Scriitorul Radu Vancu atrage atenția asupra recomandărilor din programa de liceu de la limba și literatura română pentru clasa a IX-a, pusă în transparență pe 25 noiembrie. „Dacă vrem să-i dezgustăm pe copiii noștri de literatură, cronicarii și literatura veche sunt rețeta perfectă”, spune scriitorul într-o postare pe pagina de Facebook.
- Programa școlară pentru clasa a IX-a la limba și literatura română, pusă în transparență, a stârnit critici în spațiul public: Profesorul Liviu Papadima a scris „Viitoarea programă de limba și literatura română pentru liceu: trei decenii întoarcere din drum” într-o analiză pe Cotributors.ro / Profesorul Ștefan Baghiu, spune că noua programă de Limba română pentru clasa a IX-a: Este mai învechită decât cea din anii 1990.
Scriitorul Radu Vancu spune că „dacă vrem să-i dezgustăm pe copiii noștri de literatură, cronicarii și literatura veche sunt rețeta perfectă. Vor crește convinși că literatura e o artă defunctă, care nu poate interesa pe nimeni care vrea să înțeleagă lumea contemporană, cu temele ei atât de pasionante: AI, străpungerile din științele minții & științele naturale, editarea genetică, încălzirea globală, singurătatea anxiogenă a rețelelor etc”.
Într-o postare pe Facebook, scriitorul precizează că Ministerul Educației „învechește și mai mult literatura din manualele copiilor noștri„.
„Ministerul Educației are acum altă reacție înmărmuritoare: nu doar că nu deschide programa înspre literatura contemporană – dar învechește și mai mult literatura din manualele copiilor noștri. Care pierde orice șansă de a mai reprezenta în ochii lor o ființă vie, un prieten, un aliat. Devine ceva istoricizat integral & definitiv & ireparabil. Nu înțeleg ce au crezut că ar avea de câștigat copiii noștri din asta. Dar înțeleg perfect ce au făcut cu literatura: au transformat-o, în ochii lor, în ceea ce Ion Creangă numea un cumplit meșteșug de tâmpenie”, spune scriitorul.
Redăm postarea integrală a scriitorului Radu Vancu
„Se citește îngrozitor de puțin în România. Știm cu toții asta.
Iar căderea în extremism de care am reușit temporar să ne salvăm are, printre circumstanțele favorizante, și faptul că se citește atât de puțin în România. Ignoranța noastră istorică a favorizat întoarcerea extremismelor de dreapta & stânga, geminate în figura lui Călin Georgescu. Știm cu toții asta, de asemenea.
De când a venit la putere, coaliția pro-europeană pare că vrea să facă România să citească și mai puțin. Printre alte lucruri de neînțeles pentru mine, le-au făcut și pe astea două:
1. Acum câteva luni au crescut TVA-ul la carte;
2. Azi introduc o programă de a IX-a care vrea să-i desprindă pe copiii noștri din galaxia Zuckerberg, de care sunt hipnotizați, folosind cronicarii & literatura veche.
E noaptea minții, iertați-mi expresia neacademică. Până și pe vremea mea, acum o jumătate de mileniu, când eram în clasa a noua, cronicarii erau plictiseala absolută. Nimeni nu-i citea, atunci când îi citea, altfel decât cu silă ironică & exasperată.
Dacă vrem să-i dezgustăm pe copiii noștri de literatură, cronicarii & literatura veche sunt rețeta perfectă. Vor crește convinși că literatura e o artă defunctă, care nu poate interesa pe nimeni care vrea să înțeleagă lumea contemporană, cu temele ei atât de pasionante: AI, străpungerile din științele minții & științele naturale, editarea genetică, încălzirea globală, singurătatea anxiogenă a rețelelor etc.
Clasa a noua era, pentru profesorul de română, cea mai permisivă: avea pentru un an libertatea de a le aduce copiilor scriitori contemporani, care să le arate că literatura e și despre toate temele contemporane, y compris cele enumerate mai sus (& multe altele pe lângă ele). Că ea vorbește hipnotic despre bucuriile & spaimele lumii contemporane.
Că literatura le poate fi un aliat în lumea asta nouă. Un aliat de la care pot învăța. Și care le poate aduce plăcere & bucurie, în cel puțin la fel de multă măsură ca și jocurile & rețelele.
Acum, posibilitatea asta s-a închis. O minte birocratică înfiorător de închisă face ca literatura să fie, pentru copiii noștri, ceva înfiorător de anacronic. Și de lipsit de orice relevanță. Și de separat de orice formă de plăcere.
Retrăiesc senzația de acum un deceniu: pledam pe atunci, alături de alți colegi scriitori (și de instituții precum PEN România sau revista Observator cultural), pentru echilibrarea canonului didactic, din care făcea parte pe atunci doar o singură scriitoare. E revoltător ca elevii să termine școala, spuneam atunci, crezând că, cu o singură excepție, femeile din România nu pot scrie literatură relevantă în cel mai înalt grad.
Ministerul Educației a avut atunci o reacție înmărmuritoare a eliminat din canonul didactic și pe acea unică scriitoare. L-a masculinizat integral & definitiv & ireparabil.
Acum, alături de alți colegi scriitori, am pledat pentru introducerea literaturii contemporane în programă. Cei mai recenți scriitori din programă sunt Marin Preda, mort în 1980, & Nichita Stănescu, mort în 1983. Doi mari scriitori, evident. Dar nu poți să-i îndrăgostești de literatură pe elevi cu scriitori morți acum aproape o jumătate de secol. Îi vor descoperi singuri mai târziu, după ce literatura contemporană își va fi exercitat asupra lor magia ei catalitică.
Ministerul Educației are acum altă reacție înmărmuritoare: nu doar că nu deschide programa înspre literatura contemporană – dar învechește și mai mult literatura din manualele copiilor noștri. Care pierde orice șansă de a mai reprezenta în ochii lor o ființă vie, un prieten, un aliat. Devine ceva istoricizat integral & definitiv & ireparabil.
Nu înțeleg ce au crezut că ar avea de câștigat copiii noștri din asta. Dar înțeleg perfect ce au făcut cu literatura: au transformat-o, în ochii lor, în ceea ce Ion Creangă numea un cumplit meșteșug de tâmpenie”.