Școala gimnazială nr. 11 din Buzău, prima școală verde din țară, finalizată încă din 2020 din fonduri europene și locale, vizitată azi de președintele Iohannis / Școala colectează deșeuri pe 8 fracții, apa pluvială pentru rețeaua publică și produce energie solară mai mult decât consumă

Foto: Facebook Scoala Gimnazială nr 11 Buzău

În contextul în care pe 5 iunie a fost Ziua Învățătorului și Ziua Mediului, șeful statului a vizitat prima școală circulară sau verde 100 % din România, la doi ani de când ea este finalizată. Școala Gimnazială nr. 11 din Buzău a fost modernizată de primărie cu 1,4 milioane de euro, în decurs de 2 ani.

La 2 ani de când proiectul este gata și deja are rezultate vizibile, șeful statului a vizitat azi unitatea de învățământ vorbind despre proiectul România Educată și interesul elevilor pentru mediu, evidențiind raportul prezindențial privind clima și sustenabilitatea, lansat la începutul acestui an. Proiectul de școală verde 100% al școlii gimnaziale nr. 11 din Buzău a fost finalizat înainte la lansarea acestui raport.

“Am elaborat un material care pune accent special pentru educația pentru mediu în special în școlile din România, dar astăzi am văzut că avem aici o școală care deja aplică foarte mult din ceea ce credem că trebuie să se regăsească în școli. Am discutat cu domnul primar, am găsit o administrație care este foarte aproape de aceste teme și se implică pentru a avea proiecte în școli ceea ce, în acest context ne interesează în mod deosebit.

Școala Gimnazială nr. 11 din Buzău pune un accent deosebit pe educație pentru mediu pe economie circulară, adică se refolosesc materialele care altfel se aruncă, se colectează și se folosește apa pluvială, există o seră didactică și multe alte proiecte,” a spus președintele Klaus Iohannis astăzi, vorbind în curtea școlii.

“Există o serie de sondaje care ne arată că elevii sunt foarte interesați de aceste teme, aproape toți tinerii doresc să fie implicați în aceste teme și astfel avem motive de optimism, tânăra generație dorește să fie mai responsabilă față de mediul înconjurător și față de planeta noastră, dar noi politicienii, dascălii trebuie să venim cu un cadru propice pentru a le da copiilor posibilitatea să acționeze în acest sens”, a mai spus șeful statului.

Ce înseamnă școală circulară sau verde

Deșeurile se colectează în această școală pe 8 fracții: hârtie/carton, plastic, aluminiu, menajer, baterii, becuri, iar ce înseamnă biodegradabil duce la compost pentru că avem și o mică stație de compost, spune pentru Edupedu.ro, primarul orașului Buzău, Constantin Toma. S-a ajuns la un grad de colectare selectivă în această școală de 80%, mai spune edilul.

“Energia se produce prin panouri fotovoltaice, în ultimul an s-a produs cu 7 % mai multă energie decât a consumat școala. Vara, când copiii nu sunt la școală, energia se duce înapoi în sistemul național. Tot sistemul de iluminări și toți consumatorii sunt amiabili cu mediul, căldură se face prin pompe de căldură utilizând energie electrică produsă de panourile fotovoltaice.

Apa de ploaie o utilizăm în totalitate în rețeaua publică de canalizare a orașului, o colectăm în 3 bazine: 2 subterane, unul suprateran și cu acea apă o parte o folosim ca apa menajeră, parte din ea pentru rezerva de apă în caz de incendiu, și o parte foarte importantă pentru irigarea spațiilor verzi și mai ales pentru irigarea unei sere didactice,” mai spune primarul orașului.

“Sunt 2000 de elevi care învață în Școala Gimnazială nr 11 și care dau mai departe ceea ce învață la școală, în familie. Povesteau copii de clasele a V-a și a VI-a cum își ceartă bunicii și părinții care aruncă gunoiul la grămadă, și iau din casă obiecte pentru a le aduce la școală unde se reciclează. Fac competiții și asta îi ajută, asta e cel mai formidabil lucru”, spune primarul.

Președinția și ministerul Educației au propus proiecte de școli verzi în raportul prezindențial pe climă și sustenabilitate, lansat anul acesta. Prin PNRR, se prevede finanțarea de școli verzi, a transportului școlar sustenabil și eficienței energetice a unor clădiri școlare, scrie în raport. Ministrul Educației spunea atunci că peste 3,8 miliarde de euro din PNRR la dispoziție, bani alocați programelor de mediu.

Ce este o școală verde, potrivit raportului prezidențial pe climă

Conceptul de „Școală Verde” (Green School) desemnează profilul unei școli care creează un mediu sănătos și care favorizează învățarea, în timp ce economisește energie, resurse și bani. O „Școală Verde” este o școală care dezvoltă și transmite o cultură instituțională implicată în problemele de mediu, care își gestionează responsabil și sustenabil resursele și care are o atitudine deschisă față de comunitate, stabilind relații de colaborare cu actorii locali co-interesați, mai ales pe teme de mediu, climă și sustenabilitate.

Operaționalizarea conceptului de „Green School” presupune identificarea unor formule educaționale inovatoare, formule capabile să satisfacă două funcții ale
școlilor verzi:

  1. Eco educație, prin învățarea experiențială, în școli (re)configurate ca spații
    prietenoase cu mediul;
  2. Implicarea elevilor în rezolvarea problemelor de mediu.
    O „Școală Verde” are patru atribute fundamentale:
  3. Este o școală participativă – implică și antrenează toate părțile interesate la
    nivel local: elevi, profesori, părinți, mediul ONG etc;
  4. Este un model local de gestionare sustenabilă a resurselor;
  5. Integrează transversal, la nivel curricular, educația privind schimbările climatice și mediul;
  6. Este o școală deschisă și activă – presupune implicarea constantă a elevilo și a profesorilor în acțiuni pentru mediu care au loc în natură, precum și a comunității locale.

Complementar măsurilor legate de infrastructură, „Școlile Verzi” vor implementa
măsuri și atinge ținte legate de:

A. Un curriculum care înglobează conținuturi despre și pentru mediu, integrate
într-o manieră transversală, în toți anii de studiu. Școlile verzi din rețeaua-pilot vor
dezvolta o formulă modernă de educație responsabilă față de mediu, ușor de
diseminat la nivel național și de susținut pe termen lung, formulă ce va contribui la
definirea rolului strategic al școlii în trecerea de la egosistem la
ecosistem. Obiectivele curriculumului responsabil față de mediu și climă sunt
detaliate în secțiuni precedente.

B. O pedagogie care are drept valoare fundamentală responsabilitatea față de
mediul înconjurător:

  1. Fiecare școală va avea un centru de mentorat pentru profesori;
  2. Profesorii școlilor-pilot participă constant la activități de formare continuă în
    domeniul pedagogiei responsabile față de mediu;
  3. Norma profesorilor va include activități de predare, de cercetare/ dezvoltare
    de materiale didactice și de mentorat.

În contextul implementării PNRR, va fi necesară crearea de standarde privind
școlile verzi, care să includă cel puțin o parte a elementelor de mai sus,” se mai precizează în raport.

Exit mobile version