DOCUMENT Școala față în față rămâne suspendată până pe 23 decembrie, când începe vacanța de iarnă – ordinul Ministrului Educației

Foto: gov.ro

Activitățile didactice care impun prezența fizică în grădinițe și școli a preșcolarilor și elevilor se suspendă până la intrarea în vacanța de iarnă, potrivit unui ordin semnat de ministrul Educației, Monica Anisie, datat 7 decembrie. Ordinul vine în contextul hotărârii Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență ca școlile să rămână închise pentru elevi și copii până pe 23 decembrie.

Documentul semnat de ministru modifică, practic, ordinul de suspendare a școlii față în față, din 9 noiembrie 2020, așa încât activitățile în școli să se suspende după termenul limită existent, anume pentru perioada 9.12.2020-23.12.2020.

Ce spune Ordinul:

“(…) Articol Unic

Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 5972/2020 privind suspendarea activităților care presupun prezența fizică a preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ preuniversitar, publicat în Monitorul Oficial al României, Paretea I, nr. 1047 din 9 noiembrie 2020, se modifică după cum urmează:

Articolul 1 se modifică și are următorul cuprins:

“Activitățile didactice care impun prezența fizică în unitățile de învățământ preșcolar, primar, gimnazial, liceal și psotliceal a preșcolarilor și elevilor se suspendă pentru perioada 09.12.2020-23.12.2020.””

Ordinul semnat de Ministrul Educației

Calendarul anului școlar 2020-2021, aprobat prin Ordinul Nr. 3.125/2020 din 29 ianuarie 2020 privind structura anului şcolar, este urmatorul:

Semestrul I – elevii intră în vacanța de iarnă miercuri, 23 decembrie 2020 și termină această vacanță Duminică, 10 ianuarie 2020. urmează cursuri de Luni, 11 ianuarie 2021 – pănă Vineri, 29 ianuarie 2021.

Vacanţa intersemestrială este programată ân perioada: Sâmbătă, 30 ianuarie 2021 – Duminică, 7 februarie 2021

Calendarul anului școlar 2020-2021 este aici

Descărcați Hotărârea nr 57 a Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență

Exit mobile version