Scriitoarea Brigitte Giraud a primit premiul Goncourt pe anul 2022, cel mai prestigios trofeu din universul literaturii franceze

Foto: Académie Goncourt / Facebook.com

Premiul Goncourt pe anul 2022 a fost atribuit scriitoarei Brigitte Giraud pentru romanul “Vivre vite”, a anunţat joi Academia Goncourt, instituţia care decernează cel mai prestigios trofeu din universul literaturii franceze, se arată pe site-ul cotidianului Le Monde, potrivit Agerpres.

Membrii juriului care atribuie premiul Goncourt s-au reunit miercuri la restaurantul Drouant din Paris. Anunţul prin care este comunicat numele câştigătorului premiului Goncourt reprezintă în mod tradiţional pentru industria de carte din Franţa un eveniment marcat de o mare frenezie, la care participă de fiecare dată numeroşi scriitori, pasionaţi de literatură şi jurnalişti.

Numele câştigătorului din acest an a fost anunţat joi, la ora prânzului, de scriitoarea Paule Constant, membră a Academiei Goncourt, conform sursei citate.

Scriitoarea franceză Brigitte Giraud este prima romancieră care câştigă acest premiu după victoria obţinută de Leila Slimani în 2016 cu romanul “Chanson douce”, fiind totodată cea de-a 13-a femeie desemnată câştigătoare în istoria de 120 de ani a acestui trofeu literar.

În romanul “Vivre vite”, publicat de editura Flammarion, scriitoarea Brigitte Giraud descrie culisele unor evenimente improbabile ce au dus la moartea soţului ei într-un accident de motocicletă în 1999.

Potrivit Agerpres, cei 10 membri ai Academiei Goncourt, reuniţi la Restaurantul Drouant din Paris, au desemnat-o învingătoare pe Brigitte Giraud, o scriitoare originară din oraşul Lyon, după cel de-al 14-lea tur de scrutin, scrie Le Monde. Rezultatul a fost extrem de strâns – cinci voturi primite de laureata din 2022 contra cinci voturi pentru marele ei rival, Giuliano da Empoli -, însă votul preşedintelui Academiei Goncourt, Didier Decoin, are valoare dublă şi a fost acordat scriitoarei Brigitte Giraud.

Ceilalţi trei finalişti ai premiului Goncourt din acest an au fost Giuliano da Empoli (“Le Mage du Kremlin”, editura Gallimard), Makenzy Orcel (“Une somme humaine”, editura Rivages) şi Cloé Korman (“Les presque soeurs”, editura Seuil).

Academia Goncourt a optat în acest an pentru o scriitoare puţin cunoscută publicului larg şi deloc obişnuită cu cifre mari de vânzări pentru romanele sale. Originară din Algeria, Brigitte Giraud, care locuieşte la Lyon, a publicat 12 volume – romane, eseuri şi nuvele.

Ea a câştigat în 2007 premiul Goncourt pentru nuvelă cu volumul “L’amour est trčs surestimé”, iar în 2019 a fost finalistă a premiului Médicis cu romanul “Jour de courage”. Brigitte Giraud are în palmares şi alte distincţii literare, precum Premiul Juriului Jean-Gino în 2009 cu romanul “Une année étrangere” şi o menţiune specială a Premiului Wepler în 2001 cu eseul “A présent”. Cărţile ei au fost traduse în 20 de ţări.

Autoarea s-a inspirat dintr-o dramă din viaţa personală, petrecută pe 22 iunie 1999 la Lyon, când soţul ei, Claude, a pornit prea repede la un semafor, circulând pe o motocicletă care nu era a lui, şi a căzut pe carosabil. Nu s-a mai trezit niciodată.

În 2021, premiul Goncourt a fost câştigat de scriitorul senegalez Mohamed Mbougar Sarr pentru romanul “La plus secrete memoire des hommes”, publicat de editura Philippe Rey. Premiul Goncourt, decernat de un juriu alcătuit din şapte bărbaţi şi trei femei, aduce câştigătorului un cec de 10 euro, dar garantează vânzări de sute de mii de exemplare. Romanul premiat în 2020 – “L’Anomalie”, scris de Hervé Le Tellier – a depăşit pragul de 1 milion de copii vândute în mai puţin de un an. 

Exit mobile version