aprilie Săptămâna verde și mi-am propus să iau legătura din nou cu domnul Bologa și să întreb dacă ar putea să ne ajute cu încă o activitate, dar altceva și bineînțeles, jocul de final cu roboței și fotbal.

Citește și:

VIDEO FOTOGALERIE Finala concursului Nextlab.tech. Andrei Muntean, câștigător premiul III: Am făcut un robot util pentru casă. Mama avea nevoie de această automatizare / Profesorul Alin Zamfiroiu, președintele comisiei de organizare: Dorim să schimbăm atitudinea oamenilor față de învățământ și cunoaștere

Finala Nextlab.tech, cel mai mare concurs de robotică școlară din România, cu peste 270 de elevi, e pe 9 decembrie, la Facultatea de Cibernetică din ASE / Profesorii și părinții îi pot susține pe tinerii “roboticieni”

VIDEO Profesorii din 5.400 de școli pot preda și forma competențe ale viitorului pentru 800.000 de elevi cu ajutorul plăcuțelor programabile produse, în premieră, în România

INTERVIU Totoro Team, locul I la concursul național de robotică Nextlab.tech din 2022, la proba labirint: Este important să participi, să ceri sfaturi, să greșești. Ce contează este ca tu să înveți să „stăpânești” un robot

INTERVIU Profesoara Nicoleta Șandor: Elevii sunt fascinați de robotică și văd roboții ca pe niște creații uimitoare / Concursul de robotică Nextlab.tech ne-a oferit oportunități pentru învățare și distracție

Elevii de gimnaziu de la Liceul Tehnologic din Fierbinți au pornit „de la zero” cu robotica și au ajuns pe locul 13 în topul Roboșcolilor / „Am fi meritat și noi un pic de atenție din partea inspectoratului”, când s-au făcut centrele de excelență în Ialomița, spune profesoara de Chimie Loredana Chivu, coordonatoarea echipei

Exit mobile version